În Duminica a treia după Rusalii, 7 iulie 2019, Parohia Greco-Catolică Sfinții Apostoli „Petru şi Pavel” din Râciu a îmbrăcat haine de sărbătoare, având parte de un moment de har şi de înaltă trăire creştinească. În mijlocul credincioşilor s-a aflat Preasfinţitul Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în cadrul căreia a binecuvântat iconostasul bisericii.

Domnul Vasu Ioan, primarul comunei Râciu, împreună cu alţi oficiali ai primăriei l-au întâmpinat pe  PS Claudiu cu tradiţionala pâine şi sare în semn de dragoste, bunătate şi omenie.

La începutul celebrării, părintele protopop Ioan Fărcaş i-a urat “Bun venit!” Preasfinţitului în numele întregii comunităţi parohiale şi al Protopopiatului Râciu, amintind că prezenţa episcopului în mijlocul credincioşilor nu este doar semnul unităţii în credinţă, ci şi forţa pentru “a înainta în larg”, încurajarea de care fiecare om are nevoie. “Suntem bucuroşi să vă primim aici în Protopopiatul nostru, pe unde în 8 septembrie 1948 a trecut şi Fericitul Episcop Martir Ioan Suciu.”

Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului a dezvăluit credincioşilor înţelesul profund al cuvintelor lui Isus proclamate în Sfânta Evanghelie şi care au avut un mesaj esenţial pentru timpurile noastre:  acela de a trăi prezentul cu gândul nu doar la viitor, ceea ce echivalează de fapt cu a nu trăi cu adevărat, cu a pierde prezentul, adică singurul timp în care se poate împlini întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte nu trebuie să ne îngrijorăm, să ne preocupăm de ce va fi, ci cu pace, cu seninătate, să ne apropiem de Dumnezeu, bucurându-ne de toate harurile sale.

În timpul predicii, Preasfinţitul Claudiu a scos în evidenţă activitatea părintelui paroh şi viaţa spirituală frumoasă a credincioşilor parohiei.

În cadrul Sfintei Liturghii 5 copii au primit prima Sfântă Împărtăţanie, primindu-l pentru prima dată pe Isus Euharisticul.

Bucuria comunităţii din Râciu, cu ocazia vizitei păstorului nostru a fost susținută de prezenţa unui număr mare de preoţi şi credincioşi veniţi şi din alte localităţi.

La sfârsitul Sfintei Liturghii au adresat cuvinte de mulțumire primarul comunei Râciu și Părintele paroh Toader Dulău.

Părintele a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţa în mijlocul comunității, “pentru gândurile, urările şi rugăciunile cu care ne susţineţi şi ne încurajaţi să mergem mai departe pe calea credinţei şi a iubirii.”

Mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată.

Pr. Prot. Ioan Fărcaș