Ioan Chertes
Episcop titular de Cantano
(1949-1992)
A văzut lumina zilei la 10 septembrie 1911, în comuna Sărățel, județul Bistrița-Năsăud. A rămas orfan de mic, tatăl său murind în Primul Război Mondial. Școala elementară a făcut-o la Sărățel, iar studiile secundare, între 1922-1923, la Liceul grăniceresc (azi Colegiul „George Coșbuc” din Năsăud).
Între 1923-1929, a urmat clasele II-VII la Liceul „Petru Maior” din Gherla. În luna iunie 1929 a promovat cu succes examenul de bacalaureat. După absolvirea liceului, timp de un an a fost pedagog la Liceul „Petru Maior” din Gherla și student la secția „fără frecvență” a Facultății de Drept din cadrul Universității din Cluj (azi Universitatea Babeș-Bolyai). În 1930 a fost primit în clerul tânăr al Eparhiei de Gherla și, apoi, trimis de către Episcopul Iuliu Hossu la studii la Roma, la Institutul De Propaganda Fide. În 1932 a obținut titlul de doctor în filosofie, iar în 1938 titlul de doctor în teologie.
Hirotonire, activitate preoțească
A fost hirotonit preot de către Episcopul Giuseppe Palica, Vicarul Diecezei de Roma, la 21 decembrie 1935. Reîntors în Eparhia de origine, a fost numit mai întâi secretar episcopal (1939-1940), apoi profesor de teologie la Academia de Teologie Română Unită, la catedrele de Istoria bisericească și Drept canonic (1940-1948). În anul 1942 a fost numit director al Internatului de băieți. Ulterior instituția s-a mutat, în 1941/42, pe str. Moților nr. 24. În 1945, se deschide Liceul de băieți român-unit „Inochentie Micu Clain”, iar director rămâne în continuare prof. dr. Ioan Chertes, care predă și religia la câteva clase de la acest liceu. La Sărbătoarea Învierii Domnului, în 1947 a fost numit canonic al capitlului eparhial și la 10 octombrie 1948, pro-vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Activitate națională
Între anii 1940-1944, în timpul ocupației horthyste, a fost unul dintre colaboratorii apropiați ai Episcopului Iuliu Hossu, sprijinindu-l în pastorație și în vizitații canonice și ajutându-l în lupta pentru apărarea drepturilor românilor din Transilvania de Nord.
Anii persecuției. Consacrarea episcopală
La 28 octombrie 1948 a fost arestat întregul Cor episcopal greco-catolic. În aceeași zi a fost arestat de Securitate, la Cluj, și dus la Mănăstirea Neamț, și canonicul Ioan Chertes. În februarie 1949, împreună cu Episcopii de la Dragoslavele, a fost transferat la Mănăstirea Căldărușani de lângă București.
A fost numit episcop de către Pontiful Roman la 21 noiembrie 1949. În Sărbătoarea Nașterii Domnului, 24/25 decembrie 1949, aflat în detenție la Căldărușani, canonicul Ioan Chertes a fost consacrat Episcop titular de Cantano, prin punerea mâinilor Episcopului Valeriu Traian Frențiu de Oradea Mare, asistat de Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu și Episcopul de Lugoj, Ioan Bălan.
În perioada 1950-1955, grupul de la Căldărușani s-a aflat în detenție la penitenciarul din Sighetu-Marmației. În aprilie 1955, Episcopul Ioan Chertes a fost readus la Securitatea din Cluj, iar la 30 iulie 1955, a fost eliberat, după 6 ani de detenție, fără a fi fost judecat.
După eliberarea din închisoare s-a stabilit în comuna Chiraleș, județul Bistrița-Năsăud (unde locuia sora sa, Ana).
