În data de 20 februarie 2022, în comunitatea Centrului „Don Orione” (Parohia Duminica Tuturor Sfinților), în cadrul Sfintei Liturghii începând cu ora 10:30, s-a celebrat Ziua Mondială a Cercetășiei.

Ne-am bucurat de dorința depunerii promisiunii în comunitatea scoutiștilor orionini a trei membrii (Pr. Valeriano, Sonia și Nicole), care au simțit nevoia de a păși între noi, întărindu-și convingerile și valorile. Au promis un parcurs al vieții zi de zi, ghidat de promisiune, având un angajament față de cei din jur, nu în ultimul rând, ghidați de exemplul lui Cristos.

Promit, cu ajutorul și exemplul lui Dumnezeu, pe cuvânt de onoare, să fac tot ceea ce-mi stă în putință pentru: a-mi îndeplini datoria față de Dumnezeu și față de țară, a-i ajuta pe ceilalți în orice împrejurare, a observa și respecta legea Scout.

Ne-am adus aminte că, în ziua de 22 februarie s-a născut Baden Powel, cel care a întemeiat această mișcare, prin care milioane de copii, adolescenți și tineri, au șansa de a-și îmbunătății educația. Metoda este una simplă: rugăciune, joc, acțiune și responsabilitate. Astfel, fiecare este chemat să se dezvăluie și să-și îmbunătățească abilitățile și înclinațiile, având ca fundament valori, principii și legi. Această metodă cercetășească a ajutat de peste 160 de ani la schimbarea fundamentală a modului în care copii și tineri din întreagă lume, sunt educați și pregătiți pentru viață, inspirând generații întregi să contribuie la crearea unei lumi mai bune decât au găsit-o!

„Cel mai important lucru este să încerci să pui fericire în viețile altora. “ ~ Robert Baden- Powell

Comunitatea Don Orione Oradea


Sursa: egco.ro