Iuliu Hossu
Episcop de Gherla, ulterior de Cluj-Gherla
(1917-1970)
S-a născut la 31 ianuarie 1885, în comuna Milașul Mare, azi în județul Bistrița-Năsăud, fiul preotului Ioan Hossu și al Victoriei. A fost botezat la 19 martie 1885. A urmat școala elementară la Școala poporală confesională română unită, în perioada 1892-1896, la Milașul Mare. Între 1896-1899 a făcut gimnaziul la Reghin (primele trei clase cu predare în limba germană), apoi, în perioada 1899-1900, a urmat clasa a IV-a la Gimnaziul superior romano-catolic din Târgu-Mureș, condus de călugării franciscani.
Între 1900-1904 a urmat clasele V-VIII la Gimnaziul superior greco-catolic din Blaj. În aprilie 1903 a participat la pelerinajul la Roma organizat de părintele dr. Vasile Hossu. În anul 1904 a promovat examenul de maturitate (bacalaureat), a fost primit în clerul tânăr al Eparhiei de Lugoj de către Episcopul Vasile Hossu și a fost trimis la Roma, ca student la Institutul „De Propaganda Fide”, fiind alumn al Colegiului Urbano. Vorbea cu ușurință 6 limbi europene și cunoștea bine limbile clasice. La 24 noiembrie 1906 a fost promovat doctor în filosofie, iar în 18 iunie 1910 a fost promovat doctor în „sfânta teologie”.
Hirotonire, activitate preoțească
La 24 mai 1908 primește treptele subdiaconatului și diaconatului în biserica Colegiului Urbano din Roma. La 27 martie 1910, este hirotonit preot celib, la Roma, prin punerea mâinilor Episcopului de Lugoj, Vasile Hossu, unchiul său, în prezența canonicului dr. Victor Smighelschi și a tatălui său, preotul Ioan Hossu, paroh-protopop onorar în Milașul Mare. După hirotonire a fost integrat în oficiul eparhial de Lugoj ca protocolist, arhivar și bibliotecar, apoi avansat vice-notar consistorial, ulterior notar consistorial și secretar episcopal. În anul 1912 a fost promovat director de cancelarie și asesor consistorial de către noul Episcop al Lugojului, Valeriu Traian Frențiu, iar, apoi, în 1913, a fost numit profesor titular la catedra de studii biblice la Academia de Teologie nou înființată în Lugoj.
În 1914 a făcut o călătorie de studii în Germania și Franța și a participat, ca delegat episcopal, la Congresul Euharistic internațional de la Lourdes. În timpul călătoriei a izbucnit Primul Război Mondial. Întors la Lugoj, s-a înrolat voluntar ca preot militar, în grad de sublocotenent, la serviciul spiritual al Corpului VII de armată – Timișoara, pentru a acorda asistență spiritual-pastorală bolnavilor și răniților din spitalele militare ale Austriei, Boemiei și Moraviei.
La începutul lunii decembrie 1914, a plecat, împreună cu Regimentul de Infanterie 64, la Viena, pentru paza Capitalei imperiale. Acolo a acordat asistență spirituală militarilor care asigurau paza Palatului „Schönbrunn” și răniților din infirmeriile din zonă. Tuturor românilor le transmitea speranța în biruința idealului național: „Dreptatea va învinge”!
Consacrare episcopală
Prin decret imperial, a fost numit Episcop al Gherlei, în 3 martie 1917, de către împăratul Carol al IV-lea. În 21 aprilie 1917 a fost confirmat de Papa Benedict al XV-lea. La 4 decembrie 1917, a fost consacrat Episcop în Catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihali de Apșa, asistat de Demetriu Radu, Episcopul de Oradea Mare, și Valeriu Traian Frențiu, Episcopul de Lugoj. În 15 decembrie 1917, a preluat oficiul eparhial, iar a doua zi a avut loc instalarea solemnă în Catedrala din Gherla.
Activitate pastorală
În perioada 14 iunie 1920 – 5 octombrie 1926, Episcopul Iuliu Hossu a făcut vizite canonice în 746 de comunități ecleziastice, parohii și filii, de unde și apelativul de „Episcop al vizitațiilor canonice”.
