Găzduită de Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București, Conferința Episcopală din România (CER) se desfășoară între 25-27 septembrie.
„Maniera de a vorbi a lui Isus și lucrurile pe care El ni le împărtășește ne spun că viața e mult mai mult decât procedurile care vizează confortul și supraviețuirea. Nu putem uita că în viața sa publică, după treizeci de ani de discreție și ascultare, Isus a vorbit destul de puțin despre Lege. A proclamat, în schimb, această Împărăție a Cerurilor, afirmând că omul credincios nu doar respectă norme pentru o investiție sigură – mântuirea! –, ci se străduiește să trăiască iubirea lui Dumnezeu.
Prin urmare, harul nu este o cifră a abilităților noastre, ci bucuria că Dumnezeu găsește în noi ecoul dragostei sale. De aceea, Dumnezeu când dorește să-și facă de lucru cu noi pare să ne desprindă de orice formă de certitudine lumească. Tocmai pentru ca să strălucească în noi lumina ajutorului său. Aici este calea apostolilor, aici suntem invitați și noi ca păstori ai turmei încredințate să ne rescriem prioritățile.
Ne păstrează temerile, preocupările, ne invită să ne asumăm eșecurile pentru ca apoi să ne surprindă și să nu uităm niciodată că binele „nostru” este harul dragostei și al prezenței sale”, a spus PS Mihai.
Sursa: episcopiabucuresti.ro