„Bucură-te, Împărăteasă Maică, mărirea fecioriei!”

Duminică, 20 mai 2018, va avea loc pelerinajul de primăvară la Sanctuarul Fecioara Săracilor din pădurea Cărbunari (Blaj).

Programul pelerinajului va începe sâmbătă 19 mai, ora 18.00, cu Vecernia cu Litie și Novena la Fecioara Săracilor, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră din Blaj.

Duminică, 20 mai, de la ora 08.00, pelerinajul continuă cu procesiunea de la Catedrala Blajului spre Sanctuarul de la Cărbunari, unde începând cu ora 10.00 se va celebra Sfânta Liturghie de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore.

La ora 14.00 se va oficia Paraclisul Maicii Domnului, iar de la ora 17.30 în Catedrala Blajului se va face Rozariul de mărire, urmat de Sfânta Liturghie.

La acest pelerinaj vor fi preoți disponibili pentru spovezi.