Lansare de album și aniversare sub binecuvântarea Sfântului Iosif
Un nou album de cântece exprimând bucuria credinței copiilor a fost lansat în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu, Cluj-Napoca. Albumul „Haideți să cântăm!” a fost realizat sub protecția Sfântului Iosif, patronul Eparhiei de Cluj-Gherla, al Capelei „Sfântul Iosif” din noua Catedrală și al Bisericii Catolice din lumea întreagă, și a fost dedicat Sfântului Iosif. Corul de copii Allegria, dirijat de Cristina Patrașcu-Nagy, din anul 2007 – când, la 19 martie, a fost sfințită Capela „Sfântul Iosif” -, animă duminică de duminică Liturghia copiilor din parohia „Sfântul Iosif” a cartierul Andrei Mureșanu, afiliată capelei.
Seara de sâmbătă, 16 martie 2024, a fost una aniversară, de sărbătoare, bucurie și întâlnire între generațiile de „allegrieni” care au dăruit viață Catedralei ce se înalță în Piața Cipariu, în diferitele etape de construcție ce s-au succedat. A fost un moment al recunoștinței, a arătat pr. Mircea Marțian, paroh al parohiei „Sfântul Iosif” și protopop de Cluj I. Recunoștință pentru copiii din cor, pentru experiența minunată de viață trăită aici, pentru pelerinajele prin care corul a dăruit bucurie la numeroase celebrări din viața Eparhiei de Cluj-Gherla: Întâlniri Eparhiale ale Copiilor, sărbători de hram, simpozioane aniversare ș.a.; la evenimente semnificative din viața municipiului Cluj-Napoca, unde participau ca invitați; prin pelerinaje cu diferite ocazii în alte Eparhii, precum Eparhia de Oradea Mare sau Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. Recunoștință pentru pelerinajul Corului „Allegria” în Cetatea eternă, Roma, unde au pășit pe urmele marilor sfinți ai Bisericii și l-au colindat pe Papa Francisc în Piața Sfântul Petru, primindu-i binecuvântarea.
Toată această „mică” istorie din inima Bisericii a fost evocată prin imagini – s-a proiectat în capelă un film realizat de pianista corului, Iulia Marțian, care a făcut parte din acest cor de când avea doar câțiva ani și până acum, la vârsta majoratului. Programul a cuprins și un recital al Corului „Allegria”, prezentat celor care s-au alăturat sărbătorii, credincioși ai parohiei, membri ai grupurilor parohiale, membri ai diferitelor asociații din Eparhia de Cluj-Gherla – ASTRU, Reuniunea Mariană ș.a. Cântecele interpretate au relevat, în limbajul caracteristic acestui cor, povestea copiilor care „poartă stindardul noii evanghelizări, al muzicii adaptate pentru copii aici, în această catedrală a copiilor și tinerilor, într-un «loc al copiilor» în care ei trăiesc și simt ocrotirea și iubirea lui Dumnezeu”, a arătat pr. Mircea Marțian.
Au fost și momente de emoție și mărturie, care au arătat că acest cor a însemnat pentru copiii care au făcut parte din el o familie, loc de comuniune, prietenie, în care au găsit susținere. O mamă de coriști și trei coriste din primele generații au vorbit despre ce a însemnat pentru fiecare experiența cu Corul „Allegria”. „Cu ajutorul corului m-am apropiat duminică de duminică de biserică și am simțit ce înseamnă să îl ai pe Cristos prezent în inima ta”, a spus una dintre tinere. Seara a fost și una de recunoștință față de profesoara de muzică Cristina Patrașcu-Nagy, care a înființat, inspirat și condus corul. Dirijoarea corului a mărturisit că este fericită pentru fiecare dintre copiii din componența corului, ei sunt „rodul multor ani” și sunt „extraordinari”. „Nu urmăresc performanța, ci urmăresc să fiți veseli, bucurându-vă”. A mulțumit copiilor și le-a urat succes în tot ceea ce fac, pe drumul pe care l-au ales.
În continuare, familia extinsă a Corului „Allegria” – membrii corului actual și cei care au făcut parte din cor – , au oferit o surpriză: au interpretat câteva dintre primele melodii din repertoriul corului. Cu mare bucurie și aplauze a fost întâmpinată și pianista din anii de început ai corului, Andreea Alexievici. Într-un nou moment de recunoștință, când albumul a fost dăruit colaboratorilor apropiați ai corului, pr. Mircea Marțian a amintit că „Allegria” este un cor rodnic: după ce au trecut de vârsta copilăriei și adolescenței, membri ai corului au continuat să cânte, unii în Corul „Angeli” al Catedralei „Schimbarea la Față”; alți copii cântă în prezent în corul parohiei din Grigorescu, în corul parohiei din Someșeni sau în alte parohii greco-catolice. De asemenea, unii membri ai corului au ales o carieră în muzică. A mulțumit în încheiere „lui Dumnezeu și Părintelui nostru, Sfântul Iosif, pentru această seară în care definiția pentru a fi împreună a fost: «a fi într-o mare familie»”. Allegrienilor le-a mulțumit pentru că „ați reușit, dragi copii, cu spiritul vostru, cu profesionalismul vostru, să ne dăruiți atâta gingășie, emoție, să faceți să ne vibreze inima”.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro