„Viața noastră să fie un strigăt continuu către Isus (…)El este Lumina care ne luminează, ne dă lumina din interior ca să vedem… de această Lumină avem fiecare nevoie!”: a spus PSS Virgil Bercea, în a treia duminică a Postului Crăciunului, la Sfânta Liturghie celebrată pe 3 decembrie a.c. în parohia Haieu – Băile „1 Mai”. Împreună cu ierarhul Eparhiei de Oradea, la Sfânta Liturghie au participat pr. protopop de Oradea Gavril Buboi, pr. Ioan Fărcaș, pr. Olimpiu Todorean, pr. Vasile Pâncotan, pr. Ștefan Madarasi, pr. diacon Grațian Guiaș și seminaristul Gheorghe Lazăr. Celebrare a fost animată de corul bisericii, alături de artistul Remus Bondar, enoriaș al acestei parohii. Credincioșilor locului s-au alăturat membrii Reuniunii Mariane din Oradea și Sântandrei, tineri ai ASTRU Oradea, care au dorit să trăiască bucuria de a fi împreună o biserică vie, mereu pe Cale. Aceasta s-a dorit și prin incursiunea în timp, desfășurată după Sfânta Liturghie, cu titlul „Biserica noastră ieri, astăzi și în viitor”, susținută de părintele prof. Ioan Fărcaș din Arhieparhia Greco-Catolică de Alba-Iulia și Făgăraș, la 75 de ani de la desființarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Pornind de la Evanghelia duminicală – a vindecării orbului din Ierihon (Ev. Luca 18, 35-43) – episcopul greco-catolic a subliniat în cuvântul de învățătură cum această Evanghelie are legătură strânsă cu fiecare dintre noi, cu omenirea contemporană.

„Isus trece –  a trecut atunci, trece și astăzi – trece cu siguranță, în fiecare zi. Doar că orbul din Ierihon are curajul să strige «Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!» – spune ierarhul. De fapt, orbi suntem noi, care avem convingerea că Îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar de fapt Îl cunoaștem prea puțin sau suntem foarte departe de El, când ar trebui să Îl vedem și să avem curaj să-I cerem milostivire. Sfânta Scriptură ne vorbește despre Mântuitorul – El este cel care vine și ne aduce vestea cea bună – dar El trece: «Isus trecea» și era înconjurat de mulțime. Vedem că această mulțime este deranjată de faptul că orbul începe să strige. În loc să îl ajute, căci era disperat, avea o durere și o insatisfacție constantă în fiecare moment al vieții sale, mulțimea îi cere să tacă. El are însă tăria să strige mai departe. Strigătul unuia îi deranjează pe cei care sunt mulți. Mergând cu Isus, apostolii erau liniștiți, aveau problemele lor cotidiene. Cum de altfel suntem noi, care nu reușim să-l vedem pe aproapele nostru. Preferăm ca ceilalți să tacă sau preferăm să nu le auzim strigătul. La rândul nostru, adesea preferăm să tăcem și să fim corecți din punct de vedere politic (Cf. ‘politically correct’).”, o corectitudine asupra căreia trebuie să fim foarte atenți căci „aceasta ne ucide” – a subliniat episcopul.

„Adevărul este unul singur și acela trebuie spus. Orbul a strigat «Isus, ai milă!». Noi avem curajul să strigăm la fel sau trebuie să fim atenți la cei din jurul nostru, să nu îi deranjăm prin viața noastră? Reușim să facem acest lucru, comportamentul nostru este de așa manieră încât să spună lumea «Priviți-i cum se iubesc!»? Viața noastră să fie un strigăt continuu «Isus, ai milă!». Îl vedem pe Isus în raport cu mulțimea care este indiferentă. El se oprește, este sensibil și se apropie.

Dragilor, de câte ori s-a oprit Mântuitorul cu noi? Cu mine, cu dumneavoastră în mod personal? Gândiți-vă puțin la viața dumneavoastră: ați simțit mângâierea Domnului? L-ați auzit? L-ați ascultat atunci când a întrebat «Ce voiești ca să îți fac?». Orbul din Ierihon a știut să îi răspundă, dar noi, știm oare ce să răspundem acestei mari întrebări? Foarte adesea nu știm exact ce să Îi cerem și cum să Îi cerem Domnului. Orbul Îl strigă pe nume, noi Îl strigăm pe nume sau alegem să nu deranjăm pe cineva, să nu ne vadă nimeni că ne facem semnul Crucii sau că ne aplecăm să ajutăm un sărac? Foarte similară este atitudinea noastră cu acea mulțime, din acele timpuri; în altă manieră, dar în același mod.”