A fost arestat din nou la 15 august 1956, fiind învinuit pe nedrept de „instigare publică” (ca urmare a Sfintei Liturghii celebrată public în 12 august, în fața bisericii Piariștilor din Cluj), și anchetat cu duritate la sediul Securității. A fost condamnat de Tribunalul Militar din Cluj, prin sentința nr. 1202/1957, la 10 ani de închisoare. După 3 ani de detenție în penitenciarul din Gherla, este dus în Bărăgan, în Deltă și în alte locuri de detenție (la Stoienești, Salcia, Grind-Periprava, apoi din nou la Gherla, apoi la Luciu-Giurgeni, Strâmba, iarăși la Salcia și în sfârșit, la Ostrov). A fost eliberat în 30 iulie 1964, în baza decretului de grațiere nr. 411/1964 și s-a stabilit la Sărățel, în satul natal, fiind mereu urmărit și hărțuit de agenții Securității.
În 25 octombrie 1965 s-a mutat la Năsăud împreună cu familia surorii sale. Între anii 1965-1972 a fost angajatul Întreprinderii de Industrie Locală „Ineul”, în calitatea de contabil. La 30 iunie 1972, a fost pensionat de boală. Ca urmare a consecințelor celor 14 ani și jumătate de detenție, s-a retras și din activitatea pastorală publică.
Publicații
Fiind profesor de Teologie, a scris numeroase articole și broșuri, între care și cartea „Creșteți și vă înmulțiți”, apărută la editura „Sfântul Nichita” din Cluj.
Relații cu Roma
Cu toate că s-a retras din activitatea pastorală publică, la 14 martie 1990, Episcopul Ioan Chertes a fost promovat de către Papa Ioan Paul al II-lea, ca Arhiepiscop titular de Cantano, devenind Arhiepiscop emerit al Bisericii Române Unite, în semn de apreciere pentru suferințele îndurate, pentru fidelitatea arătată față de Biserica Catolică și capul ei văzut, Pontiful Roman.
Data morții
A încetat din viață în 31 ianuarie 1992, la Clinica Medicală Universitară din Cluj-Napoca.
Slujba de înmormântare a Episcopului Ioan Chertes s-a celebrat în Piața Libertății din Cluj-Napoca (din cauza nerestituirii locașurilor de cult), la 4 februarie 1992, și a fost oficiată de către Mitropolitul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Cardinalul Alexandru Todea, împreună cu Nunțiul Apostolic John Bukovski și întregul Cor episcopal greco-catolic. A fost înhumat la Cluj, în cripta călugărilor bazilieni din Cimitirul Mănăștur.
Gânduri despre Episcopul Ioan Chertes
Cardinalul Alexandru Todea, amintind despre activitatea tânărului student Ioan Chertes, arăta că, fiind și el trimis la Roma în anul 1934, la Colegiul Urbano de Propaganda Fide, „repartizat într-o cameră cu 20-30 de studenți din diferite țări, „doctorul” nostru (il prefetto) era Ioan Chertes” (Viața Creștină, 3 (49) 1992).
La ceremonia înmormântării, săvârșită în Piața Libertății din Cluj (…) Nunțiul Apostolic, IPS John Bukovski, comunicând mesajul Papei loan Paul al ll-lea, arăta că Arhiepiscopul emerit loan Chertes „a devenit asemenea lui Cristos, Supremul Preot, prin suferință și martiriu. În timpul vieții și-a oferit în tăcere suferința, a fost un prelat care a luptat atât de mult în vremuri grele și a suferit ca să depună mărturia unității Bisericii și integrității credinței”.
Cu aceeași ocazie, în panegiricul său, Cardinalul Alexandru Todea îl caracteriza astfel: „preot a cărui viață a fost o înlănțuire de bucurii și dureri, om de caracter, preot sfânt, potir plin de viață divină (…), lumină pentru a lumina, har pentru a ierta și pregătire la sfârșitul vieții spre drumul veșniciei. Mărturisitor al credinței și martir al suferinței, la fel ca în troparul mărturisitorilor: «îndreptar al credinței și chip al blândeței, învățător al înfrânării»”. (S. A. Prunduș, C. Plaianu, Cei 12 Episcopi Martiri, Cluj-Napoca, 1998, p. 152).
Informaţii preluate din cartea: Crihălmeanu, Florentin (coord.), File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla a românilor. Scurtă istorie, biografiile episcopilor eparhiali şi cronologia 1658-2017, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Cluj-Napoca, 2017.