„Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.”
Nicolae Iorga
Duminică, 9 decembrie 2018, în Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Mureș, a fost o sărbătoare specială.
La invitația părintelui paroh, a fost prezent în biserica noastră Părintele Profesor universitar doctor Cristian Barta, vicar general al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.
Începând cu ora 10, Sfinția sa a celebrat Sfânta Liturghie din Duminica 27 după Rusalii (a Vindecării femeii gârbove) și sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, într-o atmosferă de profundă trăire creștină, la care au contribuit și răspunsurile date de corul, copiii, tinerii și toți credincioșii parohiei.
Programul a continuat cu marcarea ultimei file din proiectul parohiei privind organizarea de conferințe lunare referitoare la Contribuția Bisericii Greco-Catolice la realizarea Marii Uniri din 1918. În fiecare luna din acest an centenar, am organizat conferințe la care au fost invitați preoți, istorici, oameni de cultură, publiciști, pentru a prezenta credincioșilor parohiei și tuturor celor interesați, aspecte din istoria marelui eveniment al neamului românesc. De această dată Părintele vicar Cristian Barta a prezentat Conferința cu tema “BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ ȘI DEMNITATEA NAȚIONALĂ”. Pornind de la explicarea conceptelor de demnitate, conștiință și identitate, a fost subliniată contribuția Bisericii Greco-Catolice “în ADN-ul demnității naționale”, meritele clare a Bisericii noastre la formarea și afirmarea conștiinței și demnității naționale, având ca punct de pornire momentul unirii cu Biserica Romei care “a aprins o flacără care nu a mai putut fi stinsă…”. Apoi contribuția școlilor Blajului la dezvoltarea limbii și culturii române, contribuția personalităților greco-catolice la evenimentele socio-politice și culturale din Ardeal, au făcut ca Unirea să fie posibilă.
Părintele vicar a ținut să amintească și despre martiriul Bisericii Greco-Catolice, de după anul 1948. La împlinirea a 70 de ani de la intrarea în catacombe a Bisericii noastre ne-a îndemnat să ne raportăm, la aceste aspecte dureroase din istoria Bisericii, cu gratitudine și cu admirație față de mărturia de credință eroică a martirilor noștri.
Programul Duminicii s-a încheiat cu o serbare a copiilor din parohie, care participă la orele de cateheză unde, în acest an au învățat și despre istoria țării, despre înaintași și jertfele lor, despre martiriul Episcopilor noștri, toate acestea fiind fundamentul de nezdruncinat a ceea ce suntem azi. Dragostea de țară, credința și jertfele înaintașilor noștri sunt un adevărat izvor de întărire din care ne putem stâmpăra setea mereu. Cântecele patriotice ne aduc aminte că „fără rădăcini, fără istorie, fără credință, fără trecut, nu am avea nici viitor”. Cu aceste gânduri, copiii din parohia noastră, îmbrăcați în frumoase costume populare au completat activitățile dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, dar au adus și un omagiu deosebit Episcopilor martiri.
Mulțumim lui Dumnezeu și pentru această binecuvântată zi!
„Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai chemat. Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai ajutat să răspundem „Da” chemării tale. Ajută-ne să te facem cunoscut tuturor, ajută-ne să nu te pierdem”
Pr. Prot. Ioan Fărcaș