„Cine cheamă numele Domnului, va fi mântuit”, spune Evanghelia pentru că Domnul este Mântuitorul nostru al tuturor. El este cel care ne dăruiește iubirea, se dăruiește pe sine în totalitate: „Isus a venit pentru mântuirea lumii, a mea și a ta personală. Constant și mereu, în fiecare moment, El se oprește și lângă mine. Îl interesează care este starea mea sufletească: cât văd în această lume sau ce nu văd? Și spune orbului «pentru că ai crezut, ai văzut», «fericiți sunt cei care au crezut și nu au văzut», îi spune Ap.Toma. De fapt, ceea ce îl vindecă pe acest orb este credința. Cât trebuie să fie credința? «Cât un grăunte de muștar» și putem să mutăm munții. Avem acel grăunte de muștar? Orbul vede, chiar dacă este orb, vede mai bine decât cei care care îl înconjoară, vede mai bine decât omenirea, vede mai bine decât apostolii care erau și ei acolo cu Isus, vede mai bine decât noi. Pentru că el a crezut și ceea ce l-a făcut să se vindece a fost Lumina credinței lui.”

Când avem această Lumină nu suntem orbi…
„Acea Lumină care luminează lumea, care mă luminează inclusiv pe mine, care-mi dă lumina din interior pentru ca să văd, aceasta este vederea cea adevărată: «Cel care mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieții». De această lumină aveam fiecare nevoie! (…) Să împărtășim constant celor din jur încrederea pe care Domnul ne-o acordă – familiei, copiilor – căci fiecare suntem foarte importanți în ochii Domnului. Finalul Evangheliei este foarte interesant, spune: «toți Îl măresc și Îl laudă pe Dumnezeu!». Și noi suntem adesea așa, când se întâmplă un lucru minunat Îi aducem Domnului laudă, dar să ne întrebăm dacă înainte de aceasta am făcut pasul important de a-L striga pe nume pe Mântuitorul? Am avut noi la rândul nostru, acel curaj de a spune «Doamne, te iubesc!». Cum orbul L-a văzut pe Domnul, prin ochii credinței sale, să Îl vedem și noi, cei care am avut exemple în istoria bisericii noastre.”, a îndemnat PS Virgil.

„Înaintașii noștri, au văzut. Și nu doar că au văzut, au și acționat în consecință, căci nu este suficient să stăm cu mâinile încrucișate și să vedem. Ei și-au suflecat mâinile chiar și atunci când erau în temniță și au crezut că dincolo de suferință este Învierea. Dincolo de durere și de necaz, este bucuria și este speranța care vine din nou, acum la Crăciun! Vine din nou Cristos ca să ne dăruiască un cont în alb: îl punem deoparte sau ne transformă viața și îi spunem «Isuse, ai milă!»?”. Episcopul greco-catolic de Oradea și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor din parohia Haieu – Băile „1 Mai”, amintind originile natale ale Excelenței Sale George Bologan, actualmente ambasador al României  în Regatul Spaniei, ctitor al acestei biserici.

Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, la invitația pr. Ștefan Madarasi, administrator parohial al parohiei greco-catolice din Haieu – Băile „1 Mai”, după celebrarea Sfintei Liturghii arhierești, pr. prof. Ioan Fărcaș a susținut o cuvântare de suflet despre o temă de actualitate, având ca scop conștientizare tuturor oamenilor de bunăvoință asupra faptului că Biserica noastră este vie și își desfășoară misiunea în sânul poporului român. Momentul a dorit să marcheze împlinirea a 75 de ani de la desființarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în 1948, având în centru Cuvântul, iar ochii sufletești îndreptați spre viitor.  Inspirată din Scrisoarea Sf. Apostol Pavel către evrei „Isus Cristos, ieri, astăzi și în veci este același”, ținând cont că Biserica este trupul tainic al Lui Cristos, în care El este capul, iar noi mădularele, pr. prof. Fărcaș a considerat că se poate folosi aceeași afirmație și pentru Biserică: „Biserica noastră ieri, astăzi și în viitor”. Structurată în trei părți, incursiunea în timp a cuprins reflecții asupra momentelor istorice marcante, de altfel comemorate recent, făcând trimitere de fiecare dată la documente pontificale sau memorii personale. Redăm în cele ce urmează spicuiri din aceasta, urmând ca întreaga cuvântare să fie publicată ulterior:

«Cristos ieri, Biserica noastră ieri
Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi: este  prologul Evangheliei după Ioan în care este cuprinsă toată taina întrupării Cuvântului Lui Dumnezeu. Cel ce s-a născut din Tatăl, mai înainte de toți vecii, El, este întâiul născut mai înainte de toată făptura. Chip substanțial al Lui Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină este începutul și arhetipul tuturor lucrurilor create de Dumnezeu în timp. (…) „Vi s-a născut Mântuitorul”, ne surprind îngerii cântând în Betleem. În Cristos întrupat, din pântecele Fecioarei Maria, Dumnezeu Tatăl își dezvăluie planul mântuirii omului „prin întrupare, Fiul Lui Dumnezeu s-a unit într-un fel cu fiecare om, a lucrat cu mâini omenești, a gândit cu minte omenească, a voit cu voință omenească, a iubit cu inimă omenească. Născut din Fecioara Maria s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă, afară de păcat” (Cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Redemptor Hominis).

„Dacă Tatăl veșnic, în planul Său ne-a dat pe Fiul său, tot El a avut în plan și Biserica – semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc” (Lumen Gentium, Conciliul II). Potrivit Catehismului Bisericii Catolice, „sfânta biserică – familia Lui Dumnezeu – se constituie și se realizează treptat de-a lungul etapelor istoriei umane după dispozițiile Tatălui”.

Astfel, într-o anumită etapă a istoriei neamului nostru, Domnul binecuvântează acțiunea părinților noștri – buni creștini de altfel – de a se uni în credință cu Biserica Romei. În Manifestul de unire din 5 septembrie 1700, semnat de mitropolitul Atanasie Anghel, de 54 de protopopi și aproximativ 1640 de preoți, se menționează un fapt pe care mulți îl trec prea ușor cu vederea sau aproape îl neglijează: „Slobozi de bună voie și mânați de Duhul Sfânt ne-am unit cu biserica romano-catolică și prin rândul acestora, mărturisim a fi mădularele ei.” – acesta a fost «ieri»-ul de început al Bisericii noastre.

De atunci, au fost evenimente după evenimente, bine-făcătoare pentru neamul nostru, precum ziua de 1 decembrie 1918, sărbătorită și anul acesta. Pe sediul unei vechi clădiri din Blaj, actualmente sediul Protopopiatului – mărturisește pr. Fărcaș – stă o placă imensă cu membrii Consiliului Național Român care s-au întâlnit în acea locație și care au pus la punct toate cele necesare pentru Marea Unire. Era să fie momentul celebrat la Blaj, dar s-a considerat Unirea primă a lui Mihai Viteazu și atunci Marea Unire s-a realizat la Alba-Iulia, dar la Blaj s-au pregătit toate documentele Unirii. Ca dovadă, și episcopul mărturisitor, Iuliu Hossu, citește cuvântul care proclamă unirea ardelenilor cu patria-mamă. Într-un alt moment din trecut se înscrie și odiosul decret nr. 358 din 1 decembrie 1948, prin care Biserica noastră a fost scoasă în afara legii, dar nu a putut fi desființată. Ea a continuat să mărturisească, să asculte, să se jertfească, în catacombele unui regim străin de Dumnezeu. Am cunoscut și eu, și dumneavoastră, figuri emblematice, vrednice de toată lauda, de tot respectul și de toată recunoștința noastră. „Eu nu pot să trec cu vederea icoana arhiepiscopului mitropolit și cardinal al Bisericii noastre Alexandru Todea. La 19 mai 1992, când se împlineau ani rotunzi de la descălecarea episcopului Inocențiu Micu Klein tot la Blaj (19 mai 1767), să i se ofere mitropolitului nostru Catedrala din Blaj”, care în fapt îi aparținea. Momente deosebite în care mitropolitul-cardinal Alexandru Todea a rostit un fulminant cuvânt care ne-a marcat pe toți. Au fost și alți mulți, mulți alții pe care memoria Bisericii le reține.

Cristos astăzi, Biserica noastră astăzi
Cu Cristos astăzi, în biserica Lui astăzi, nu îl căutăm pe Dumnezeu «pe dă buite», ci luminați de Spiritul Sfânt dăm răspunsul credinței Creatorului Tată pe care L-am găsit în Cristos și care ne vorbește fiecăruia în parte, așteptând de la noi un răspuns concret, de atașament total, la noua viață cu El.

Pregătindu-ne de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Isus Cristos în Ieslea Betleemului,  perioada aceasta premergătoare marii sărbători actualizează așteptarea venirii lui Mesia de către poporul lui Israel, poporul vechiului legământ. Dar, în același timp se face vie și lucrătoare așteptarea noastră, a noului Israel al Lui Dumnezeu, a venirii la noi a Fiului Lui Dumnezeu care a venit deja. (…) În acest timp sfânt și de sărbătoare noi actualizăm tainic venirea Lui Isus: an de an prin această așteptare noi urcăm pe spirala vieții spre cunoașterea Lui Dumnezeu și spre acutizarea în noi a dorului după Împărăție. La început de nou mileniu, pe 6 ianuarie 2001, Sf. Papa Ioan Paul al II-lea trimitea întregii Bisericii o scrisoare (Novo Millennio Ineunte), în care, printre altele, ne invita pe toți fiii Bisericii să înaintăm în larg, să aruncăm mrejele, pentru a prinde mulțime mare de pește, după exemplul Ap. Petru care a crezut, iar la îndemnul lui Isus a făcut aceasta: «Duc in Altum», mânați mai adânc, sunt cuvintele Fiului Lui Dumnezeu care răsună și astăzi pentru noi, pentru Biserica noastră, invitându-ne ca neuitând trecutul să trăim cu maximă pasiune, în bucuria inimii și întru iubire desăvârșită prezentul. Precum Isus a urcat altă dată în barca lui Petru, același Isus cel de ieri, adică din veci, este prezent la cârma Bisericii noastre, poruncindu-ne – „mânați mai adânc, mânați mai adânc” – o invitație la a nu rămâne superficiali în cunoașterea, manifestarea și trăirea credinței, ci entuziasmați și mereu hrăniți cu pâinea cea vie coborâtă din Cer, să Îl sfințim pe Cristos în inimile noastre și să fim gata întotdeauna să răspundem oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră, știind cine suntem și în cine credem, să Îl mărturisim mai departe!

Din 1990 trăim acel an al „restaurării Sionului Bisericii noastre”. După o robie de 40 de ani, precum cea a poporului lui Israel în Babilon, și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică – după babilonia unui regim ateu și ucigaș de Dumnezeu, cu sfântă strădanie și cu focul dragostei – lucrează la restaurarea ei. Episcopi, preoți, popor al Lui Dumnezeu, cu recunoștință și pasiune ne deschidem și privim cu încredere spre viitor. (…) Isus este același în vecii, vecilor.

Cristos în veci, Biserica în drum spre Împărăție
Cel ce este în chipul Tatălui, Cristos, Fiul lui Dumnezeu, prin întrupare dă mărturie că Dumnezeu îl caută pe om. Credința noastră, spre deosebire de alte religii ale lumii, ne arată faptul că, în Cristos, chiar pe când eram păcătoși, Dumnezeu ne-a iubit și ne-a căutat. Prin Cristos care vine, pentru că a venit deja, Dumnezeu ne caută și ne conduce către Împărăție.

(…) El ni se dezvăluie în taina rămânerii Sale cu noi: Sfânta și dumnezeiasca Euharistie.„Mane nobis, cum Domine”, rămâi cu noi, Doamne: trebuie să fie dorința Bisericii noastre în drumul spre cele de Sus. La 300 de ani de la marea unire cu Biserica Romei, Papa Ioan Paul al II-lea sublinia dimensiunea laudei pe care Biserica noastră trebuie să o trăiască: „Biserica voastră a trebuit să îndure o crâncenă încercare, meritându-și pe drept titlul de Biserică a Mărturisitorilor și a Martirilor. (…) s-a manifestat cu mai mare claritate lupta între mysterium iniquitatis, adică misterul fărădelegii și misterium pietatis, misterul dreptei credințe, al evlaviei, lucrând în lume. De atunci, și gloria martiriului strălucește cu mai multă vigoare pe chipul Bisericii voastre ca lumină ce se reflectă în conștiința creștinilor lumii întregi suscitând admirație și gratitudine. De aceea, va fi necesar să fie reconsiderată, cu suflet nou, istoria de trei ori seculară a Bisericii Greco-catolice din România printr-o abordare liniștită și senină a evenimentelor care i-au marcat drumul”. Cu atât mai mult, pe această linie senină se înscrie vizita Papei Francisc în România, și la Blaj, care pe 2 iunie 2019 îi ridică la cinstea altarelor pe cei șapte episcopi martiri care au confruntat misterium iniquitatis, adică taina fărădelegii, prin viața lor de credință și mărturie supremă. (…) Vrednicia lor și a întregii Bisericii, au fost evocate pe 29 noiembrie 2023 în Catedrala „Sf. Treime” din Blaj, prin care autoritatea laică, a recunoscut meritele Bisericii noastre, prin prezența domnului Președinte Klaus Iohannis. De asemenea, declararea anului 2025, ca anul „Cardinalului Iuliu Hossu” este un lucru mare pentru noi. (…) Revenind la textul Evangheliei acestei duminici, ce putem altceva să îi cerem Domnului vieții, pe drumul Biserici noastre spre viitor decât să vedem limpede că El ne găsește vrednici să Îl slujim și să Îl facem prezent în lumea în care trăim, în viața noastră personală și comunitară. Cu Maria, Preacurata, mama Bisericii, aurora care vestește răsăritul marelui Soare să parcurgem cealaltă vreme a vieții noastre în credință statornică, în speranță neclintită și iubire desăvârșită!».

„Ieri, astăzi și întotdeauna, Cristos este același”: mulțumind pr. Fărcaș și celorlalți preoți participanți, episcopul greco-catolic de Oradea și-a exprimat speranța ca „noi, să ne rugăm Maicii Sfintei ca în Biserică să rămânem buni, drepți și sfinți! Atunci, cu siguranță Biserica va rămâne aceeași. O întâlnire de suflet, care ne-a ajutat să pășim spre marea sărbătoare a Nașterii Domnului cu sufletul curat și plini de speranță: El vine să ne dea speranță, ca noi să mergem împreună cu El!”, a încheiat PS Virgil Bercea.

În această atmosferă, în după amiaza aceleași zile de 3 decembrie a.c., credincioși din Oradea, Băile „1 Mai”, dar și oaspeți din Sibiu sau alte părți ale țării, s-au bucurat de Concertul de colinde și cântece patriotice susținut în Căminul Cultural din Băile „1 Mai” cu prilejul sărbătorii Crăciunului și a recentei Zile Naționale a României. Evenimentul, organizat de parohia greco-catolică Haieu – Băile „1 Mai”, în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea și Primăria Comunei Sânmartin, a adus în stațiunea din imediata apropiere a Oradiei interpreți cu precum: Veta Biriș, Mariana Anghel, Adriana Anghel și Remus Bondar. Un preambul al sărbătorii Crăciunului, cu amintiri și cântece de odinioară, seara prezentată de doamna Mihaela Suciu a adus în sufletul celor 200 de participanți bucuria de a fi români și de a trăi împreună cea mai mare sărbătoare a umanității: Nașterea Domnului.

O bucurie, care poate fi simțită în aceste zile prin participarea la diverse concerte desfășurate sub egida ale Episcopiei Greco-Catolice de Oradea cu prilejul sărbătorii Crăciunului din acest An sau cele organizate de Primăria Comunei Sânmartin, care vă așteaptă, în premieră, la Târgul de Crăciun din Băile „Felix”, unde o parte dintre interpreți vor reveni pentru a susține concerte!

Și cum Crăciunul fără caritate este lipsit de sens, în cadrul evenimentelor derulate la Băile „1 Mai”, toți cei prezenți au putut să-și manifeste solidaritatea participând colecta specială organizată pentru beneficiarii Caritas Eparhial Oradea, primind totodată Cutia de Crăciun împărțită de asociație în toate parohiile din Oradea.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi