Episcop Iosif Pop Silaghi
(1863-1873)

Iosif Pop Silagi a urmat studiile liceale la Oradea ca bursier al Seminarului greco-catolic. Elev excepţional, după absolvire a fost trimis la Viena unde a urmat Teologia. În 1837 a fost promovat doctor. Încă din 1836 a fost hirotonit preot prin episcopul Samuil Vulcan. Revenind la Oradea, după o funcţie mai măruntă în cancelaria eparhială, a fost numit secretar episcopesc şi director al cancelariei diecezane. La 27 mai 1845 a fost numit canonic. Între 1852-1856 a fost rector al Seminarului Teologic. După moartea episcopului Vasile Erdeli a fost ales vicar general capitular, calitate în care l-a găsit numirea de episcop la 1 noiembrie 1862. A fost confirmat de Papa Pius al IX la 16 martie 1863 şi consacrat în catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Alexandru Şterca-Şuluţiu, la 3 mai acelaşi an. În cuvântarea ţinută cu ocazia hirotonirii, Iosif Pop Silagi a elogiat românismul, şi cu deosebire excepţionalele merite ale Blajului în formarea acestuia: „O, Blajule, cetate sfântă pentru tot românul adevărat, eşti tu leagănul în care s-a născut naţiunea română, tu eşti lumina românilor, povăţuitoarea lor spre civilizaţie şi fericire, tu eşti exemplul fidelităţii naţiunii către Dumnezeu şi Biserica Română”.

La instalarea solemnă la 17 mai 1863 la Oradea, a ţinut clerului o cuvântare în limba latină despre înalta demnitate şi chemare a preoţimii. La 17 iunie 1867 a fost numit Asistent al Tronului Pontifical. Împreună cu mitropolitul blăjan, Ioan Vancea, a participat la lucrările Conciliului Ecumenic al XX-lea, Vatican I, între anii 1869-1870. Bun gospodar şi om de cultură s-a îngrijit cu deosebire de învăţământul din şcolile poporale. A cerut clerului, pentru a se cultiva, să facă mai multă lectură, recomandându-le Catehismul lui De Harbe, tradus de către studenţii teologi români din Viena, apoi revistele vremii: „Sionul Românesc” de la Viena, „Amvonul” lui Iustin Popfiu, „Foaia şcolii”, „Economul” din Blaj ş. a. De la el au rămas lucrările scrise: Scurtă istorie a credinţei românilor (1864) şi Enchiridion juris Ecclesiae orientalis catolicae (1862), o lucrare de mare valoare în literatura canonică universală, publicată în 1880 de către canonicul Dr. Augustin Lauran într-o nouă ediţie.

Revenit de la conciliul Vatican, episcopul Iosif Pop Silagi s-a îmbolnăvit grav şi nu s-a mai reînsănătoşit. La 5 august 1873 a încetat din viaţă, în vârstă de 61 ani. A lăsat o frumoasă moştenire fondurilor diecezane. Cităm o succintă caracterizare a defunctului din circulara cu care Capitulul eparhial a vestit moartea episcopului: „Acest bun părăsit, a zis de mai multe ori, casa (banii) e al lui Dumnezeu şi din casa lui Dumnezeu împarte săracilor ajutor. Acesta a fost un episcop adevărat, după cugetul lui Dumnezeu. Mare preot a fost şi sincer către toţi preoţii care s-au purtat bine, însă sever către toţi cei care s-au purtat rău”.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.