Capela „Sf. Iosif” în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, din Piața Cipariu, Cluj-Napoca a găzduit marți, 22 octombrie 2024, adunarea generală a membrilor Asociației Preoțești „Sf. Iosif” Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla. Adunarea a fost prezidată de pr. Marius Cerghizan, președinte al Asociației. A fost invitat și a participat PS Claudiu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. Vasile Tofană, Vicar general, și numeroși membri ai asociației.
Întâlnirea a început cu rugăciunea orei a VI-a canonică condusă de președintele asociației, după care a fost prezentată ordinea de zi. În continuare a luat cuvântul PS Claudiu, care a salutat preoții asociației și a subliniat în câteva cuvinte importanța rugăciunii „unii pentru alții”, acolo unde indiferent de ceea ce simțim este important să ne rugăm pentru ajutorul oferit celorlalți. În continuare, ipodiaconul Ovidiu Legean a propus o meditație catehetico-liturgică din rugăciunea în taină a preotului la Heruvic, subliniind importanța slujirii sacerdotale „care mare și înfricoșat lucru este chiar și puterilor cerești” și prin care se invocă ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea sluji altarului de a fi vrednici de a jertfi „preacuratul Trup și prețiosul Sânge al lui Cristos”.
După meditație, pr. Marius Cerghizan a prezentat un raport de activitate a anului 2023, acțiuni care se pot observa la nivel de asociație. Dintre acțiunile amintite: actele asociației au fost recunoscute de Judecătoria Cluj și aceasta îndeplinește cadrul juridic pentru continuarea activității; s-a tipărit o broșură cu catehezele Papei Francisc „Despre rugăciune”, aceasta fiind și în unire cu tema anului pastoral 2023-2024 al Eparhiei de Cluj-Gherla, „Rugăciunea, dialog și comuniune în Familia lui Dumnezeu”. În încheiere s-a prezentat o scurtă dare de seamă financiară a asociației pe anul 2023.
Pr. Marius Furtună, vicepreședinte al asociației a prezentat câteva dintre proiectele asociației pentru anul viitor, acest an, 2025, fiind declarat „Anul Iuliu Hossu” la nivel național. Astfel, printre proiecte se regăsesc: tipărirea de „Memorii și amintiri” a celor care l-au cunoscut pe Cardinalul Iuliu Hossu, articole care vor apărea lunar, în cadrul colaborării existente cu ziarul Făclia, despre viața și activitatea Cardinalului; iconițe cu fericitul Cardinal; și, nu în ultimul rând, o expoziție itinerantă „Fericitul Iuliu Hossu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla”, prin sediile protopopiale, parohii, sau organizarea de expoziții în diferitele localități ale Eparhiei.
Pr. Florin Bozântan, secretarul asociației, a prezentat un proiect al asociației care a debutat în cursul anului trecut, cu referire la actualizarea și corectarea datelor preoților decedați, iar în colaborare cu Episcopia de Cluj-Gherla se dorește o prezentare a parohiilor, care să cuprindă câte un scurt istoric al bisericii, prezentări ale preoților și fotografii cu activități ale parohiilor, care vor fi puse la dispoziția Eparhiei pentru baza de date.
La final, preoții asociației au făcut rugăciunea către Sf. Iosif, patronul asociației preoțești, al Eparhiei și a Bisericii Universale, urmată de un timp de discuții și de o agapă fraternă, la care au luat parte toți preoții participanți la întâlnire.
Sursa: eparhiaclujgherla.ro