La invitația universală a Papei Francisc de a ține vineri, 27 octombrie a.c., o Zi de post, rugăciune și pocăință pentru PACE în LUME, mai mulți elevi ai claselor primare și gimnaziale de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea au răspuns invitației Suveranului Pontif și totodată a Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcopul Eparhiei de Oradea. În Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, copiii s-au rugat împreună cu păstorul lor pentru pace în Orientul Mijlociu și lumea întreagă.

Doamne Dumnezeul părinților noștri, cel bogat în milă și în bunătate, Ziditorule a toată făptura cea văzută și nevăzută, Domn al Păcii și al Vieții, Oceanul cel nemărginit al Iubirii! Tu L-ai trimis pe pământ, pe Unicul Tău Fiu, pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Cristos, care și-a dat viața Sa pentru toată lumea. El ne-a învățat să ne iubim unul pe altul şi să nu răsplătim răul cu rău. Ascultă strigătul robilor tăi, care cer îndurare și pace pentru pentru Țara Sfântă, pentru lumea întreagă și pentru Biserica Ta!

Copiii au fost însoțiți de pr. Ovidiu Duma, paroh al catedralei, sora Ana, pr. Traian Dobrată, împreună cu doamnele învățătoare ale claselor primare. „Vino, Isuse, la noi, avem toţi  nevoie de Tine!” – au spus într-un cor copiii, manifestând visul tuturor oamenilor de bunăvoință din lume, invitați astăzi la rugăciune:

„Îndemn credincioșii ca în acest conflict să ia o singură parte, partea păcii. Dar nu prin cuvinte, ci prin rugăciune, cu o dăruire totală. Gândindu-mă la acest fapt, am decis să proclam pentru vineri 27 octombrie o Zi de post și rugăciune, de pocăință, la care îi invit să participe, în felul pe care-l vor considera oportun, pe frații și surorile din diferite confesiuni creștine, pe cei care aparțin altor religii și pe cei cărora le pasă de cauza păcii în lume. În seara aceasta, la ora locală 18.00 (19.00 RO), în Piața San Pietro din Vatican, vom trăi în spirit de pocăință o oră de rugăciune pentru a implora darul păcii asupra zilelor noastre, asupra acestei lumi. Cer tuturor Bisericilor locale să participe și să pregătească inițiative asemănătoare care să implice poporul lui Dumnezeu” (Papa Francisc). Ora de rugăciune pentru pace din Vatican va fi transmisă în această seară de Maria TV România, invitându-vă și în acest mod să vă alăturați inițiativei Sfântului Părinte!

«Războiul, orice război din lume este o înfrângere» – a subliniat Succesorul lui Petru la rugăciunea Angelus de duminica trecută, gândindu-se și la chinuita Ucraina.  „Războiul este întotdeauna o înfrângere, este o distrugere a fraternității umane. Fraților, vă rog opriți-vă, opriți-vă!”.

Alegerea Catedralei Greco-Catolice „Sf. Nicolae” din Oradea de a implica în Ziua de rugăciune pentru pace copii, care s-au rugat împreună cu episcopul lor, a avut la bază invitația aceluiași Papa Francisc, care ne îndemna la începutul lunii octombrie a.c. să revenim la sentimente curate ca niște copii, pentru că «Împărăția lui Dumnezeu aparține celor care sunt ca niște copii.Copiii ne învață claritatea relațiilor și primirea spontană a celor străini și respectul pentru toată Creația!».

În lume lipseşte pacea, Tu eşti Pacea, Vino, Isuse, la noi!”

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi


Sursa: egco.ro