„Dragi elevi, fiți înțelepți, cuminți și buni, atât cât puteți. Să știți că aici veți găsi tot ceea ce aveți nevoie ca să creșteți frumos și armonios, împreună cu Domnul, alături de profesorii și părinții voștri!”: a spus Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Liceul „Don Orione” din Oradea, desfășurată duminică, 8 septembrie a.c. în curtea liceului. Au participat doamna Antonia Nica, viceprimar al orașului Oradea, domnul Alexandru Stoica, director al instituției, domnul ing. Martin Miheller, manager al Liceului „Don Orione”, și Pr. Francisc Lăcătuș, superior al Centrului Don Orione Oradea, alături de copii, elevii, părinți și bunici, preoți și cadre didactice ale Liceului „Don Orione”, cu toții emoționați pentru un nou început… Într-o zi deosebită pentru biserică, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului din acest an, întreaga comunitate orionină l-a felicitat pe păstorul Eparhiei de Oradea la aniversarea a 30 de ani de la consacrarea întru episcopat, pe 8 septembrie 1994.
Festivitatea de deschidere a început cu intonarea Imnului de stat al României, continuând cu un moment de rugăciune pentru deschiderea noului an școlar, celebrat de Preasfinția Sa Virgil.
„Începem un nou an școlar cu Domnul și în numele Domnului!” – a spus eparhul orădean, mulțumind într-un mod cu totul deosebit părinților care i-au însoțit pe copii la începutul anului școlar. „Dragi părinți, îi aduceți pe un drum, încercați să le oferiți pruncilor dumneavoastră ceea ce este mai bun, iar școala noastră de aici vine să completeze. Vă mulțumesc tare mult și să rog să aveți multă încredere în profesorii și în conducerea școlii, în preoții care lucrează cu copiii dumneavoastră! Vreau să vă spun că sunt profesorii cei mai buni, care pentru copiii dumneavoastră își dau viața și sufletul lor. Să credeți cu adevărat că sădesc în inima lor sămânța cea mai curată.(…) Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze și pe unii și pe alții, părinți și elevi, preoți și pofesori, direcțiune, pe toți cei care lucrează în această școală! Vă doresc un an școlar binecuvântat cu haruri și cu înțelepciune de la Domnul!”.
Din partea autorității locale, doamna Antonia Nica, viceprimar al Municipiului Oradea, a transmis cu bucurie și speranță „bine ați venit!” și „bine ați revenit la școală!” elevilor, subliniind că acesta este locul unde învăță să se descopere pe ei înșiși, pregătindu-se totodată pentru viață:
„Fiecare an școlar aduce cu sine noi oportunități, noi provocări și nu de puține ori noi visuri spre care nădăjduiește și tinde fiecare, cu speranța că la vremea lor măcar o parte dintre ele se vor transforma în realitate. Este o mare binecuvântare că există unități de învățământ legate profund de credință, după cum e o mare binecuvântare că ne putem exprima în libertate perspectivele asupra omului, lumii și vieții, cu aplicarea principiilor și a valorilor îmbrățișate de fiecare.” Mulțumind colegilor profesori pentru răbdarea și pasiunea de care dau dovadă, fiind „cei care modelează viitorul societății” în mâinile lor stând „puterea de a inspira generații și de a ghida elevii pe calea cunoașterii de sine”, doamna viceprimar s-a adresat și distinșilor părinți, a căror prezență ajută școala să își îndeplinească scopurile.
„Școala este mai mult decât o clădire, ea este un loc al creșterii personale, al curiozității, al descoperirilor de sine și colective, chiar identitare, aș spune. Ea trebuie să rămână o pepinieră în care sunt învățați și ghidați tinerii pentru a rămâne oamenii de bază ai societății. O instituție de învățământ de top nu este doar cea care scoate tineri de nota 10, ci oameni definiți prin valori precum: credința, patriotismul, respectul, înțelepciunea, recunoștința, modestia, integritatea, răbdarea, empatia, curajul, încrederea și speranță. Școală de bună calitate înseamnă și a-i oferi spațiu minții de copil să creeze vers sau cuvânt, evident, privit din umbră cu atenție. Aici intervine tactul pedagogic al domnilor profesori care, cu blândețe aspră, ating mâna ce scrie, învățându-o pur și simplu carte. Dragi elevi, vă îndemn să reflectați zilnic la ceea ce spunea filosoful grec Democrit «este înțelept nu acel care se întristează de ce îi lipsește, ci acel care se bucură de ceea ce are». Împlinirea și fericirea se nasc dintr-o bună educație, o educație care începe acasă, se continuă la școală și se consolidează în noi mai ales atunci când ne cunoaștem identitatea. Firul roșu al societății, firul dezvoltării comunitare implicit, inclusiv datoria sacră a instituțiilor locale și centrale este acela de a investi permanent în tânăra generație, de a redea demnitatea cadrelor didactice și de a motiva profesorii să aleagă cariera didactică.” Asigurând că, indiferent de statutul instituției, Primăria Municipiului Oradea răspunde constant activității școlilor și răspunde constant necesităților acestora, viceprimarul orașului Oradea a subliniat importanța „de a rezona la necesitățile stringente ale unei activități normale a școlii, indiferent de statutul instituției” pentru a evita riscul de a avea „un oraș bine-dezvoltat locuit de indivizi, dar de puțini oameni.”
