„Acatistul nu este un pomelnic, o listă de nume pentru a fi amintite la rugăciune”, a spus PS Mihai în introducere. „Este o rugăciune de laudă care se rostește sau se cântă fără a fi așezați, adică stând în picioare, de preferință în fața icoanei sfântului căruia îi este dedicat.
Compus din serii de invocații, acatistul proclamă adevărul sfântului de a fi „fericit”, el care se „bucură” tocmai pentru a se fi lăsat inspirat de puterea smerită a dragostei lui Hristos în propria viață.
Acatistul este o expresie liturgică a sensibilității ritului de sorginte bizantină, împărtășit din vechime de cei mai mulți compatrioți ai noștri. Este ritul în care monseniorul Ghika s-a născut și în care a avut permisiunea de a celebra adesea cu mare bucurie, după hirotonirea sa ca preot romano-catolic.
A surprinde harul Fericitului Vladimir Ghika înseamnă, în același timp, a surprinde statura Bisericii catolice, îngemănată de comuniunea diversităților rituale. Universul diferit de sensibilitate liturgică a credinței, calendarul, datinile sunt – cu toate temerile noastre! – un dar al Spiritului Sfânt.
Acatistul Fericitului martir Vladimir exprimă, așadar, bucuria generală la festivitatea celor zece de ani de la beatificare, bucurie împărtășită acum și prin sensibilitatea liturgică a Bisericii greco-catolice. Orice rugăciune construiește în inimile noastre bucuria de a-l urma pe Isus și de a simți vie moștenirea înaintașilor noștri, universul sensibilității lor. A cunoaște diversitatea în acest sens e mărturia unui har excepțional pentru toți credincioșii catolici – dincolo de apartenențe, dincolo de precedențe istorice sau de polemici și, mai ales, dincolo de resentimente sectare.”
Foto : Alexis Dimcev
Sursa: episcopiabucuresti.ro
