Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa Domnul Darryl Nirenberg, i-a făcut, în 10 iulie, o vizită Preasfinției Sale Mihai, arhiereul nostru, la reședința episcopală.

Reprezentantul SUA a dorit să afle detalii despre istoria și realitățile Bisericii Române Unite cu Roma precum și situarea misiunii sale în societatea românească de astăzi. Dialogul cordial, punctat de întrebările diplomatului american, a atins aspecte culturale, realitatea supraviețuirii clandestine a Bisericii, ca și provocările prezentului pentru a continua mărturia de fidelitate și slujirea turmei.

Mulțumind ambasadorului pentru interesul SUA față de libertatea religioasă și pentru monitorizarea drepturilor omului, Preasfinția Sa a amintit despre mandatul celei mai recente eparhii cu centrul la București, despre eficiență și vizibilitate, despre vitalitatea creștină reală într-o lume românească adeseori expusă la clișee. S-a evocat accesul la libertatea interioară, nevoia instanțelor morale și de delimitarea față de ceea ce încetinește cetățeanul în propria străduință sufletească pentru a continua cu speranță un dialog real și pertinent cu lumea contemporană, ca și respectul pentru alteritate – realități esențiale ale țărilor democratice.

Nu în ultimul rând, Excelența Sa Ambasadorul SUA a exprimat aprecierile sale pentru tenacitatea unei comunități care, deși marginalizată pentru o vreme îndelungată, pășește înainte cu speranță și perseverență tezaurizând capitalul interior al căutării libertății, al apărării adevărului, odată cu trăirea și susținerea credinței față de Hristos. Amintind importanța libertății de expresie și de cult din țara noastră, miza adevărului pentru regăsirea sensului justiției, ambasadorul a apreciat îndeosebi temeiul asumării răspunderii pentru trecut, asumare necesară în păstrarea libertății și a acordării atenției față de șansele sale reale în viitor.

Preasfințitul i-a oferit ambasadorului SUA medalia comemorativă imprimată cu ocazia înființării episcopiei greco-catolice de București precum și o stampă cu reproducerea imaginii celor șapte fericiți episcopi martiri.

Au participat la întâlnire Dl. Alexandru Climescu, membru al stafului Ambasadei SUA, și părintele protopop Dan-Florian Popescu.