De astăzi, 22 ianuarie 2019, Biserica Română Unită are doi noi episcopi.

Aleși canonic în cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, – alegere confirmată de Sfântul Părinte Papa Francisc – Pr. Cristian Crișan (Alba Iulia și Făgăraș) și Pr. Călin Bot (Cluj-Gherla) vor fi ridicați la treapta episcopatului în termenii prescriși de Codul Canoanelor Bisericilor Orientale.

Părintele Crișan (n. 1981) – până acum rector al Misiunii Române din Paris și Vizitator apostolic pentru românii greco-catolici din Europa occidentală – va primi misiunea de episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș, iar părintele Bot (n. 1970) – până acum vicar general al eparhiei de Cluj-Gherla – misiunea de episcop auxiliar de Lugoj.

Întru mulți și sfinți ani!

Sursa: episcopiabucuresti.ro