Am început anul 2020 cu mult curaj și cu multe planuri de realizat dar, din cauza pandemiei, multe dintre ele nu am reușit să le punem în practică. Totuși, la sfârșitul anului, când am tras linia și am văzut câte am reușit să facem, ne-am bucurat și bucuria noastră este deplină dacă o putem împărtăși cu voi.
În paginile Raportului prezentăm activitatea asociației din următoarele departamente:
Departamentul de asistență socială are un serviciu relicențiat: Serviciul Cantină Socială; un nou serviciu licențiat: Serviciul Centru Rezidențial ”Casa Frențiu” și un serviciu educațional: Serviciul After School ”Sfântul Martin”.
Departamentul de voluntariat a organizat cele mai multe întâlniri online, din cauza restricțiilor impuse. Cu toate acestea, au fost voluntari prezenți și fizic la distribuirea de alimente familiilor aflate în dificultate și la distribuirea unei mese calde pentru cei vulnerabili.
Departamentul de fundrasing, nou înființat, a început timid, din cauza pandemiei, dar cu un proiect de anvergură: găsirea de fonduri pentru construcția unei grădinițe. Fundația construcției, a fost realizată până la sfârșitul anului.
Prin Departamentul de proiecte și programe s-au scris și s-au depus 12 proiecte, în valoare totală de 1.689.802 Euro: 5 proiecte au fost aprobate și implementate pe parcursul anului 2020, valoarea lor fiind de 187.419 Euro.
Departamentul economic a venit în sprijinul activităților sociale ale organizație prin înființarea a două noi activități economice: CEO Catering și CEO Student.
Departamentul financiar contabil încheie anul 2020 cu un bilanț al resurselor financiare pozitiv în sensul în care, în al doilea an, consecutiv, am reușit să atragem mai multe resurse din țară decât din străinătate.
Prin acest Raport anual 2020, mulțumim partenerilor și colaboratorilor, finanțatorilor și sponsorilor care, prin ajutorul lor, fac ca eforturile noastre să nu fie în zadar și cei mai vulnerabili să aibă speranța că se poate face ceva și pentru ei.
Despre activitatea din anul 2020, mai pe larg, veți găsi informații ”răsfoind” acest Raport Anual, în format pdf:
De 15 ani suntem împreună! Vă mulțumim!
Pr. Olimpiu Todorean
Președinte
Sursa: egco.ro