Binecuvântarea plăcii biografice de pe statuia Cardinalului Iuliu Hossu, Fericit Episcop martir, și comemorarea sa, la 90 de ani de la venirea Arhiereului român unit de la Gherla la Cluj
Un înălțător moment de rugăciune a avut loc luni, 5 oct. 2020, la orele prânzului, la statuia Cardinalului Iuliu Hossu, fericit Episcop martir, de pe b-dul Eroilor, Cluj-Napoca (lângă Catedrala „Schimbarea la Față”). PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, a binecuvântat plăcuța bilingvă cu date biografice, amplasată pe soclul statuii realizată de artistul Ilarion Voinea, prezent la eveniment.
Contextul a fost unul aniversar, în 4-5 octombrie s-au împlinit 90 de ani de la sosirea Episcopului Iuliu Hossu la Cluj și intrarea Arhiereului român unit în noua Catedrală a Eparhiei pe care o păstorea (Catedrala „Schimbarea la Față”, primită din partea Sfântului Părinte odată cu mutarea sediului eparhial de la Gherla la Cluj, când numele Eparhiei de Gherla a devenit „de Cluj-Gherla”). La momentul de comemorare și binecuvântare au luat parte pr. Marius Cerghizan, Vicar general, preoți vicari și consilieri eparhiali, studenți teologi. De asemenea, în condiții de distanțare și protecție impuse de starea de pandemie, au fost de față reprezentanți ai autorităților locale și centrale, între care: viceprimarul Mun. Cluj-Napoca, prefectul Jud. Cluj, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, reprezentanți ai Armatei, Jandarmeriei, arhitecți, membri ai Asociației „Cardinal Iuliu Hossu” cu președintele acesteia, ing. Gelu Hossu și, în număr restrâns (de asemenea din cauza pandemiei) de credincioși.
După rugăciunile prevăzute și binecuvântarea statuii cu apă sfințită a urmat un moment discursiv, PS Florentin evidențiind semnificația momentului. Preasfinția Sa a mulțumit mai întâi primarului Mun. Cluj-Napoca, Emil Boc, prin inițiativa căruia a fost realizată placa comemorativă bilingvă (în română și engleză) depusă pe soclul statuii și care, de acum înainte, oferă trecătorilor informații despre biografia Cardinalului român unit, Fericit Episcop martir. PS Florentin a marcat apoi ocazia împlinirii celor 90 de ani „de când Episcopul Iuliu Hossu părăsea Gara din Gherla și venea la Cluj pentru a-și lua în primire sediul episcopal, primit prin Bula Solemni Conventione din 5 iunie 1930. În această zi, practic, Episcopul Iuliu Hossu era întronizat ca Episcop de Cluj-Gherla.” În continuare, Preasfinția Sa a relatat cum Episcopul Iuliu Hossu, „plecând de la Gherla, a fost însoțit de un frumos alai, de clerul Catedralei din Gherla, canonici și autorități locale, de primarul localității, Teodor Marțian, care a ținut să fie prezent. Episcopul spunea: «eu mă îndepărtez cu trupul, dar sufletul meu rămâne aici, iar biserica din Gherla va păstra titlul de Catedrală, alături de Catedrala din Cluj».”
„A sosit la Cluj, cu un tren special, la 4 oct. 1930 în jurul orei 15:00 și a fost primit la Gara din Cluj de către autoritățile orașului, intelectuali, credincioși cu steaguri tricolore și steagurile Vaticanului. La coborârea Episcopului din trenul special s-a intonat cântarea: «pe Stăpânul și Arhiereul nostru» și a urmat cuvântul de bun venit rostit de scriitorul și academicianul protopop al Clujului în vremea aceea și paroh, Ion Agârbiceanu, care a spus: «binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!», și apoi, a urat mulți ani de sfântă păstorire Arhiereului care a venit să își ia în primire catedra episcopală: «vă spunem din toată inima «bine ați venit!» și «Întru mulți ani, Stăpâne!». A luat apoi cuvântul, în numele Guvernului, ministrul Ardealului, Valer Moldovan și Teodor Mihali, primarul orașului. S-a vorbit atunci foarte frumos despre «cel care vine să sfințească aceste locuri» și a urmat Vecernia, la Catedrala Schimbarea la Față.”
„În ziua următoare, 5 octombrie, Preasfinția Sa Iuliu Hossu a celebrat Liturghia considerată de înscăunare în Catedrala Schimbarea la Față. A urmat recepția la Prefectura Jud. Cluj și banchetul care i-a fost oferit în cinstea înscăunării la hotelul pe care astăzi îl numim «Continental».” PS Florentin a continuat: „Vreau să redau doar cuvântul spus de Episcopul ortodox Nicolae Ivan, ca și toast la acest moment, în care amintea că acest eveniment este epocal pentru propășirea morală și culturală a românilor și evoca colaborarea din trecut a Ierarhilor ardeleni: «pentru binele destinelor țării și ale națiunii noastre, dă-mi voie, Preasfințite frate – spunea Episcopul Nicolae Ivan -, să te salut cu creștinesc devotament, dorindu-ți spor la muncă pentru neam și pentru țară». În continuare, au vorbit alți reprezentanți ai instituțiilor laice și religioase, iar, la final, Episcopul Iuliu Hossu s-a adresat tuturor cu un cuvânt de mulțumire pentru frumoasele urări de bun venit în capitala Ardealului și, în mod particular, s-a adresat Episcopului Nicolae Ivan, răspunzându-i: «Preasfințite, primește dragostea mea și asigurarea că legătura încheiată între noi nu va fi desființată! Acesta să fie și rodul binecuvântat al îmbrățișării noastre.»”
Preasfinția Sa Florentin a mai reamintit: „În 1940, când s-a pus problema plecării [românilor] din această zonă, Episcopul Iuliu Hossu a rămas în Cluj asumându-și toate riscurile și dificultățile care le-a însemnat rămânerea sa în Cluj, rămânând de asemenea perseverent mottoului său: «credința noastră, este viața noastră!», oferind un model de trăire a credinței prin mărturisirea în închisorile comuniste, în perioada 1948-1970, până la moartea sa în domiciliu obligatoriu la Căldărușani, respectiv la Spitalul Colentina din București. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest model pe care îl avem aici, pe care îl considerăm sprijin, ajutor și binecuvântare pentru Biserica noastră. Nu întâmplător, în 1969 a primit titlul de «Cardinal al Sacrei Biserici Romane», și apoi, după cum știm, la 2 iunie A.D. 2019, pe Câmpia Libertății a Blajului, la umbra Catedralei lui Inochentie Micu Klein a primit titlul de Fericit martir pentru credință al Bisericii.”
„Îl rugăm astăzi pe Fericitul Episcop Iuliu Hossu, ca el să mijlocească pentru noi, pentru Biserica noastră, pentru Biserica creștină, pentru neamul românesc pe care l-a iubit atât de mult, cu toate harurile necesare pentru ca să putem trece cu bine de timpul pandemiei, de dificultățile pe care le implică. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le-a făcut!”, a încheiat Ierarhul clujean. Apoi, le fel ca în ziua precedentă (la celebrarea duminicală din Catedrală), a invitat la rugăciune pentru însănătoșirea ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit ortodox Andrei Andreicuț, exprimându-și comuniunea cu Înaltul Arhiereu. În încheiere PS Florentin a mulțumit participanților la eveniment, adresând o mulțumire specială maestrului Ilarion Voinea, cel care a realizat frumoasa statuie a Cardinalului Iuliu Hossu.
Mai multe imagini aici.
Știre preluată de pe eparhiaclujgherla.ro