Luna octombrie este o lună dedicată Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, însă pentru adevăratul cinstitor al Preacuratei, aceasta este luna care nu se sfârșește o viață. Maria este cea care ne învaţă cum să ne îndreptăm spre Dumnezeu, dar şi cum să mergem spre fraţii noştri. Ea nu foloseşte cuvinte, ci se pune în mişcare, începe o călătorie, se îndreaptă către o altă persoană, avându-l pe Isus în inima sa. Fecioara ne învaţă şi pe noi că iubirea şi credinţa ne pun în mişcare, ne provoacă să mergem spre celălalt purtându-l pe Isus spre a-l naște, asemenea Ei, iar din această experiență să contribuim la edificarea Bisericii cerești încă de aici, de pe pământ.

Biserica trăieşte din Euharistie (Ecclesia de Eucharistia vivit). Acest adevăr nu exprimă numai o experienţă zilnică de credinţă, ci cuprinde în sinteză nucleul misterului Bisericii. Cu bucurie, ea trăieşte, în multe feluri, realizarea continuă a făgăduinţei: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). Dar în Sfânta Euharistie, prin schimbarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului, ea se bucură de această prezenţă cu o intensitate unică. De când,  odată cu Rusaliile, Biserica, poporul noului legământ, a început pelerinajul său spre patria cerească, dumnezeiescul Sacrament a continuat să marcheze zilele ei, umplându-le de speranţă încrezătoare.

Papa Benedict al XVI-lea, în Exortația Apostolică post sinodală, Sacramentum Caritatis, amintește că: “În Preasfânta Maria vedem realizată în mod perfect și modalitatea sacramentală cu care Dumnezeu ajunge la creatura umană și o implică în inițiativa sa mântuitoare. De la Buna-Vestire la Rusalii, Maria din Nazaret apare ca persoana a cărei libertate este total disponibilă la voința lui Dumnezeu. Neprihănita ei zămislire se revelează propriu-zis în docilitatea necondiționată față de cuvântul divin. Credința ascultătoare este forma pe care viața sa o asumă în fiecare clipă în fața acțiunii lui Dumnezeu. Fecioară în ascultare, Ea trăiește în sintonie deplină cu voința divină, păstrează în inima sa cuvintele care vin de la Dumnezeu și, aranjându-le ca într-un mozaic, învață să le înțeleagă tot mai adânc (cf. Lc 2,19.51); Maria este marea credincioasă care, plină de încredere, se pune în mâinile lui Dumnezeu, încredințându-se voinței sale. Acest mister se intensifică până când ajunge la implicarea deplină în misiunea răscumpărătoare a lui Isus… Maria din Nazaret, icoană a Bisericii care se naște, ne arată modul în care fiecare dintre noi este chemat să primească dăruirea de sine însuși pe care Isus o face în Euharistie”.

Și Papa Ioan Paul al II lea, în Scrisoarea Enciclică Ecclesia de Eucarestia, a subliniat că prin toată viața sa, Maria este o femeie „euharistică”. Biserica, privind-o pe Maria ca pe modelul său, este chemată să o imite și în raportul său cu acest Mister Preasfânt. Într-un sens, Maria a trăit credința euharistică chiar înainte de instituirea Euharistiei, prin aceea că a oferit sânul ei feciorelnic pentru întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce Euharistia face trimitere la Patimă și la Înviere, ea se situează simultan în prelungirea Întrupării. La Buna Vestire, Maria l-a conceput pe Fiul lui Dumnezeu în adevărul fizic al trupului și sângelui, anticipând în ea ceea ce într-o anumită măsură se realizează sacramental în fiecare credincios care primește, sub speciile pâinii și vinului, Trupul și Sângele Domnului. Există, așadar, o analogie adâncă între Fiat-ul prin care Maria răspunde la cuvintele îngerului și Amin-ul pe care orice credincios îl rostește când primește Trupul Domnului. Mariei i s-a cerut să creadă că Cel pe care îl zămislea „prin lucrarea Spiritului Sfânt” era „Fiul lui Dumnezeu” (cf. Lc 1,30-35). În prelungirea credinței Fecioarei, nouă ni se cere să credem că, în Misterul Euharistic, același Isus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei, se actualizează cu toată ființa sa umană și divină, sub speciile pâinii și vinului. „Fericită aceea care a crezut” (Lc 1,45) în misterul întrupării, Maria a anticipat, de asemenea, credința euharistică a Bisericii. Atunci când, în momentul Bunei Vestiri, purta în sânul său Cuvântul făcut trup, ea devine, într-un anumit fel, un „tabernacol” – primul „tabernacol” al istoriei – în care Fiul lui Dumnezeu, pentru moment invizibil în ochii oamenilor, se prezintă la adorația Elisabetei, „iradiind” parcă lumina sa prin ochii și glasul Mariei… Euharistia ne este dată pentru ca viața noastră, ca și aceea a Mariei, să fie în întregime un Magnificat!

O anumită atitudine de oboseală sau nemulţumire care ne caracterizează în aceste timpuri de încercare la nivel global, trebuie în mod radical îndepărtată. Nu este altul decât ispititorul care ne îndeamnă la a fi căldicei, nici reci, nici fierbinți… şi din păcate aşa trăiesc şi mulţi creştini. Trăiesc plângând, criticând, murmurând, trăiesc în nemulţumire. Poporul ales nu a suportat călătoria. Chiar şi noi, creştinii, de multe ori nu suportăm călătoria şi preferăm să rămânem ataşaţi de oboseală și nemulţumire.

Când acestea vă cuprind să nu uitați că avem soluția aici: 1 Regi, 19; 1-8!

Pr.Traian Dobrată

Asemenea Mariei, spre o nouă lume... mai euharistică

Articol preluat de pe: egco.ro