O seară magică de vară cu un public orădean care a ocupat în întregime Piața Unirii din Oradea pentru a-și încărca sufletul cu interpretările muzicale ale unor artiști deosebiți din țară și străinătate, aflați în compania orchestrei Filarmonicii de Stat Oradea: așa a fost a treia ediție a concertului „Pop Simfonic la Catedrală”, desfășurat duminică, 20 august 2023. În public, printre cei aproape 4000 de oameni din piață s-au aflat personalități locale și reprezentanți ai instituțiilor locale orădene, printre care: primarul orașului Oradea, Florin Birta, viceprimarul Antonia Nica, Excelența sa George Bologan, ambasadorul României în Regatul Spaniei, și PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, așezat în mijlocul orădenilor, al tinerilor și persoanelor consacrate venite la concert.

Sub bagheta excepționalului dirijor Andrei Tudor, la evenimentul organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea – prin Asociația „Enjoy Music” împreună cu Filarmonica de Stat și Primăria Municipiului Oradea, au interpretat soliști și muzicieni precum: Paula Seling, Nick Casciaro, Ovidiu Lazăr, Natalia Bendre, Rebeca Moje și Cristina Pantea, baritonul Florin Estefan, soprana Alexandra Anușcă, Timea Borbíró la flaut. Un sincron excepțional, care are la bază idea creativă a compozitorului Andrei Tudor, pentru care „Pop Simfonic la Catedrală” este de la ediție la ediție o inițiativă tot mai reușită.

În fața publicului orădean atât de numeros a revenit și la această ediție solista Paula Seling, care a interpretat două pricesne: La umbra Crucii Tale (Aurel Bolbos) și Ridica-voi ochii (E. Nastasie), precum și o melodie a ei de suflet, Dor în destin, care este valsul nr. 2 de Dmitri Shostakovici, prelucrat special pentru vocea solistei de Alexandru Gorgos. Într-un interviu realizat imediat după concertul de duminică, Paula Seling împărtășește emoția de a reveni pe scenă la Oradea:

Mă simt foarte bine-primită, publicul a fost fantastic, orchestra a rezonat atât de frumos cu toți soliștii și au transmis o punte fabuloasă de Lumină între scenă și public. Se vede că a fost un eveniment organizat cu multă iubire și multă dăruire pentru că totul a fost la superlativ. Am avut atât de multă emoție, cât să ne ajungă pentru un an întreg.”. Solista a mărturisit că în acest an au fost piese cu o anumită înclinație spre muzica cultă, ea personal optând la această ediție pentru două piese bisericești, două priceste: „chiar dacă a cânta astfel de cântece într-o piață ar putea părea dificil la Oradea se pare că a fost de bun augur pentru că oamenii s-au lăsat purtați de muzică precum de o dublă rugăciune: prin melodie și versuri”. Paula Seling vorbește aici de asemenea despre ce o impresionează de fiecare dată în orașul de pe Crișul Repede și ce crede despre ideea creativă a maestrului Andrei Tudor de a aduce muzica pop și cea simfonică împreună.

Precum mărturisea maestrul Andrei Tudor în interviul premergător concertului, o surpriză inedită în acest an a fost cântărețul italian Nick Casciaro, care a interpretat pe lângă o melodie în limba engleză Who Wants To Live Forever (Brian May) și melodia italiană Il Mondo (C. Pes, L. Greco), un cântec românesc foarte bine-cunoscut de public și extrem de apreciat duminică seara la Oradea: Eternitate, de George Grigoriu. O „provocare acceptată” cum a spus chiar pe scenă cântărețul italian, care a cântat prima oară la Oradea în limba română. Cântărețul spune că, deși e prima sa participare la „Pop Simfonic la Catedrală” s-a simțit ca și cum ar fi de-al locului.

