Duminică, 6 noiembrie 2022, Parohia ,,Schimbarea la Față” din Oradea a aniversat un deceniu de când Preasfințitul Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea, împreună cu un mare sobor de ierarhi și preoți, înconjurați de o mulțime de credincioși, a sfințit biserica din Cartierul Velența, Oradea.

Cu acest binecuvântat prilej, PS Virgil Bercea a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității din Velența, alături de Părintele Antoniu Chifor, vicar cu preoții, Părintele Gavril Buboi, protopop de Oradea și paroh al parohiei aniversate, Părintele Călin Ioan Dușe, vice-paroh, Părintele Anton Cioba, rectorul Seminarului din Oradea și un sobor de preoți, printre care și un grup de preoți italieni, în frunte cu don Alfredo Savoldi, Președintele Asociației Chiese Dell’Est din Italia, care au fost însoțiți de un grup de credincioși veniți din Italia. Sfânta Liturghie a fost animată de către corul Seminarului Greco-Catolic ,,Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, dirijat de către maestrul Radu Mureșan.

După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, care ne relatează două vindecări, Episcopul Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învățătură, în care a reliefat legătura strânsă pe care Isus o dorește cu fiecare dintre noi și a subliniat rolul determinant pe care credincioșii îl au în păzirea unității Bisericii, unitate pentru care s-a rugat însuși Mântuitorul Isus Hristos.

După Rugăciunea Amvonului, Preasfințitul Virgil Bercea s-a rugat pentru întreaga comunitate de credincioși ai Parohiei ,,Schimbarea la Față” din Velența, cât și pentru toți cei care au ajutat această parohie.

Părintele Protopop Gavril Buboi, păstorul Parohiei ,,Schimbarea la Față”,  a adresat alese mulțumiri Întâistătătorului Eparhiei Oradiei pentru dragostea și grija arhipăstorească pe care o arată necontenit față de poporul încredințat și în mod special pentru grija purtată pentru comunitatea din Velența.

La încheierea praznicului Preasfințitul a adus mulțumiri, în primul rând, Părintelui ceresc pentru marea Sa iubire și purtare de grijă față de întreaga Eparhie, invocând binecuvântarea Mântuitorului Isus Hristos și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Tuturor Sfinților peste întreaga comunitate din Velența.

La ieșirea din lăcaș, întreaga comunitate s-a putut bucura de câteva momente de conversație, la o agapă frățească organizată în imediata apropiere a parohiei.

Redacția Seminarium Varadiensis

Sursa: seminaroradea.ro


Sursa: egco.ro