Ioan Alexi
Episcop de Gherla
(1856-1863)
S-a născut în 24 iunie 1801, la Mălădia, județul Sălaj și a fost fiu de țăran. Școala elementară a făcut-o la Șimleul Silvaniei iar gimnaziul la Carei. Studiile teologice le-a început la Oradea și, apoi, le-a continuat la Universitatea din Viena, ca alumn al Colegiului „Sfânta Barbara”.
Hirotonire, activitate preoțească
În anul 1825 a fost hirotonit diacon, la 23 octombrie, iar, apoi, preot, la 30 octombrie, de către Episcopul Samuil Vulcan pentru parohia Borozel (județul Bihor). A ocupat funcțiile de protocolist și arhivar la Episcopia de Oradea Mare (din 1831), după care a fost promovat notar și asesor consistorial, devenind și secretar al Episcopului Samuil Vulcan. În 1835 a fost trecut iarăși în pastorație și a fost numit paroh în parohia Olosig. În 1837 a fost promovat canonic onorar, iar la 19 octombrie 1843 a fost numit canonic actuar în capitlul eparhial Oradea.
Consacrare episcopală
A fost numit episcop al Eparhiei nou-înființate a Gherlei, prin decretul imperial din 17 martie 1854.
A fost confirmat de Sfântul Scaun prin Bula din 16 noiembrie 1854 a Papei Pius al IX-lea. La 28 octombrie 1855 a fost consacrat Episcop în Catedrala din Blaj, odată cu Episcopul Lugojului, Alexandru Dobra, prin punerea mâinilor Mitropolitului Alexandru Șterca Șuluțiu, asistat de Nunțiul Apostolic la Viena, Cardinalul Michele Viale Prelà. A fost instalat la Gherla, la 7 septembrie 1856 de către același mitropolit.
Activitate pastorală
S-a remarcat prin bunătate, hărnicie și competență, învingând obstacolele începutului, cum ar fi: lipsa mijloacelor materiale, greutățile cauzate de împărțirea în două a Eparhiei din punct de vedere administrativ (o parte fiind situată pe teritoriul Ungariei iar cealaltă pe al Transilvaniei).
A constituit capitlul catedral din șase canonici, în frunte cu vicarul foraneu episcopal Macedon Pop, fost vicar foraneu al Rodnei.
S-a ocupat de buna organizare a parohiilor din Eparhie și a făcut multe vizite canonice. A pus accent pe educația tineretului și a viitorului cler. S-a confruntat cu o criză de spații: reședința episcopală se afla într-o casă închiriată în Gherla.
În anul 1857 Eparhia era alcătuită din 633 de parohii arondate în 38 de protopopiate, având două mănăstiri ale Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare” și un număr de 381.397 suflete în păstorire.
În anul 1860 a reparat și a zugrăvit biserica cea veche de la Nicula, construită pentru a adăposti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, biserică de lemn închinată Preasfintei Treimi, după cum atestă înscrisul de pe bolta bisericii: „Această Stă [Sfântă] Mănăstire s’a renoit și zugrăvit … sub ocârmuirea Prea Sfinției Sale Ioan Alexi, întâiul Episcop al Gherlei… în vara anului 1860.” (V. Bojor, Maica Domnului dela Sf. Mănăstire din Nicula, Gherla, 1930, p. 84).
La 1 ianuarie 1858, a introdus noile matricole pentru botezați, căsătoriți și decedați, cu rubricatura scrisă în grafie latină în locul celor scrise cu caractere chirilice folosite până atunci.
Prima Catedrală a fost vechea biserică parohială din Candia, zidită între anii 1777-1778 și ridicată la demnitatea de Catedrală de Papa Pius al IX-lea, cu ocazia întemeierii Eparhiei de Gherla. Ieșind din această „catedrală” din Candia, Nunțiul Apostolic din Viena Antonino de Luca, în 1858, a spus memorabilele cuvinte: Vos estis adhuc in Catacumbis – „Voi încă sunteți în catacombe” (V. Bojor, Canonicii Diecesei Gr. Cat. de Gherla acum: Cluj-Gherla 1857-1937: biografii, cu un scurt istoric al înființării Episcopiei și capitlului catedral din Gherla, Cluj, 1937, p. 102).
Activitate în învățământ
Organizează învățământul teologic la Gherla. În august 1858, deschide Institutul preparandial greco-catolic la Năsăud, cu un curs ordinar de 2 ani. Tot în 1858, Episcopul Alexi a cerut preoților din Eparhia Gherlei să înființeze școli, acolo unde nu erau, cu plata dascălului. În luna noiembrie 1859, a deschis întâiul Seminar Teologic la Gherla, „Liceul teologic regesc episcopal domestic”, Academia de Teologie de mai târziu. De asemenea, a înființat o fundație pentru organizarea unei biblioteci teologice.
În anul școlar 1863-1864, în Eparhia de Gherla funcționau 592 școli poporale românești, cu 589 învățători și 36.246 elevi.
Activitate națională și culturală
Episcopul Ioan Alexi a fost unul dintre membrii Comitetului permanent ales de Congresul Național ținut la Sibiu în 1861, care avea ca obiectiv lupta pentru drepturile națiunii române, „potrivit dreptului divin, natural și constituțional” (C. M. Mureșan, M. Știrban, Din istoria Bisericii Române Unite: biserică, școală, națiune: de la începuturile sale până la 1918, Satu Mare, 2005, p. 271).
În anul 1861, împreună cu Capitlul eparhial și poporul credincios, i-a făcut o frumoasă primire, la reședința episcopală, lui Alexandru Bohățel (primul jurist al mitropoliei nou-înființate, coleg de studii și sfătuitor al lui Avram Iancu), la trecerea prin Gherla, în drum de la Cluj spre Năsăud, pentru a-și lua în primire funcția de „căpitan suprem” (prefect) al Districtului românesc, nou înființat, al Năsăudului. Evenimentul a fost un semn al sentimentelor naționale profunde care însuflețeau în acea vreme ierarhul, clerul și credincioșii gherleni.
A scos din uz celebrarea Sfintei Liturghii în limba slavonă din multe biserici din Maramureș, rămasă de pe timpul când au aparținut Eparhiei rutene de Muncaci. În predicile ținute în aceste parohii argumenta: „Această limbă dulce, frumoasă și armonioasă, a fost canonizată de Sfântul Scaun Apostolic al Romei ca limbă liturgică, încă de la începutul Unirii cu Roma, în anul 1700. Și e unicul caz în lume, ca limba vorbită a poporului, limba vie, să fie și limba liturgică a Sfintei Biserici…” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, Cluj-Napoca, 2000, p. 133).
Drept urmare, a cerut preoților și credincioșilor din Maramureș să-și cumpere cărți liturgice în limba română, tipărite la Blaj.
Prin Decretul Ministerului de Culte din 24 noiembrie 1859, a obținut pentru canonici de la împărat insemnul capitular: o cruce pectorală de aur cu icoana Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria, Patronul Eparhiei, după desenul făcut de canonicul-pictor Mihail Șerban. Crucea avea o panglică de mătase cu culorile alb-albastru.
Publicații
Intelectual și om de cultură, cunoscător al mai multor limbi străine, clasice și moderne, Episcopul Ioan Alexi a avut și preocupări filologice. În timpul studiilor la Universitatea din Viena a scris o gramatică românească în limba latină: Grammatica Daco-Romana sive Valachicae, latinitate donata, aucta ac in hunc ordinem redacta, opera et studio Joannis Alexi, clerici almae dioeceseos G. R. C. Magno Varadinensis in caesareo regio convictu Viennensi alumni theologi absoluti. Vienne apud bibliopolam Josephum Geistinger 1826. Gramatica lui Alexi a întrunit deosebite aprecieri din partea străinilor, pe care autorul i-a convins nu numai de romanitatea limbii române, ci și de faptul că limba română este „cheia cercetărilor asupra originii tuturor limbilor romanice.” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, Cluj-Napoca, 2000, p. 134).
A tipărit Catehismul mare, mic și mijlociu, traduse de prepozitul Macedon Pop. A contribuit și la editarea altor cărți religioase și pedagogice.
Relații cu Roma
La rugămintea Episcopului Ioan Alexi, Papa Pius al IX-lea, în anul 1858, a conferit trei burse pentru trei clerici la Colegiul grec „Sfântul Atanasie” din Roma, astfel încât, aici, neîncetat să se formeze trei tineri ai Eparhiei de Gherla în câte șase ani, aprofundându-și cunoștințele de filosofie și teologie.
Papa Pius al IX-lea i-a dăruit Episcopului Ioan Alexi cruce, lanț și inel de aur cu piatră de smarald. Crucea pectorală de aur conținea relicve ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel și era împodobită cu pietre scumpe, urmând a fi purtată și de următorii episcopi ai acestei Eparhii. Papa a dăruit și un potir de argint aurit, cu disc și stea de argint aurit, pentru capela episcopală. Aceste daruri au fost aduse la Gherla de Nunțiul Apostolic din Viena, Antonino de Luca, Arhiepiscop titular de Tarsis, în septembrie 1858.
Data morții
Episcopul Ioan Alexi a încetat din viață la 29 iunie 1863, din cauza unei pneumonii. A fost înhumat în cimitirul parohial din Gherla. Deasupra mormântului, s-a zidit o capelă unde este depusă o placă memorială, având inscripția: „Această capelă s-a ridicat pe mormântul primului Episcop al Diecezei Greco-Catolice de Gherla, Arhiereul Ioan Alexi (1856-1863), numit de către istoricul Nicolae Iorga «cel învățat», neobosit deschizător de școli pentru emanciparea social-culturală și afirmarea națională a românilor din Nordul Transilvaniei”.
Cuvânt de învățătură
Prin Circulara nr. 2784, din 10 decembrie 1859, Episcopul Ioan Alexi a adus la cunoștința clerului și credincioșilor Eparhiei darurile făcute de Papa Pius al IX-lea, care „vădesc că Preasfântul Părinte Papa e de un neam și sânge cu noi, și că pururea ne îmbrățișează pe noi, ca pe fiii unei familii și ne nutrește la sânul său. Sfânta Biserică a Romei este sânul acesta, limanul cel mântuitor, care în toată lumea vestește credința cea adevărată a lui Hristos. În această Biserică suntem noi și astăzi, pentru că în dânsa au fost părinții și strămoșii noștri din timpul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care în lume au vestit Evanghelia lui Hristos și acolo și-au vărsat sângele pentru dânsa. Străbunii noștri au adus cu sine această credință din Roma, când au venit în țara aceasta, unde tot pasul arată moravurile și virtuțile romane.” (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, 2000, p. 102-103).
În Circulara nr. 1480, din 18 august 1860, Episcopul Ioan Alexi scrie preoților: „Focul cel nestins al dragostei a cuprins inima mea văzându-mă între voi, preoți cuvioși, evlavioși, râvnitori, lucrători și ascultători, slujitori adevărați ai lui Hristos. Lacrimi de bucurie curgeau din ochii mei și părinteasca-mi inimă se umpluse de nespusă bucurie când am văzut pe poporul român cel drept credincios, pe fiii mei cei buni, dulci și blânzi, cari moravurile și virtuțile cele strălucite le-au păstrat în locașurile strămoșești și în vatra părinților săi neîntinate până în ziua de astăzi! (…)
Școala este grădina aceea prețuită în care se cultivează și cresc florile și plantele cele crude și tinere spre folosul Sfintei Biserici și al Statului. Toată speranța noastră este în tinerimea școlară, că numai creșterea ei cea bună promite fructe dulci și de toată îndestularea. (…)
Drept și nedisputaver este: ca tot omul să se întrebuințeze de limba națiunei sale, căci limba cea mai dulce este aceea care o am supt cu laptele maicii noastre, care cu fierbinte dragoste ne-a nutrit la sânul său. (…)
Biserica totdeauna a susținut Națiunea și Limba și așa am rămas preoți cuvioși, înțelepți, iubitori de Maica noastră Sfânta Biserică și preastimata noastră Națiune.
Datorința noastră a tuturor este a susținea limba noastră română; aceasta a o învăța, studia, și mai ales tinerimea cu cea mai mare deligință să se apuce de ea și bine învățând-o, să se facă apți de a putea ocupa vreun post în oricare diregătorie civilă. Deci nimănui nu este iertat a se lepăda de limba sa română.” (…) (V. Bojor, Episcopii Diecesei Gr. Cat. de Gherla, 2000, p. 119-121).
Informaţii preluate din cartea: Crihălmeanu, Florentin (coord.), File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla a românilor. Scurtă istorie, biografiile episcopilor eparhiali şi cronologia 1658-2017, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Cluj-Napoca, 2017.