A avut ca priorități: catehizarea tuturor credincioșilor, intensificarea vieții religioase prin participarea activă a credincioșilor la Sfânta Liturghie și la celelalte celebrări liturgice, păstrarea integrității Bisericii și a credinței, grija pentru pregătirea personalului clerical și a preoților, organizarea pelerinajelor la mănăstirile din Eparhie la care participau zeci de mii de pelerini.
A convocat în mod regulat Sinoade eparhiale și protopopești.
S-a preocupat în permanență de asigurarea bunăstării materiale a Bisericii, clerului și credincioșilor săi, a avut grijă de săracii de pe teritoriul Eparhiei.
În anul 1929 s-a înființat, sub conducerea Ieromonahului Augustin Pop OSBM, de la mănăstirea Bixad, „Societatea preoților adoratori ai Sfintei Euharistii”.
În centrul eparhial se țineau periodic exerciții spirituale pentru preoți. De asemenea, arhiereul s-a preocupat de formarea unei intelectualități creștine.
În 6 august 1924, s-au preluat, la Cluj, bunurile provenite din „donația pontificală”: biserica „Schimbarea la Față” de pe str. Regina Maria (azi str. Eroilor nr. 10), clădirea cu etaj de la nr. 12, o clădire-parter, veche, pe str. Tomis, o clădire cu etaj, pe str. I. Brătianu nr. 15.
Între anii 1926-1929, Episcopul Iuliu Hossu a ținut mai multe cuvântări în Senat pe teme pastorale, juridico-legislative și în favoarea ratificării Concordatului.
La 22 martie 1929 a luat ființă, la Cluj, Asociația Generală a Românilor Uniți (AGRU).
În anul 1925 a realizat consolidarea Mănăstirii de la Nicula, prin reparații capitale la biserica de zid, în interior și în exterior. Între 1927-1928 s-a construit pavilionul cel mare pentru adăpostirea pelerinilor, iar în 1929 s-a ridicat, lângă Mănăstirea Nicula, altarul în aer liber care a fost sfințit, împreună cu pavilionul mare, în 6 august, de către canonicul dr. Victor Bojor. În anii păstoririi Episcopului Iuliu Hossu se atinge apogeul pelerinajelor la Mănăstirea Nicula. Cu ocazia Sărbătorii „Adormirii Maicii Domnului” participau la acest pelerinaj zeci de mii de credincioși, care veneau pe jos, zile întregi.
În termenii Concordatului dintre Sfântul Scaun Apostolic al Romei și Statul Român, încheiat la 10 mai 1927 și ratificat în 12 iunie 1929 (textul documentului e publicat în „Monitorul Oficial”), la 5 iunie 1930, prin constituția Apostolică a Papei Pius al XI-lea, Solemni Conventione, are loc rearondarea Eparhiilor și înființarea Eparhiei de Maramureș în forma actualelor structuri. Astfel, 82 de parohii de la Eparhia de Gherla au fost anexate Eparhiei de Oradea Mare; 169 de parohii de la Eparhia de Gherla au fost anexate noii Eparhii de Maramureș. Totodată, 150 de parohii au fost luate de la Arhieparhia de Făgăraș și Alba Iulia și anexate Eparhiei de Gherla, care, începând de la această dată se va numi Eparhia de Cluj-Gherla.
În 19 iulie 1930, Episcopul Iuliu Hossu a fost numit și administrator apostolic al Eparhiei nou-înființată de Maramureș.
În zilele de 4-5 octombrie 1930 a avut loc instalarea solemnă a Episcopului Iuliu Hossu în biserica „Schimbarea la Față” din Cluj, devenită, prin același document, catedrală episcopală. În 21 ianuarie 1932, episcopul și oficiile eparhiale de la Gherla s-au mutat în noua reședință din Cluj, pe Calea Moților, nr. 24, azi 26.
Ca urmare a unui acord între Sfântul Scaun și Statul Român, încheiat la 20 mai 1932, Arhiereul de Cluj-Gherla a obținut dreptul de folosință, în comun cu romano-catolicii, a bisericii Piariștilor (Universității), unde, în 21 august 1932 a celebrat prima Sfânta Liturghie greco-catolică în limba română. Acest fapt s-a datorat numărului mare de credincioși greco-catolici, deoarece în 1933 erau 28.000 de credincioși în Cluj.