Managerul Liceului „Don Orione” din Oradea i-a salutat pe toți cei prezenți, în mod deosebit pe cei aflați pentru prima dată la deschiderea unui nou an școlar aici. Domnul Miheller Martin i-a asigurat pe toți cei prezenți că întreaga conducere a LDO va rămâne fermă în acele valori pe care s-a clădit această școală – care s-au arătat durabile în secole – și va păstra calitatea actului educațional: „chiar dacă se schimbă lumea în jurul nostru esența rămâne aceeași: învățătura și educația se vor face de calitate. Don Orione spunea că «tinerii sunt furtuna sau soarele zilei de mâine». Școala de astăzi este viitorul nostru.”
În mesajul său de „Bun venit!”, pr. Francisc Lăcătus a transmis mesajul Congregației „Mica Operă a Divinei Providențe” din care Centrul „Don Orione” Oradea face parte, salutând prezența invitaților, a elevilor care au revenit la școală și a celor care au trecut pentru prima dată pragul acestui loc. Un moment deosebit a fost salutul adresat seminaristului Ch. Robert Bordianu, care a reînnoit în această zi voturile călugărești și se va întoarce la Roma pentru a continua studiile de teologie. Robert s-a dedicat în ultimii doi ani activităților scolastice și extra-școlare de la Centrul „Don Orione” Oradea, predării orelor de religie și pastorației copiilor și tinerilor, pentru a-și desfășura experiența de pastorație a tinerilor: „Cu inima plină de cunoștință și bucurie, vă salut pe fiecare amintindu-mi momentele minunate petrecute împreună” – a spus el, mulțumind familiei orionine, comunității religioase, conducerii și profesorilor pentru acești ani frumoși în care a învățat să fie mai responsabil, să interacționeze cu mulți oameni alături de care a crescut împreună și au creat un mediu bazat pe respect reciproc și colaborare. „Nu vă fie frică să fiți creativi, să ieșiți din tipare! Amintirile noastre vor rămâne în inima mea” le-a transmis elevilor Liceului „Don Orione”.
Superiorul Centrului „Don orione” din Oradea a subliniat în deschiderea anului școlar că aceasta este o școală care se bazează pe formarea elevilor din punct de vedere uman, intelectual, dar și spiritual, „care nu și-ar putea îndeplini misiunea decât cu ajutorul sfântului fondator, Sf. Alois Orione care ne spunea că «prin poarta inimii putem să introducem toate valorile umane și spirituale în inima și sufletul copiilor noștri». Este important pentru noi să facem lucrul acesta împreună: conducere, cadre didactice, personal auxiliar, părinți care putem face în așa fel încât copiii noștri să fie «soarele zilei de mâine»”, a încheiat pr. Francisc Lăcătuș, încredințându-i pe toți elevii și întregul an școlar Sfintei Fecioare Maria, prin mijlocirea Sf. Alois Orione.
La final, domnul director Alexandru Stoica le-a transmis elevilor să fie buni, pentru a înțelege peste ani că visurile nu determină locul unde vor ajunge, dar generează forța necesară pentru a-i scoate din locul unde se află: „puteți să visați la stele că poate pășiți pe lună, puteți să visați la lună că poate reușiți să pășiți pe cei mai înalți munți din lumea aceasta. Visați la munții cei înalți ca să puteți avea demnitatea atunci când traversați văile eșecurilor, dar mai ales ale frustrărilor! Să știți că nimeni nu vă poate fura inteligența. (…) mult succes în noul an școlar!”.
Alături de aniversarea Preasfinție Sale Virgil Bercea de la începutul anului școlar 2024/2025, comunitatea Don Orione se va bucura anul viitor de 30 de ani de activitate ai Liceului „Don Orione” la Oradea unde, pe 17 septembrie 1995, suna primul sunet de clopoțel. Pe atunci primul liceu particular din judeţul Bihor avea 32 de elevi repartizați în două clase, iar în prezent sunt înscriși peste 700, de la ciclul preșcolar, până la liceu. O noutate anul acesta este specializarea Filologie- intensiv limba italiană (profil uman), singura cu acest specific din județul Bihor.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
Sursa: egco.ro