Gândul meu pătruns de emoție se îndreaptă acum spre merituosul și prea scumpul cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Făgăraș și Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare și 27 în domiciliu obligatoriu”: spunea Papa Ioan Paul al II-lea acum 25 de ani la sosirea Sanctității Sale în România (7-9 mai 1999). Aceasta era și ultima apariție publică a ÎPS Cardinal Alexandru Todea, de la a cărei trecere în veșnicie se împlinesc astăzi 22 de ani.

Aducându-i omagiu lui, care, în suferința acceptată cu creștinească răbdare din mâinile lui Dumnezeu, își continuă slujirea de fidelitate față de Biserică – a mai spus Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea la București – aș dori să aduc un cuvenit tribut de recunoștință și celor care au îndurat persecuții similare și grave limitări. Moartea i-a unit pe acești frați ai noștri de credință în mărturia eroică a martiriului: ei ne lasă o lecție de neuitat de iubire față de Cristos și Biserica sa”.

La un sfert de secol de la acea vizită istorică, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, mărturisește că „împărtășirea din mâinile Papei Ioan Paul al II-lea a Cardinalului Alexandru Todea de pie memorie, îmbrățișarea cu urmașul Sfântului Petru, binecuvântarea primită, demnitatea și noblețea cu care și-a purtat suferința a arătat atunci tuturor o propovăduire «în tăcere» a destinului Bisericii Române Unite”.

Întors la Casa Tatălui trei ani mai târziu, pe 22 mai 2002, prezența Cardinalului Alexandru Todea este vie în sufletele și memoria tuturor celor care l-au cunoscut:

Se împlinesc 22 de ani, de la trecerea în veșnicie a celui care, pe drept cuvânt poate fi considerat un «re-întemeietor al Blajului», pentru că, în timpul păstoririi sale, Biserica Română Unită, după 43 de ani, a ieșit la lumină din catacombele persecuției, Seminarul Arhieparhial, cu zeci de tineri dornici să devină lucrători în Via Domnului, și-a deschis porțile, iar Catedrala Blajului și-a intrat în firescul ei, la 19 mai 1991.” – spune pr. prof. Ioan Fărcaș de la Blaj, cel care își amintește cu o emoție profundă de încrederea pe care acest „mare arhiereu, Stâlp al Bisericii” i-a acordat-o odată cu preluarea Bisericii Române Unite cu Roma în urmă cu 33 de ani.

Vrednicul de pomenire Cardinal Alexandru Todea, Arhiepiscop și Mitropolit „chiar dacă nu a păstorit activ, după «ieșirea la lumină» a Bisericii noastre decât doi ani – continuă pr. Ioan Fărcaș – prezența sa în inimile bunilor noștri credincioși de pe tot cuprinsul țării, și nu numai, a rămas vie, iar recunoștința pentru curajul mărturisirii și a oferirii suferinței, toți i-o purtăm pentru totdeauna, fiind încrezători că Isus, înviat din morți, i-a dăruit viața și fericirea veșnică.”

Cardinalul Alexandru Todea s-a născut pe 5 iunie 1912 la Teleac (județul Mureș), fiind al 13-lea din cei 16 copii ai lui Gheroghe și Maria Todea. Cu mari greutăți și eforturi financiare, inerente unei familii numeroase, termină liceul în 1933 și, în același an, intră la Academia Teologică din Blaj. S-a remarcat de ca un student sclipitor încă de la început. În al doilea an universitar este trimis de mitropolitul Vasile Suciu la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. Un alt mare martir al Bisericii Unite, Fericitul episcop Iuliu Hossu, remarca credința și caracterul tânarului Alexandru Todea și-l hirotonește pe acesta diacon încă din anul patru de facultate. Peste numai un an, în 1939, va fi hirotonit preot. În 1940 obține titlul de doctor în teologie. După obținerea titlului de doctor în teologie în 1940, este numit secretar mitropolitan, fiind în același timp profesor de religie, latină și italiană. Iubit și apreciat de elevii săi, asemeni ilustrului său frate de credința, Fericitul episcop Ioan Suciu, tânărul preot acordă tinerilor o atenție deosebită, contribuind la formarea generațiilor de elită ale României.

Datorită rezistenței în fața non-valorii și absurdului persecuțiilor perioada comunistă, este trecut pe lista neagră a Securității. Începe lungul șir al arestărilor, în fața cărora pr. Alexandru Todea spunea doar atât: „suferința trebuie considerată cea mai înaltă demnitate de care ne putem învrednici”.

Închisoarea de la Gherla, închisorile de la Jilava și „Uranus”, condamnarea la muncă silnică sau închisoarea de la Sighetu Marmatiei – unde erau întemnițați și ceilalți ierarhi ai Bisericii Unite rămași în viață, penitenciarele din Râmnicu Sarat, Pitești, Dej și Gherla, nu l-au descurajat, preocupându-se mereu de cei din jur pe care i-a încurajat mereu, chiar și în cele mai oripilante condiții, căci era convins că „nu catedralele au creat locuri de pelerinaj, ci locurile în care s-a suferit pentru credință au creat catedralele”.

În 1986 este ales Mitropolit al Bisericii Române-Unite cu Roma, în condițiile clandestinității, fiind confirmat la 12 martie 1990 ca Arhiepiscop de Alba-Iuliași Făgăraș. Recunoscut prin Decret prezidențial, a primit o parte din reședința mitropolitană de la Blaj, dar nu și Catedrala înălțată de episcopul Ioan Inochentie Micu Klein sau celelalte bunuri confiscate de regimul comunist în 1948.

Recunoașterea supremă a unei vieți de credință și jertfe o reprezintă numirea sa în Colegiul Cardinalilor, la 28 mai 1991, de Papa Ioan Paul al II-lea. ÎPS Alexandru Todea devenea astfel al doilea cardinal din istoria  României, după Cardinalul Iuliu Hossu. La 20 iulie 1994, Suveranul Pontif i-a aprobat retragerea de la conducerea Bisericii, din motive de sănătate. Ducându-și cu demnitate și bucurie boala care-l ținea paralizat în scaun, a trecut la cele veșnice pe 22 mai 2002, fiind înmormântat în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.

O viață, un destin personal care se identifică cu destinul unui neam, al unei Biserici. Model de credință și tărie în orice împreujurare a vieții, păstor și apărător al turmei sale, Cardinalul Alexandru Todea domină dincolo de zorii existenței noastre istorice, rămânând unul dintre stâlpii pe care se sprijină spiritualitatea și destinul valorilor românești autentice, chemându-i pe toți la unitate în Biserica lui Cristos, Una, Sfântă, Catolică și Apostolică”: încheie PSS Virgil Bercea, care se roagă neîncetat pentru veșnica pomenire a Înalt Preasfinției Sale Cardinal Alexandru Todea. În veci pomenirea lui!

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi


Sursa: egco.ro