În anul 1933 Episcopul Iuliu Hossu dispune înființarea Reuniunilor Mariane în toate comunitățile ecleziastice.
În perioada 1933-1934, valorificând bunurile provenite din „donația pontificală” din 1924, s-a zidit clădirea destinată Academiei de Teologie Română Unită din Cluj (str. I.C. Brătianu colț cu str. Tomis, unde funcționează în prezent Academia de Muzică „Gheorghe Dima”).
În 1934 s-a renovat în interior Catedrala „Schimbarea la Față”, fiind prevăzută cu un nou altar, cu iconostas și un nou amvon. Apoi, în 1935, în prezbiteriul Catedralei s-a făcut un tron arhieresc, iar în 1937 Catedrala a fost renovată și în exterior împreună cu edificiul cu etaj din „donația pontificală”, unit cu biserica.
Prin Decretul nr. 140/1936, din 25 februarie 1936, Episcopul Iuliu Hossu, considerând că, „a sunat ceasul dorit, ca cel mai puternic centru de sfinte pelerinagii, sfânta și scumpa Mănăstire a Niculii, ocrotitoarea străvechei icoane venerate a Maicii Domnului, Făcătoare de minuni, să-și primească familia sa călugărească”, oferă Mănăstirea Nicula „întru binecuvântată chivernisire și administrare”, Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare” (Curierul Creștin, Organ Oficial al Diecezei de Gherla cu un adaos neoficial, 15-16, VIII (1936), p.97).
În cadrul „Acțiunii Catolice”, în 1938 a luat ființă Asociația Studenților Români Uniți (ASTRU).
La 24 august 1941, Episcopul Iuliu Hossu a fost numit și administrator apostolic al Eparhiei de Oradea.
În anul 1943 a luat ființă Asociația „Sfântul Nichita” a preoților celibi, iar în anul 1946 a luat ființă Asociația „Sfântul Petru” pentru formarea preoților gata de jertfă pentru Biserica lui Hristos.
Anii persecuției
La 1 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu a emis decretul de excomunicare a celor 36 de preoți, care, sub presiunea organelor politice, au participat la „sinodul de revenire” de la Liceul „George Barițiu”.
La scurt timp, în noaptea de 28-29 octombrie, Episcopul Iuliu Hossu a fost arestat în București, la locuința fratelui său, dr. Traian Hossu și dus la Ministerul de Interne și, apoi, la 31 octombrie, împreună cu ceilalți ierarhi (Valeriu Traian Frențiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie și Ioan Suciu) și membri ai clerului superior al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, la Dragoslavele (vila, reședință patriarhală).
În 8 noiembrie 1948 s-a publicat în „Monitorul Oficial” un decret prin care Episcopul Iuliu Hossu a fost destituit de autoritățile guvernului comunist, iar la 21 noiembrie 1948, Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj a fost închisă.
La 27 februarie 1949, episcopii au ajuns la Mănăstirea Căldărușani (com. Moara Săracă, județul Ilfov). Acolo au rămas în arest preventiv până în 24 mai 1950. Din 25 mai 1950 au fost duși la penitenciarul din Sighetu-Marmației, în regim de detenție severă (exterminare), până în ziua de 4 ianuarie 1955. Acolo, în celulele de la Sighet, au trecut la Domnul Episcopul Valeriu Traian Frențiu – decedat la 11 iulie 1952 și Episcopul Ioan Suciu – decedat la 27 iunie 1953.
La eliberarea din penitenciar, după un timp de „refacere” la Spitalul „Frimu” din București, Episcopii Iuliu Hossu și Alexandru Rusu au solicitat și au fost primiți în audiență de către dr. Petru Groza (președinte al Consiliului de Stat al R.P. Române). În discuțiile avute, ierarhii greco-catolici au solicitat reabilitarea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică și repunerea ei în toate drepturile, cu libertate deplină a exercitării funcțiunilor legate de cult.
În ziua de 7 mai 1955, ierarhii Iuliu Hossu, Alexandru Rusu și Ioan Bălan, au fost duși la mănăstirea Curtea de Argeș, noul domiciliu obligatoriu. Arhiereii greco-catolici au continuat să trimită noi memorii guvernului comunist, pentru reabilitarea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică și repunerea ei în drepturile constituționale. Urmare a numeroaselor memorii, în 14 iulie 1956, cei trei episcopi au fost mutați la Mănăstirea de maici de la Ciorogârla.
