Vasile Hossu Vasile Hossu
Episcop de Gherla
(1912-1916)

S-a născut la 11 februarie 1866 în Târgu Mureș, fiul lui Vasile Hossu, protopop districtual și al Mariei. Școala elementară a făcut-o la Colegiul reformat din Târgu Mureș și gimnaziul la Reghin. A urmat clasele a V-a, a VI-a și o parte din clasa a VII-a de liceu la Colegiul Reformat din Târgu Mureș.

În anul 1882, elev fiind în clasa a VII-a, a fost trimis de către Mitropolitul Ioan Vancea la Roma, ca bursier al Colegiului „Sfântul Atanasie” și student la Studium Urbano. În 6 august 1884 a fost promovat doctor în filosofie. În 15 iulie 1887, fiind grav bolnav, s-a întors în țară. Datorită rezultatelor deosebite obținute în timpul studiilor, corpul profesoral de la Colegiul Urbano, cu aprobarea Papei Leon al XIII-lea, a hotărât să fie dispensat de restul examenelor. Astfel, la 13 noiembrie 1887 a fost promovat doctor în teologie.

Hirotonire, activitate preoțească

Este ridicat la treapta lectoratului la 2 mai 1885, a subdiaconatului la 27 martie 1887 și a diaconatului la 23 august 1888. În 27 august 1888, a fost hirotonit preot celib în Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor Mitropolitului Ioan Vancea.

La 28 august 1888 a fost numit profesor de teologie dogmatică la Seminarul teologic din Blaj, urmând ca în luna noiembrie 1888, să fie numit membru în comisia pentru revizuirea cărților bisericești. La 5 septembrie 1889 a fost asesor la Tribunalul matrimonial de a II-a instanță pentru Eparhiile sufragane. Între anii 1891-1897 a predat filosofia la liceu. În 30 iunie 1892 a fost numit rector al Seminarului teologic. În 1895 a fost numit fisc al Consistoriului arhiepiscopesc și mitropolitan. În 1897 a primit titlul de protopop onorar și asesor consistorial al Episcopiei de Lugoj. În anul 1898 a fost ales canonic cancelar în Capitlul mitropolitan, membru în diferite comisii arhieparhiale și inspector pentru domeniile fundaționale. În anul 1899 a fost comisar arhiepiscopal la examenele de maturitate și la Gimnaziul superior din Blaj. Din anul 1900 a fost numit delegat al Capitlului mitropolitan și secretar la cel de al III-lea Conciliu Provincial al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Consacrare episcopală

A fost numit Episcop de Lugoj prin decretul imperial din 16 mai 1903. În 25 iunie 1903 a fost confirmat de către Papa Leon al XIII-lea, iar la 21 septembrie 1903 a fost consacrat, la Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihali, asistat de Demetriu Radu, Episcopul de Oradea Mare. În 27 septembrie 1903, a fost întronizat la Lugoj cu mare solemnitate. Mai târziu, la 15 noiembrie 1911 a fost transferat prin decret imperial la Gherla. Transferul a fost confirmat de Scaunul Apostolic, la 16 decembrie 1911. În 11 august 1912 a avut loc înscăunarea solemnă a Episcopului Vasile Hossu în Catedrala din Gherla.

Activitate pastorală

Episcopul Vasile Hossu a dorit să ridice edificii importante în Gherla, să creeze aici „un mic Vatican românesc”. Avea asigurate fonduri pentru a-și îndeplini visul dar, în 1914, după ce s-au pus temeliile pentru Catedrală, seminar teologic și preparandie eparhială, toate lucrările au fost întrerupte din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.

Ca Episcop de Gherla, a făcut numeroase vizite canonice, sfințiri de biserici, a participat la reunirile învățătorilor, a reglementat problema intențiilor liturgice, punând-o sub controlul canonicului Ioan Ivașco.

În 27 august 1912 a înființat Reuniunea eparhială prin care se organizau exerciții spirituale pentru preoți și „misiuni sfinte” pentru popor. Tot în anul 1912 a înființat Reuniunea de femei la Gherla. În aprilie 1913 a activat forurile protopopești de primă instanță care aveau dreptul să judece în cauze matrimoniale, disciplinare, civile și criminale ale tuturor persoanelor bisericești și laice din Eparhie.

La Mănăstirea Nicula, din dispoziția Episcopului Vasile Hossu care petrecea acolo mult timp în rugăciune, în anul 1913, s-a pavat biserica de zid, s-au făcut stranele laterale, amvonul și tronul episcopal. S-a început construirea unei case ca reședință episcopală de vară și casă de odihnă pentru preoți.

În anul 1914 înființează „Reuniunea femeilor greco-catolice române din Dieceza Gherlei, Cununa Prea Curatei Vergure Maria”.

După izbucnirea Primului Război Mondial, a luat măsuri pentru a veni în ajutorul familiilor celor mobilizați dând dispensă arhierească de a se face clăci, în duminici și sărbători, în favoarea familiilor cu bărbați plecați pe câmpul de luptă. În 2 iunie 1914 a înființat „Reuniunea bisericească greco-catolică a Diecezei de Gherla pentru asigurarea împotriva daunelor provocate de foc”. În ajunul Crăciunului din anul 1915, însoțit de cler, de intelectuali și de seminariști din Gherla, se afla în mijlocul răniților de pe diferite fronturi aduși în Institutul Corector transformat în Spital de Campanie, la Gherla.

Activitate în învățământ

Episcopul Vasile Hossu a supravegheat și ajutat școlile existente în Eparhie. La 25 mai 1915 a înființat noua Școală Preparandială (Școală normală) de fete, care a funcționat, la început, în incinta reședinței episcopale.

Activitate națională și culturală

În anul 1894, la procesul Memorandumului, profesorul de teologie dr. Vasile Hossu, participant din partea săptămânalului „Unirea”, a fost numit președintele Comitetului internațional de presă. A fost membru în societățile culturale și umanitare din Blaj, Sibiu și Cluj. A scris „Istoria Capitlului mitropolitan din Blaj” în „Șematismul istoric al Clerului Arhidiecezei Mitropolitane de Alba Iulia și Făgăraș pe anul 1900”, cuprinzând biografiile tuturor canonicilor arhieparhiali, de la înființarea capitlului până la zi.

Episcopul Vasile Hossu a luptat cu mult curaj împotriva desprinderii a 82 de parohii (73.225 de suflete) din Eparhia de Gherla pentru a fi trecute la nou-înființata Eparhie greco-catolică maghiară de Hajdudorogh. În acest demers, la 20 iunie 1913, la înregistrarea Episcopiei de Hajdudorogh în Casa Magnaților din Budapesta, a rostit un memorabil discurs, convingându-i pe cei ce-l ascultau „că Biserica noastră este Biserică, ce e drept catolică, dar națională, că ritul nostru este rit catolic, dar românesc.” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, Cluj-Napoca, 2000, p. 529).

Publicații

Începând din anul 1888, a făcut parte din comitetul de redacție al organului Provinciei Mitropolitane: „Foaie bisericească și scolastică”. La 1 ianuarie 1891, dr. Vasile Hossu, împreună cu dr. Alexandru Grama, dr. Augustin Bunea, dr. Victor Smighelschi și dr. Izidor Marcu, au înființat săptămânalul bisericesc-politic „Unirea”, al cărui prim redactor a fost un an și jumătate, fiind apoi colaborator până la moarte. În același an, Vasile Hossu a scris și tipărit manualul de psihologie și logică pentru clasa a VIII-a gimnazială.

Ca Episcop, în anul 1914 Vasile Hossu, a editat Șematismul Eparhiei de Gherla în limba română și o ediție în limba latină.

Relații cu Roma

În 3 octombrie 1901 a fost numit prelat papal, de către Papa Leon al XIII-lea.

În primăvara anului 1908, împreună cu Episcopul Demetriu Radu de Oradea Mare au condus un pelerinaj la Roma având între pelerini și pe George Pop de Băsești.

În anul 1910 a făcut un alt pelerinaj la Roma, unde, la 27 martie, l-a hirotonit preot pe nepotul său, Iuliu Hossu, în biserica grecească.

Data morții

Îmbolnăvindu-se, Episcopul Vasile Hossu a încetat din viață în 13 ianuarie 1916, la Budapesta. Trupul neînsuflețit a fost adus la Gherla, în 17 ianuarie, și depus în cripta Catedralei, de unde, după dorința sa, ar fi trebuit să fie transferat la Mănăstirea Nicula, în cripta deja pregătită înaintea icoanei Maicii Domnului.

Gânduri despre Episcopul Vasile Hossu și cuvânt de învățătură

„Prin străduința Episcopului Vasile Hossu, care a purtat o lungă corespondență cu funcționari de la Congregația De Propaganda Fide, în 21 martie 1914, Sfântul Scaun a dăruit Provinciei Mitropolitane Române Unite, o biserică și o casă în Roma, cu menirea să găzduiască în ele un procurator, care să pertracteze «la Noi și la acest Scaun Apostolic – cum se exprimă scrisoarea papală – afacerile ritului propriu și ale Bisericii proprii din Provincia românilor».

Biserica se numește «a Preasfântului Mântuitor» din cartierul delle Copelle al Cetății Roma. Se mai numește și biserica Preacuratei: Madonna della Copelle, fiindcă în biserică este o icoană numită Maica Domnului a Perseverenței: Madonna della Perseveranza. Italienii țin mult la această icoană a Maicii Domnului, înaintea căreia se topea în rugăciuni calde sufletul sfântului favorit al lor și îndeosebi al romanilor, Sfântul Filip Neri, Apostolul Romei. (…) În acea biserică răsună dulcele grai românesc, cântat de glasuri ardelenești… Prin acest fapt limba noastră își câștigă pecetea oficială la o a doua, s-ar putea zice, canonizare a sa, ca singură limbă liturgică vie și aceasta chiar în Roma, chiar la porțile Vaticanului și chiar sub ochii Vicarului lui Hristos!…” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, Cluj-Napoca, 2000, p. 530-531).

Episcopul Vasile Hossu, adresându-se clerului la încheierea exercițiilor spirituale de la Gherla, în 2 noiembrie 1912, a spus: „Ca om nou venit aici, am voit să vă cunosc pe toți. V-am chemat la aceste sfinte exerciții nu ca să mă dovedesc de ceva renovator, ci pentru că bine știți: plugul ce e ținut în șopru, ruginește. Eu, arhiereul și plugarul am voit să-mi cunosc plugurile. Nu sunt angajat nimănui cu nimic. Sunt cu totul al vostru și numai al vostru. Orice dor ce aveți, mi-l spuneți și după putință vi-l voi împlini. Nu vă cer pentru asta nimic, decât împlinirea acurată a datorințelor voastre și pentru mine să vă rugați lui Dumnezeu… Și, apoi, vă mai cer să duceți binecuvântarea mea părintească turmei ce o păstoriți, împărtășiți-le această binecuvântare a mea. Și nu-mi uit nici de ai voștri, soții și pruncuți, duceți-le și lor binecuvântarea mea.” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, Cluj-Napoca, 2000, p. 452).

Într-un articol publicat în ziarul „Unirea” din Blaj, în 1915, Episcopul Vasile Hossu scria: „Într-adevăr, care este soarta unui arhiereu român la noi?

De dragul și pentru interesul Bisericii cauți să susții relații bune cu stăpânirea? Ești oportunist, laș, slab de înger, străin de sufletul neamului, ori chiar trădător.

Faci politica militantă, te pui în contrast cu puternicii zilei și, apoi, firește, nu poți dobândi nimic pentru Biserică, școală, cler, dascăli, tineret, popor? Ești lipsit de tact.

Cruți, tragi de la gură, faci fundații, fiindcă ai să pui temeliile de înaintare pentru un neam sărac? Se zice că nu numai fundații se așteaptă de la arhierei.

Nu faci fundații, ci dai tuturor câți te cearcă, alinând zi de zi sarcini și suspine? Ești risipitor, îmbogățești neamurile, nu știi umbla cu banul…

Nu umbli în vizite canonice pentru a putea stărui cu atât mai mult, din zori de zi și până seara târziu, ca administrația bună a trebilor obștești să nu sufere? Ești birocrat, fără simț pentru cerințele vieții.

Umbli în vizite canonice, îți mănânci sănătatea, cheltuiești bani și observând neorânduieli, stăruiești a îndrepta relele și a disciplina pe cei nepăsători? Ești tiran, jandarm, iar nu părinte.

Să mai continuăm? Și oare nu este așa soarta arhiereului român?” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, Cluj-Napoca, 2000, p. 476-477).

În Circulara din 8 septembrie 1914, cu prilejul alegerii Papei Benedict al XV-lea, Arhiereul scria: „Nimic să nu fie în stare a vă despărți de acest Păstor, prin trecere la neunire ori la pocăiți, socotind că cel ce se despărțește de Papa, Capul Bisericii, se despărțește de Biserică, de Societatea lui Dumnezeu, căci după vorba mare a Sfântului Ambroziu: «Unde este Petru (Papa), acolo este Biserica», și prin urmare se despărțește de Dumnezeu însuși și de Domnul Isus Hristos, care a zis: «Cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă». Bucură-te, bucură-te, o, Pontificat Roman! Scaunul tău va sta de-a pururi și va trăi cât lumea, și noi cinstim în tine pe Cel ce înfățișează pe pământ toată dreptatea, piatra și temelia, pe care se reazămă, nu numai Biserica, ci și civilizația, știința și înflorirea popoarelor.

O, Sfântă Biserică Romană! Noi ne vom lipi pururea, din adâncul inimilor, de tine, de unitatea ta. De te vom uita pe tine, Biserică Romană, să ne uităm pe noi înșine. Să sece limba noastră, să se lipească de grumazul nostru, de nu te vom avea pe tine, mai mult decât alte celea, în mintea noastră, de nu se va începe cu tine tot cântecul nostru de veselie.” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, Cluj-Napoca, 2000, p. 473).

Informaţii preluate din cartea: Crihălmeanu, Florentin (coord.), File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla a românilor. Scurtă istorie, biografiile episcopilor eparhiali şi cronologia 1658-2017, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Cluj-Napoca, 2017.