A fost declarat deschis noul an universitar la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Cluj și la Seminarul Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”

Studenții Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai și cei ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca au pus început bun, prin Sfânta Liturghie, noului an universitar care și-a deschis porțile luni, 30 septembrie 2024. Studenți, preoți, cadre didactice s-au reunit pentru acest moment inaugural în Capela „Sf. Iosif”, la Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu. Mai întâi a fost celebrată Sfânta Liturghie de către pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, alături de care s-au aflat pr. Marius Furtună, rector al Seminarului Teologic eparhial și preoții profesori: pr. dr. Florin Bozântan, pr. Cristian Langa și, gazda evenimentului, pr. protopop Mircea Marțian.

Mai întâi s-a adresat studenților și profesorilor lor pr. Vasile Tofană SJ, prin cuvântul de învățătură la Sf. Liturghie. A interpretat mesajul evanghelic lecturat în lumina începutului de an universitar. Pericopa din Sf. Evanghelie după Luca, cap. VI, „scoate în evidență pericolul bogăției, al comodității și al popularității”, prin avertismentul lui Isus „vai vouă celor ce sunteți sătui, vai vouă celor ce astăzi râdeți, vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine”, care, e tulburător, a spus părintele vicar, „mai ales la începutul unui an plin de dorințe, obiective și căutarea cunoașterii”. Dar, a continuat, „este esențial să înțelegem că Isus nu condamnă bogăția, confortul și nici chiar veselia în sine. În schimb ne îndeamnă să reflectăm la lucrurile în care ne punem încrederea și la ceea ce considerăm a fi împlinirea noastră. Pentru că ele ne pot ispiti să devenim autosuficienți și să începem să credem că putem să ne controlăm propriile vieți, că nu mai este nevoie de Dumnezeu și putem ca nici măcar să ne gândim la aproapele.”

Așadar, cuvintele pe care Isus le rostește sunt, de fapt, „un semnal de alarmă împotriva iluziei autosuficienței”. A spus: „În calitate de studenți la teologie, sunteți chemați la o vocație unică, una care este profund legată de dragostea de adevăr și de dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu, a-i sluji Lui și Bisericii Sale. Cu toate acestea, chiar și căutarea cunoștințelor teologice își are propriile ispite. Există ispita mândriei intelectuale, apoi acea ispită a faptului că «oricum sunt mai bun decât celălalt și aceasta o vor dovedi notele mele», ca să nu mai vorbim de ispita de a ne concentra mai mult pe laude decât pe slujirea autentică. În timp ce noi cercetăm, dezbatem și învățăm, Isus ne reamintește să nu pierdem din vedere o chemare și mai profundă, să trăim cu smerenie condiția noastră de creaturi ale lui Dumnezeu și să îi slujim pe cei care au nevoie, să căutăm înțelepciunea, nu pentru mărirea proprie, ci pentru a-l preamări pe Dumnezeu.”

Pr. vicar Vasile Tofană a continuat: „Isus continuă să ne îndrume: «Iubiți pe vrășmașii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei care vă fac necazuri». Aceste recomandări sunt și mai provocatoare decât cele dinainte. Ele ne invită la un mod de viață radical care dă peste cap valorile lumii. În loc să răspundem la ostilitate cu răzbunare, Isus ne cheamă să răspundem cu dragoste, generozitate și milă. Din păcate aceasta nu este o misiune ușoară, mai ales într-o lume care ne încurajează să căutăm răzbunarea, sau să ne apărăm drepturile cu orice preț, chiar distrugându-l pe aproapele.”

De aceea, „la începutul acestui an universitar, amintiți-vă că studiile dumneavoastră nu vizează doar dobândirea de cunoștințe, ci și transformarea, atât a inimii, cât și a lumii din jurul dumneavoastră. Teologia nu este o căutare de adevăruri abstracte, ci un mod de a-l întâlni pe Dumnezeul cel viu, care ne cheamă să iubim așa cum iubește El. Avertismentele și provocările Evangheliei de astăzi sunt o invitație să ne armonizăm viețile cât mai strâns cu valorile Împărăției. Așadar, să începem acest an cu umilință, știind că tot ceea ce realizăm, tot ceea ce învățăm și tot ceea ce devenim este în cele din urmă un dar de la Dumnezeu. Să ne angajăm să căutăm înțelepciunea nu pentru propria realizare, ci pentru a-i sluji pe alții. Totodată, să fim deschiși la chemarea dificilă, dar eliberatoare, de a iubi așa cum iubește Isus, mai ales atunci când aceasta presupune sacrificiu de sine, generozitate și umilință. Fie că harul lui Dumnezeu să vă călăuzească în studiile voastre, să vă modeleze inimile și să vă conducă la o înțelegere mai profundă a adevărului care ne face liberi.”

Partea a doua din program a debutat cu salutul din partea pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică, transmis de conf. dr. Sorin Marțian. Un salut deosebit a fost adresat „bobocilor”, studenților care au pășit în cel dintâi an de studii universitare. Tuturor, li s-a urat succes în noul an universitar. În continuare, pr. rector Marius Furtună a oferit studenților detalii tehnice, organizatorice. În primul rând a urat bun venit celor din anul I, licență și master – Teologie biblică, a spus „bine ați revenit”, celor din anii II, III, IV licență și anul II master – Teologie biblică. Între alte sfaturi practice, studenții au fost invitați să urmărească mijloacele electronice, email, WhatsApp, Facebook și site-ul Facultății de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Cluj, pentru informațiile de care au nevoie, a subliniat faptul că este important ca ei să comunice, unii cu alții, cu îndrumătorii de an și cu profesorii și formatorii lor.

Pr. rector Marius Furtună a mai invitat studenții să ia parte la viața Bisericii în anul 2025, „un an bogat în evenimente”: va fi Jubileul Bisericii Catolice, de asemenea, 2025 va fi An Aniversar la împlinirea a 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea, „ocazie de conferințe la Centrul de Studii Patristice și nu numai”. Anul 2025 va fi și An Național Cardinal Iuliu Hossu, și „vor fi o serie de evenimente legate de personalitatea Fericitului nostru din Eparhia de Cluj-Gherla”. Nu în ultimul rând, vor fi celebrări legate și de tema anului pastoral al Eparhiei de Cluj-Gherla: „Speranța, lumină pe cale pentru Familia lui Dumnezeu”. Pr. rector a invitat studenții să participe la toate aceste evenimente, le-a spus: „deschideți-vă în a asculta și a învăța ceea ce este patrimoniul Bisericii noastre”. A încheiat apoi, declarând deschis anul universitar 2024-2025 la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Cluj.

Galerie imagini
Video