Apoi ierarhii au fost separați unul de celălalt, Episcopul Iuliu Hossu fiind dus, în 16 august 1956, la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. Acolo, în domiciliu obligatoriu, a rămas până la sfârșitul vieții.
La Căldărușani a putut fi vizitat de membrii familiei și, de mai multe ori, de clerici din Eparhia de Cluj-Gherla.
În anul 1968 i s-a eliberat un buletin de identitate fără „domiciliu obligatoriu”, dar nu i s-a acceptat cererea ca domiciliul său să fie cel al Episcopiei Greco-Catolice din Cluj, ci i s-a eliberat buletin de identitate cu domiciliul la Moara Săracă (județul Ilfov), fiindu-i repartizată o locuință formată dintr-o cameră și un hol, în care și-a improvizat un altar la care a slujit zilnic Sfânta Liturghie.
Activitate în învățământ
Pentru Episcopul Iuliu Hossu, școala a fost „suflet și viață”. S-a preocupat în permanență de dezvoltarea învățământului în Eparhia sa, a asigurat baza materială școlilor existente, a înființat noi școli.
În anul 1918 a cumpărat clădirea din Gherla în care funcționa Academia și Seminarul Teologic, precum și o casă pentru internatul Școlii Normale de băieți. De asemenea, în 1930 a achiziționat, tot la Gherla, o casă pentru Academia Teologică pe care, ulterior, a destinat-o Școlii Normale de fete.
La data de 12 noiembrie 1931 a deschis solemn, la Cluj, cursurile Academiei Teologice în clădirile din „donația pontificală”, amenajate și renovate.
Între 1933-1934 a construit noua clădire a Academiei de Teologie și Seminarului, pe str. I.C. Brătianu nr. 25. Episcopul Iuliu Hossu supraveghea atent, în permanență, întreaga activitate a Academiei de Teologie.
În 1932, Școala normală și urbană de Gospodărie „Sfânta Tereza” și-a deschis porțile la Cluj, în clădirea surorilor CMD (azi str. Avram Iancu nr. 58). Mai târziu, în 1936, s-a deschis Grădinița „Maica Domnului” și s-a înființat Școala primară „Maica Domnului”, care, între anii 1940-1944, a fost singura școală primară cu predarea în limba română din orașul Cluj.
La 1 noiembrie 1940, în clădirea de pe str. Regina Maria (azi B-dul Eroilor), s-a înființat Internatul eparhial din Cluj, care în anul școlar 1941/1942 a fost mutat în „Palatul Farmaciștilor” achiziționat în 1936 (azi pe Calea Moților 24-26). În această clădire, la 29 octombrie 1945 a fost inaugurat festiv Liceul confesional de băieți „Inochentie Micu Clain”.
În același an a fost înființat Gimnaziul „Maica Domnului” din Jucul de Jos, iar în 1946 s-a deschis Liceul confesional de fete „Maica Domnului” în aceeași clădire cu Școala „Sfânta Tereza” (azi str. Avram Iancu), Cluj.
Activitate națională și culturală
În semn de recunoaștere a meritelor din perioada 1914-1917, în care a activat ca preot militar, i s-a conferit „Crucea de onoare clasa a II-a cu decorația de război a Crucii Roșii”, iar mai târziu, a primit „laudă și recunoștință pentru distinsele servicii din vremea de război”. De asemenea, la scurt timp după ce l-a numit Episcop (3 martie 1917), împăratul Carol al IV-lea i-a conferit și „Crucea de decorații de război a Ordinului Francisc Iosif I”.
Alături de Iuliu Maniu și de alte personalități ale vremii, a participat la demersurile premergătoare înfăptuirii statului național unitar român, stăruind să nu fie chemată armata română ca să ocupe Transilvania, pentru a putea fi exprimată în mod liber voința românilor transilvăneni de a se uni cu România. Din împuternicirea Marelui Sfat Național, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, Episcopul Iuliu Hossu s-a adresat Adunării și a citit „Rezoluțiunea Unirii”. În 3 decembrie 1918, delegația formată din Episcopul de Gherla, Iuliu Hossu, Episcopul ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voevod și Vasile Goldiș, a prezentat, la București, Regelui Ferdinand I și Guvernului României, hotărârea de unire a Transilvaniei cu Regatul României.
