„Suntem în perioada colindelor, să încercăm să fim mai buni, mai iertători, mai sfinți… de asemenea, să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să dea gândul bun celor care conduc lumea!” a fost mesajul Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, transmis la Concertul „Iată vin colindători!”, organizat pe 14 decembrie a.c., de parohia greco-catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Haieu – Băile „1 Mai”.
Concertul, organizat an de an din dorința de a păstra tradiția colindelor românești tradiționale a fost susținut de Roxana Duluș, Corina Marta, Colindătorii Bihorului, bucurându-se de participarea interpretei Veta Biriș și a Fetelor de pe Târnavă.
Seara a cuprins și un moment patriotic susținut de doamna Veta Biriș cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, prin interpretarea cântecului care în urmă cu mai bine de cinci decenii o consacra pe iubita artistă a cântecului popular românesc.
Mulțumind pentru participare tuturor colindătorilor și credincioșilor veniți să se bucure de acest colind, gazda evenimentului, pr. Ștefan Madarasi, a subliniat importanța de a nu uita valoarea prețioasă a colindelor străbune, într-o lume care tinde să devină tot mai secularizată. Seara s-a încheiat cu colinda „O ce veste minunată” interpretată de toți cei prezenți și gândul Preasfinției Sale Virgil, episcop greco-catolic de Oradea, care a oferit tuturor celor prezenți binecuvântarea Sa și o bomboană de Crăciun:
„Vă rog să transmiteți celor dragi dumneavoastră, toate harurile și binecuvântările Domnului! Vă însoțesc cu rugăciunea, vă doresc sărbători fericite, haruri și binecuvântări!”
În așteptarea sărbătorii Nașterii Domnulu, toți cei prezenți au avut ocazia să facă o faptă bună în prag de Crăciun, oferind o masă caldă copiilor care frecventează Centrul after-school de la Ioaniș, al asociației Caritas Eparhial Oradea.
„Să trăim în pace și să fim puțin mai buni!” (Veta Biriș)
Parohia Greco-Catolică Haieu-Băile „1 Mai”
Sursa: egco.ro