M-am simțit minunat. Am lucrat cu mulți profesioniști aici și trebuie să mulțumesc Episcopiei Greco-catolice de Oradea prin pr. Paul Popa, care a ținut mult să fiu aici, apoi, bineînțeles, maestrului Andrei Tudor, care știm cu toții ce profesionist și artist este. Pentru mine a fost o onoare să lucrez cu toți acești artiști, muzicieni și soliști. Sper să fie începutul unei frumoase colaborări.”. Pentru Nick Casciaro uniunea dintre muzica pop și muzica clasică  este o

o sintonie magică, revelatoare a frumuseții muzicii: căci muzica nu are limite, frumusețea ei este cu atât mai mare cu cât, dacă vei pune mai multe «ingrediente» în interior, cu atât rezultatul va fi mai frumos.”, a mai spus Nick Casciaro după concert, într-un interviu în care își exprimă bucuria de a reuși să viziteze frumusețile orașului Oradea, un oraș despre care crede că e „de o frumusețe dezarmantă”.

La fel de speciali și vădit emoționați au fost toți participanții care au urcat pe scenă la a treia ediție a concertului „Pop Simfonic la Catedrală” din Oradea, care prin vocea lor, interpretările curate și sintonia Orchestrei Filarmonicii de Stat Oradea au înălțat sufletul celor prezenți prin forța nestăvilită a muzicii: aceea de a transforma fiecare trăire într-un ecou de Catedrală.

Maestrul Andrei Tudor care a deschis și a dirijat întregul concert, a adus pe scenă și o piesă scrisă de un compozitor român stabilit la Paris, Vladimir Cosma – Le bal de casses pieds, unul dintre cei mai importanți compozitori de muzică de film din Franța, despre care crede că „este unul dintre cei mai prolifici compozitori de la Paris, de origine română” (interviu integral). De asemenea, a interpretat un cântec scris de el pe care îl lansa exact acum un an, la Oradea: Late August Poem (A. Tudor). Toate orchestrațiile din repertoriu au fost făcute de el, împreună cu tatăl său, muzicianul Ionel Tudor, și Onișor Odilă.

Baritonul Florin Estefan a impresionat prin piesa muzicală dedicată îngerului păzitor, Guardian Angel (Robat Arwyn) și interpretare a Benedictus (Robat Arwin), precum și duetul său cu soprana Alexandra Anușcă, în Ave Verum (Karl Jenkins). Cea din urmă, un promițător talent de operă, a interpretat singură alte două compoziții: I Could Have Danced all Night (F. Loewe) și Non ti scordar di me (E. Curtis, arr. I. Tudor).

Cântărețul Ovidiu Lazăr, unul dintre organizatorii acestui concert, a interpretat pe scenă două melodii: în limba română Nădejdea mea (trad./A.Tudor), iar în italiană L’appuntamento (R. Carlos, arr. A. Tudor). Nu a lipsit, ca la fiecare concert marca Andrei Tudor, opera unui compozitor român care a fost de această dată Marius Țeicu, Oameni, în interpretarea tinerei Cristina Pantea.

Spiritul muzicii franceze a fost prezent la Oradea prin Rebeca Moje care a cântat Derniere Danse (Adila Sedraia, arr. I. Tudor), în timp ce Natalia Bendre a impresionat prin interpretarea cântecului religios în limba engleză Hallelujah (Hallelijah). O muzică foarte agreată de publicul orădean a fost cea de flaut, a
Timeei Borbíró care a interpretat Menuet și Bandinerie din suita a 2-a în si minor de J.S. Bach, dar și Penny Whistle Jig (H. Mancini, arr. I. Tudor).

Grupul de copii „Enjoy Music” a încheiat concertul cântând împreună cu toți artiștii care un urcat pe scenă Oh Happy Day (trad., arr. A. Tudor), un mod concludent de a încheia ediția din acest an a inițiativei „Pop Simfonic la Catedrală”, sub clar de lună și mii de luminițe aprinse în Piața Unirii din Oradea.

Mulțumind tuturor participanților, artiștilor, organizatorilor și sponsorilor, prezentatoarea Roxana Mureșan a invitat  public orădean să continue buna-practică de a răspunde într-un număr atât de mare inițiativelor viitoare ale Filarmonicii de Stat Oradea, „Pop Simfonic la Catedrală” fiind al doilea concert din Initio 2023, Stagiunea Estivă a acesteia. Vor urma pe 25 august a.c. „Tango Simfonic cu Analia Selis” în Cetate Oradea, și pe 1 septembrie a.c., „Innamorato di te”, în Piața Ferdinand.

Biroul de Presă al EGCO

Sursa: egco.ro