În calitate de Senator de drept, Episcopul Iuliu Hossu a participat și a luat cuvântul în numeroase probleme cu privire la Biserică, școală, relațiile Bisericii cu Statul, Concordatul cu Sfântul Scaun etc.
La 12 decembrie 1931 a fost decorat cu „Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofițer”, iar în 8 iunie 1935, cu „Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Cruce”.
În timpul ocupației horthyste (1940-1944), care a afectat peste un milion de credincioși greco-catolici, Episcopul Iuliu Hossu a fost conducătorul spiritual al românilor aflați sub ocupație, încurajându-i și luptând pentru apărarea identității lor naționale. Totodată, pe cale diplomatică sau prin predici și îndemnuri la dragoste creștină, a luat apărarea populației evreiești condamnată la moarte, reușind să salveze viețile a mii de evrei. Din aceste motive, de multe ori a fost victima șovinismului maghiar, de două ori s-a atentat la viața lui.
În 21 noiembrie 1942, Episcopul Iuliu Hossu a fost aniversat, la împlinirea a 25 de ani de episcopat, sărbătoarea devenind „un adevărat praznic național atât pentru românii de sub ocupație, cât și pentru cei din țară.” Cu această ocazie a fost felicitat și de Episcopul ortodox al Clujului, Nicolae Colan, care a spus: „în numele lui Isus Hristos, în numele iubirii de frate; iată cuvântul meu de bună urare: «Eu ți-s frate, tu-mi ești frate/ în noi doi un suflet bate».” (S. A. Prunduș, C. Plaianu, Cardinalul Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, 1995, p. 121,122).
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a făcut numeroase vizite canonice, a vizitat răniții din spitalele militare și pe românii din lagărele de muncă forțată de pe teritoriul Ungariei, ducând tuturor cuvinte de încurajare, mesajul credinței și al dragostei lui Hristos.
Publicații
În 15 septembrie 1919 a apărut „Curierul Creștin, Organ Oficial al Diecezei de Gherla cu un adaos neoficial”, prin care episcopul transmite clerului și poporului credincios mesajul evanghelic, studii de doctrină creștină, diverse îndrumări și dispoziții oficiale pentru întreaga Eparhie. Au fost editate mai multe Șematisme (1932, 1941, 1947).
Relații cu Roma
Episcopul Iuliu Hossu participă, în 12 mai 1930, împreună cu Mitropolitul Vasile Suciu și Episcopii Valeriu Traian Frențiu și Alexandru Nicolescu, la binecuvântarea pietrei de temelie a Colegiului Român Greco-Catolic din Roma, „Pontificio Collegio Pio Romeno”.
În anul 1936 a fost numit de către Papa Pius al XI-lea, asistent al tronului pontifical, conte roman și prelat papal.
La 4 martie 1940, a mers în audiență la Papa Pius al XII-lea, împreună cu Episcopii Alexandru Nicolescu și Valeriu Traian Frențiu, pentru a-i cere să intervină în favoarea Transilvaniei, căreia îi era amenințată integritatea.
La recomandarea Episcopului Márton Áron de Alba Iulia, Episcopul Joseph Schubert (fost canonic la Catedrala „Sfântul Iosif” din București, hirotonit episcop în clandestinitate, arestat în perioada 1951-1964), după perioada de detenție, ajungând în Germania, a plecat la Roma pentru a-l informa pe Papa despre situația catolicilor din România și, în 22 februarie 1969, a fost primit în audiență. Cu această ocazie a cerut ridicarea Episcopului Iuliu Hossu la treapta de cardinal. În martie 1969, Monsenior Giuseppe Chelli, trimisul special al Papei Paul al VI-lea, a adus Episcopului Iuliu Hossu vestea că a fost promovat cardinal in pectore al Bisericii Catolice (primul purpurat al națiunii române). Este numit cardinal în Consistoriul din 28 aprilie 1969. După moartea sa, în 5 martie 1973, Papa Paul al VI-lea a făcut public numele Cardinalului Iuliu Hossu, Episcopul român unit de Cluj-Gherla, caracterizându-l prin frumoasele cuvinte: „Alegerea noastră s-a oprit asupra unui alt distins slujitor al Bisericii, cu înalte merite pentru fidelitatea sa și pentru îndelungatele suferințe și privațiuni cauzate de aceasta; simbol și reprezentant al fidelității multor episcopi, preoți, călugări, călugărițe și credincioși ai Bisericii Române de rit bizantin: veneratul Frate Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla”. (Papa Paul al VI-lea, Consistoriul din 5 martie 1973).
Data morții
La 28 mai 1970, la 85 de ani, Episcopul Iuliu Hossu a încetat din viață în spitalul „Colentina” din București. Slujba prohodului a fost săvârșită de un singur preot, pr. Francisc Zudor, paroh la Bărăția (parohie romano-catolică din București). A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic, apoi, în 7 decembrie 1982, a fost reînhumat într-un alt mormânt, în același cimitir.
Gânduri despre Episcopul Iuliu Hossu și cuvânt de învățătură
„În acele vremuri grele și tulburi, când era cea mai mare nevoie de ajutor, doi episcopi din Transilvania, Iuliu Hossu și Márton Áron, au oferit un exemplu al umanitarismului lor. Despre Episcopul romano-catolic Márton Áron am scris deja. Voi continua acum cu Episcopul Iuliu Hossu: cei care îl cunoșteau îmi spuneau că era un om înțelept, înzestrat cu însușiri deosebite; pe lângă înțelegere și inițiativă, el era generos și gata de sacrificii. În acele vremuri dificile, Iuliu Hossu a căutat să-i ajute nu numai pe români, ci și pe evrei, fără a face vreo deosebire între ei. Apoi, când a fost cea mai mare nevoie de ajutor și de sfat în găsirea unor soluții pentru trecerea refugiaților evrei din Ungaria în România, cuvintele sale de îndrumare au fost auzite nu numai de țăranii și intelectualii români din zonele de graniță și de la orașe, dar și de autoritățile de la București” (Moshe Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania: 1623-1944, București, 1994).
„Nu se pot cuprinde toate formele de sfântă trăire utilizate de marele Arhiereu Iuliu Hossu pentru adâncirea credinței în suflete și purtarea de grijă a păstoriților săi, dar un lucru rămâne știut, că a găsit întotdeauna răspuns la întrebările vieții, atât de variate și uneori atât de dificile, fiindcă a cunoscut nevoile și s-a identificat cu aspirațiile turmei sale cuvântătoare. A fost cu adevărat „Păstorul cel bun” ce și-a pus sufletul pentru oile sale.” (S. A. Prunduș, C. Plaianu, Cardinalul Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, 1995, p. 80).
Fragmente din cuvântarea rostită de Episcopul Iuliu Hossu în fața Adunării de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918: „Fraților, ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rostește, prin poporul său credincios, dreptatea sa însetată de veacuri.
Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: ne unim pe veci cu Țara mamă, România! (…)
A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul dreptății lui Dumnezeu și al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejde în dreptatea Lui.
Suferințele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa cu binecuvântare. (În acel moment urca soarele de sub norii ce acopereau până atunci întreg orizontul, mulțimea erupând într-un entuziasm înflăcărat).
Cuvintele Domnului se plinesc și aici, întru împlinirea dreptății dumnezeiești: «mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și n-au văzut și să audă ce auziți voi și n-au auzit. Ochii voștrii sunt fericiți că văd și urechile voastre fericite că aud». Văd ziua întregirii neamului și aud bunăvestirea dreptății lui Dumnezeu.
Ascultați români fericiți, bunăvestirea Unirii noastre pe veci cu Țara mamă, România.
La lumina celor expuse aici, din încredințarea și în numele Marelui Sfat al Națiunii Române din Ungaria, Banat și Transilvania, rog Mărita Adunare Națională să binevoiască a primi și enunța ca ale sale următoarele hotărâri” (a urmat citirea Rezoluțiunii Marii Adunări Naționale).
După momentul citirii documentului, în aplauzele frenetice și uralele mulțimii «Trăiască România Mare!», Episcopul Iuliu Hossu a continuat: „Fericit am vestit hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească; fericiți voi care ați pecetluit pe veci Unirea cu Țara mamă.
O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: și eu am fost la Alba Iulia!
Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericiți rostind: și părinții noștri au fost la Alba Iulia. Voi sunteți marea armată a sufletelor alese, a neamului nostru.
De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său. Cântarea noastră de biruință să fie cântarea neamului pe calea lungă și grea a veacurilor: dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac și cuvântul Tău adevărul! Dreptate și adevăr la temelia României întregite. Mărire între cele de sus lui Dumnezeu! Pe pământ pace! Ziua învierii să ne luminăm popoare! Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită! Amin”.
Episcopul Iuliu Hossu relata: „Atunci m-am îmbrățișat cu Preasfinția Sa Dr. Miron Cristea, Episcop de Caransebeș, în fața mulțimilor entuziasmate care aclamau și plângeau de bucurie”. Preasfinția Sa Iuliu Hossu a adăugat cuvintele: „Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți frații români!”. (Prunduș, Silvestru Augustin; Plaianu, Clemente, Cardinalul Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, 1995. p. 65-68).
Fragment din Pastorala semnată de Episcopul Iuliu, transmisă preoților în 10 mai 1931, la Gherla: „Misiunea Bisericii, a slujitorilor ei, este așezarea păcii lui Dumnezeu în suflete, întemeierea împărăției păcii lui Hristos în lume. Pacea Domnului, a cărei cântec îngeresc a răsunat deasupra ieslei din Viflaim; pacea lumii, rostită, întru iertare, cu binecuvântare dumnezeiască, de pe sfântul lemn al Crucii. Întru acest cuvânt, care este suflet și viață, se cuprinde rațiunea de a fi a Bisericii. Întru aceasta trăiește Biserica lui Hristos.
Cu singură nădejde a vremilor de mai bine, Biserica să se înalțe neatinsă de valul urii veacului acestuia, ca un far luminos, chiemând la sine, fără deosebire, tot sufletul obosit. Pragul ei nu-i iertat să-l treacă sgomotul frământărilor din afară. Biserica este casă de rugăciune. Un cuvânt se rostește și se vorbește acolo: Cuvântul Evangheliei adevărului veșnic. Cuvântul dragostei și al păcii.” (Curierul Creștin, Anul XIII, nr. 10, 15 mai 1931).
La întrebarea ispititoare a anchetatorului, dacă nu dorește să se întoarcă la turma sa, Arhiereul răspunde limpede: „Cu prețul credinței, nu. Credința noastră, este viața noastră. Eu am cerut și cer libertatea Bisericii noastre și reabilitarea în drepturile sale”. (Iuliu Hossu, Credința noastră este viața noastră, memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, 2003, p. 261).
Este pilduitoare și evocatoare dorința exprimată în rugăciune, de către Cardinalul Hossu, la ieșirea din penitenciarul de la Sighet: „Pe pragul de ieșire mă proștern, Doamne Isuse, în fața măririi Tale și-ți mulțumesc din adâncul sufletului meu pentru darul Tău preasfânt pe care mi l-ai dăruit acești patru ani ai vieții mele, din mila nemărginită a iubirii Tale pentru cel mai nevrednic rob al Tău: Te-am simțit în mijlocul nostru; ai făcut din ocară mărire, din întristare bucurie și mângâiere fără nume, ai făcut arzândă inima noastră pe calea Emausului și ne-ai tâlcuit zi de zi Scripturile cele despre Tine și întru Tine; Te-am avut de față la frângerea zilnică a pâinii de robi și nu ne-ai părăsit o clipă, Doamne Isuse, Mântuitorul nostru. (…)
Fă-ne cu adevărat liberi, Doamne, Fiul Omului, așa cum ai spus: «Veți fi cu adevărat liberi, când Fiul Omului vă va elibera pe voi». Dăruiește-ne, Doamne, libertatea Ta și întru aceasta adevărata Unire a tuturor românilor întru Tine, Unul și neîmpărțitul, Hristoase Doamne.
Fă, Doamne, să rodească comoara scumpă a anilor petrecuți aici, împreună cu Tine, să rodească îmbelșugat pentru renașterea Bisericii noastre, renăscută în durerile marei încercări, fă să rodească îmbelșugat pentru neamul nostru scump, pentru viața și mărirea lui întru Tine. Mărire Ție, Doamne, mărire Ție. Amin.
Maică Preacurată, cerem al Tău puternic ajutor, precum l-am cerșit și l-am primit aici, în casa durerii, împreună cu frații mei, fii nouă scut de neînvinsă apărare în lupta ce o susținem pentru Hristos Isus Domnul și Dumnezeul nostru, Fiul Tău, și pentru una, sfântă, catolică și apostolică a Lui Biserică, fă să se desăvârșească darul Lui în neputințele noastre, ca îmbrăcați cu putere de sus, să punem cu statornicie și afară bună mărturie, neînfricați și neînfrânți mărturisitori și apărători ai dreptei credințe până în sfârșit. Ieșind din luptă învingători, cu puternicul Tău ajutor, Preacurată Fecioară, să-L preamărim pe Domnul în toate zilele vieții, închinând toate puterile ființei noastre întru înălțarea scumpei noastre Biserici, renăscută în durerile marei încercări.
Aceasta o cerșesc, cu aceleași cuvinte păstrate de scumpă merinde pe calea ce mă așteaptă, pe care mi-ai dăruit-o Tu, Maică scumpă Preacurată, în inspirația rugăciunii pentru consfințirea noastră zilnică Inimii Tale Neprihănite. Fii, Mamă, mai departe scut și neînvinsă apărare.
Inimă Neprihănită a Mariei, roagă-Te pentru noi, păcătoșii, acum și’n ora morții noastre. Amin”. (Iuliu Hossu, Credința noastră este viața noastră, memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca, 2003, p. 355-357).
Testamentul spiritual al Episcopului Iuliu Hossu: „Pe tine, Preasfințite Frate, care din mila Domnului și grația Sfântului Scaun al Romei eterne vei ajunge, în ceasul hotărât de Domnul, în scaunul episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla, ca urmaș al nevredniciei mele, după ce voi fi chemat să dau seamă de chivernisirea mea, primește acest scump lăsământ al dragostei mele pentru scumpa Eparhie de Cluj-Gherla, pe care am iubit-o și, cu ajutorul Domnului, o voi păstra întru iubirea sufletului meu până în ceasul din urmă al vieții mele: o las moștenire scumpilor frați preoți și preaiubiți fii credincioși, pe care i-am îmbrățișat cu dragostea sufletului meu câtă vreme am fost în mijlocul lor, și, apoi sufletește, pe această cale.
Las această moștenire a dragostei mele urmașilor lor, cler și popor, să le fie de mângâiere și îndemn de înălțare prin tot ce Domnul s-a milostivit a săvârși prin nevrednicii robii săi până la moarte.
Rodească îmbelșugat sămânța aruncată în brazdă adâncă spre mărirea lui Dumnezeu, Preabunul Părinte, și spre înflorirea Bisericii renăscute în durerile marei încercări. Tălmăcește-le, Preasfințite și Preaiubite frate, cuvintele dragostei sufletului meu, și mai mult decât slabele mele cuvinte, tălmăcește-le sufletul dragostei mele pentru ei toți.
În ceasul mare al încercării Bisericii noastre scumpe în țara robită, în mijlocul poporului înlănțuit, într-o lume biciuită de puterile dezlănțuite ale întunericului, episcopatul Bisericii Române Unite a străbătut pe această cale luminată de Domnul, cu pași statorniciți de darul Lui, pe calea Crucii Sale, preamărindu-L până la sfârșit.
Preamăriți pe Domnul, Preasfințite Frate și preaiubiți frați preoți și fii credincioși, urmași ai părinților voștri, preamăriți-L cu faptele vieții voastre, închinate întru desăvârșirea reînălțării Bisericii scumpe sufletului nostru, cu al Domnului ajutor, care nu va lipsi nicicând celor credincioși Lui”. (Iuliu Hossu, Credința noastră este viața noastră, memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca 2003, p. 473-474).
Crainicul Unirii repeta adeseori: „Dacă nu exista Unirea religioasă de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj de la 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: «vrem să ne unim cu Țara!» și fără aceasta nu era nici Unirea din 1918”. (Iuliu Hossu, Credința noastră este viața noastră, memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Cluj-Napoca 2003, p. 491).
Informaţii preluate din cartea: Crihălmeanu, Florentin (coord.), File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla a românilor. Scurtă istorie, biografiile episcopilor eparhiali şi cronologia 1658-2017, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Cluj-Napoca, 2017.