Episcop Mihai Pavel
(1879-1902)

S-a născut la 6 septembrie 1827 în comuna Recea, judeţul Maramureş, aproape de Baia Mare. Tatăl său, Constantin, a fost învăţător şi cântăreţ bisericesc. Mama, Maria n. Ardeleanu. Părinţii de origine nobilă.

Cinci clase gimnaziale le-a urmat la călugării Minoriţi din Baia Mare, iar cele două de liceu sau filosofia în Satu Mare şi Caşovia. A fost trimis de către episcopul Muncaciului – de care ţinea atunci Recea – la Institutul „Sf. Barbara” din Viena, pe care în 1848, din cauza revoliţiei, a trebuit să-l părăsească înainte de terminarea studiilor. A absolvit teologia la Seminarul din Ungvar, în 1851. După absolvire, încă în acelaşi an, a voit să se căsătorească. Însă, murindu-i logodnica înaite de cununie, s-a decis pentru celibat. A fost hirotonit preot de episcopul Muncaciului, Baziliu Popovici. După hirotonire a fost numit notar consistorial la Episcopia Muncaciului şi referent pentru credincioşii români din acea eparhie. În anul 1852 a fost trimis paroh în parohia românească Apşa de Jos (azi în URSS). Luând fiinţă episcopia Gherlei, la care au trecut o parte din parohiile româneşti din eparhia ruteană a Muncaciului, Mihail Pavel a fost chemat în 1856 la Gherla şi numit notar consistorial, în 1860 protopop al Slatinei (azi în URSS), iar în 1862 vicar al Maramureşului. În 1870, călătorind la Roma, a reuşit, cu ajutorul Mitropolitului Ioan Vancea, care era la Roma cu ocazia Conciliului ecumenic Vatican I, să obţină dezmembrarea parohiei române unite Sighetu Marmaţiei de la eparhia ruteană a Muncaciului şi anexarea ei la eparhia Gherlei. Confirmarea trecerii parohiei de la Muncaci la Gherla făcându-se prin decretul Nunţiaturii Apostolice din Viena abia la 18 aprilie 1881, arată cu câtă greutate s-a putut face acest transfer.

Episcop la Gherla (1873-1879). La 1 septembrie 1872, după transferul episcopului Ioan Vancea de la Gherla ca mitropolit la Blaj, Mihai Pavel a fost numit episcop al Gherlei. A fost confirmat de către Papa Pius IX la 23 decembrie şi hirotonit în catedrala din Blaj la 29 ianuarie 1873 prin Mitropolitul Ioan Vancea, iar la 23 februarie 1873 a fost instalat în scaunul episcopal al Gherlei. Ca episcop al Gherlei, fiind un bun organizator şi versat în administraţia bisericească, a pus rânduială în problemele cancelariei diecezane, împunând protopopilor şi preoţilor să înainteze regulat, periodic, statistici de informare, pentru a se cunosşte în orice moment starea eparhiei sub toate aspectele, inclusiv al învăţământului din dieceză.

Episcop la Oradea. Numai după cinci ani de păstorire rodnică la Gherla, la 29 ianuarie 1879, a fost numit episcop la Oradea, transfer confirmat de Sfântul Scaun la 15 mai acelaşi an şi instalat la 8 iunie. Activitatea sa pastorală la Oradea e remarcată cu deosebire în viaţa spirituală, la care a stăruit nu numai prin grai viu şi îndemnuri ci şi prin exemplul său, cerându-le preoţilor să fie şi ei pildă vie pentru credincioşii lor. Continuând, ca şi la Gherla, cu introducerea disciplinei în administraţia bisericească, pe lângă publicarea decretelor Conciliului provincial, ţinut la Blaj în 1872, prin care s-au adus importante hotărîri, a întocmit personal statute şi regulamente pentru toate ramurile administraţiei bisericeşti. În anul 1899, pe lângă toată opunerea unor membri capitulari, a înfiinţat oficiul administrativ al fondurilor şi fundaţiilor diecezane, ale cărui statute au fost completate şi redactate din nou în anul 1926.

La Beiuş a deschis în 1887 internatul de băieţi, iar în 1896 a înfiinţat şcoala civilă (sau medie) de fete împreună cu internat. A ridicat o casă parohială.

La Oradea a renovat catedrala, a zidit o şcoală de aplicaţie, a zidit cinci case pentru canonici, a creat Fundaţiunea subsidiară Paveliană prin care să fie completate fondurile de pensie ale profesorilor din Beiuş, de ajutorare cu îmbrăcăminte a elevilor săraci şi îndeosebi a fetelor orfane, fiice de preot din internatul şcolii de fete din Beiuş.

Episcopul Mihail Pavel a avut de suferit mult, uneori chiar de la conaţionalii săi. Presa maghiară, mai ales cea orădeană, l-a atacat cu toată furia. În vara anului 1892, după prezentarea Memorandului la Viena, în seara zilei de 28 iulie, şovini maghiari, incitând şi studenţimea de la Academia de Drept şi „canaliile străzilor”, vociferând şi urlând la adresa episcopului Mihail Pavel, „Jos cu mizerabilul valah, puturos, opincar, trădător de patrie, belciug în nasul lui”, i-au zdrobit ferestrele cu bolovani de câte 3-4 kg fiecare, obloanele, uşile …

Dar toate aceste răutăţi le vor compensa clipe de mângâiere ce i se vor oferi, cu deosebire la 29 ianuarie 1898, la împlinirea a 25 de ani de la consacrarea ca episcop.

La 1 iunie 1902 s-a stins subit din viaţă la băile Slatina (azi URSS). Acolo a fost aşezat în cripta bisericii parohiale, zidită pe cheltuiala sa.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.