Miercuri, 4 septembrie 2024, a avut loc deschiderea oficială a ediției a XV-a a Întâlnirii Naționale a Tinerilor Catolici. În mijlocul tinerilor se află Ierarhi și preoți, persoane consacrate și voluntari din diferitele Eparhii și Dieceze ale Bisericii Catolice din România, cei care vor însoți tinerii pe traseul spiritual pregătit pentru ei prin întregul program organizat, la această ediție, de Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș, în perioada 4-7 septembrie 2024, la Cheile Grădiștei, comuna Fundata, județul Brașov.

Ediția din acest an se desfășoară sub tema propusă de Sfântul Părinte Francisc pentru celebrarea, la nivel local, a Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT): „Cei care speră în Domnul merg fără să obosească” (Is. 40,31).

În după-amiaza primei zile, înainte de ora 18.00, grupuri de tineri din întreaga țară au început să sosească și, cu ajutorul organizatorilor, și-au preluat locurile de cazare rezervate lor în complexul hotelier din adevăratul amfiteatru natural flancat împrejur de piscuri ale Munților Bucegi și Piatra Craiului.

Festivitatea de deschidere a avut loc la Scena Centrală. Prezentatorii au întâmpinat toți participanții prin salutul „Lăudat să fie Isus!”, rostit în limbile română, maghiară, germană și latină. Acordurile Imnului INTC 2024, pe care tinerii au fost invitați să-l cânte împreună, au deschis momentul inaugural, în comuniunea entuziasmului vârstei, a speranței și bucuriei credinței, lait-motivele acestei întâlniri.

După apelul Eparhiilor și al Diecezelor catolice, Preasfinția Sa Cristian a transmis salutul Preafericirii Sale Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică: „Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan m-a rugat să vă transmit tuturor comuniunea sa de rugăciune, prețuirea sa și faptul că este alături de noi, vă binecuvântează pe fiecare dintre voi, familiile voastre, toate gândurile, toate dorurile voastre, toate dorințele bune pentru viața voastră. Să știți că în Întâlnirea pe care o începem în această seară vrem să aprofundăm prietenia pe care trebuie să o avem cu Isus Domnul”.

Excelența Sa Monseniorul Giampiero Gloder, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, a transmis mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc cu ocazia INTC 2024.

Din partea Guvernului României, Excelența Sa Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, le-a amintit tinerilor exemplul „Fericiților mărturisitori din temnițele comuniste”, cei care sunt și ocrotitorii spirituali ai întâlnirii, „model al tinereții”, cei care „au depășit atât de multe suferințe și constrângeri crezând într-un adevăr veșnic și într-o speranță veșnică. Ei sunt, împreună cu voi, vocea mereu tânără a Bisericii, puternică în fața diferitelor valuri ale istoriei și puternică în fața diferitelor ideologii ale veacului”. Excelența Sa a evocat, de asemenea, modelul Sfântului Ioan Paul al II-lea, „însuși mărturisitor al libertății credinței în fața ideologiei comuniste, cel care a propus și a inițiat Întâlnirile Tineretului Catolic”.

Doamna Secretar de Stat, Doina Domnica Pârcălabu, din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a evidențiat preocuparea „de a pune în sfera preocupărilor Statului tineretul. Dacă în cuvântul anterior, al Excelenței Sale Ciprian Olinici, se vorbea despre rolul Bisericii în coagularea tinerilor, iată că nici Statul nu lasă tinerii în afara preocupărilor sale.” Ca semn al acestei purtări de grijă, a amintit câteva dintre proiectele și preocupările pe care Ministerul pe care-l reprezintă „le-a dedicat, le-a inițiat și le va dezvolta în folosul tinerilor”.

La finalul festivității de deschidere, tinerilor le-a fost prezentat programul pe zile al Întâlnirii, un program diversificat, spiritual, cultural, dinamic, de rugăciune, cunoaștere și recreere, cu provocări și surprize, în cadrul căruia îi vor avea în mijlocul lor pe preoții și Ierarhii prezenți, precum și oportunitatea de a întâlni și cunoaște personalități ale vieții publice, din societatea civilă și din Biserică.

Video: FESTIVITATEA DE DESCHIDERE

După o pauză pentru cină, tinerii au avut ocazia să-L întâlnească pe Domnul, să-I vorbească în adorație, să-I primească mesajul – cuvântul viu al Împărtatului a toate – în sufletele lor. Cei peste o mie de tineri s-au regăsit ca pelerini ai speranței, luând parte la procesiunea încheiată cu un timp de Adorație euharistică, prezidată de Preasfinția Sa László Böcskei, Episcopul romano-catolic al Diecezei de Oradea.

Video: PROCESIUNE ȘI ADORAȚIE EUHARISTICĂ

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș