Sala festivă a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a găzduit miercuri, 31 ianuarie 2018, cea de-a XII-a ediție a Zilei Voluntarului Caritas, Povestea continuă, în cadrul căreia au fost premiați cei mai activi voluntari aiAsociației Caritas Eparhial Oradea în anul 2017. La eveniment au participat, alături de voluntari și invitații lor, PS Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea, Florica Cherecheș, deputat, Claudia Ardelean, reprezentând Administrația Social Comunitară Oradea, și Claudia Torje, președinte în Cadrul Colegiului Național al Asistenților Sociali, sucursala Bihor.
Anul 2017 a fost un an plin de schimbări pentru departamentul de voluntariat al Asociației Caritas Eparhial Oradea. Baza de date cu voluntari a crescut, și mulți elevi de liceu au participat la seminarii de promovare a voluntariatului. Dintr-o bază de date de peste 420 de persoane cu contracte deschise, 290 de voluntari au ales să schimbe comunitatea în care trăiesc. Acești minunați voluntari, printre care și noi, au realizat 7.744 de ore de voluntariat în 2017. Au fost acordate 11 premii pe activități și programe, 9 premii speciale și premiul „Voluntarul anului 2017”după cum urmează:
Premiul CANTINA SOCIALĂ
Cantina socială este un serviciu social în cadrul căreia voluntarii pe lângă servirea efectivă a beneficiarilor, aceștia interacționează în mod direct cu beneficiarii. În anul 2017, 79 de voluntari au realizat 1285 ore de voluntariat la cantina socială. Premiul pentru pregătirea hranei, servirea hranei, spălarea veselei, curățarea sălii de mese și socializare cu beneficiarii s-a acordat voluntarului Norbert Orban.
Premiul CENTRUL DE ZI
În anul 2017 la centrul de zi s-au implicat 171 de voluntari care au realizat 2.243 de ore de voluntariat. Toți voluntarii care au frecventat centrul și-au oferit disponibilitatea cu multă dragoste față de acești copii. Premiul pentru ajutorul acordat la învățare și efectuarea temelor, pentru activitățile de socializare, de joacă, de dezvoltare personală și de petrecere a timpului liber cu copiii, s-a acordat voluntarului Elina Zenovia Neagoe.
Premiul DUȘURI SOCIALE.
Dușurile Sociale reprezintă un serviciu unic pe plan local în cadrul căruia persoanele fără adăpost au acces la condiții decente de efectuare a igienei corporale. Prin facilitarea accesului la dușuri și prin asigurarea unei vestimentații adecvate venim în sprijinul persoanelor fără adăpost, în menținerea și asigurarea igienei corporale. Acest lucru este esențial și necesar când vorbim de reintegrarea în câmpul muncii a persoanelor fără un cămin. O activitate deosebită la care ne ajută mereu o voluntară dedicată. În anul 2017 a realizat 66 de ore de voluntariat. Premiul pentru primirea beneficiarilor, distribuirea materialelor de igienă, realizarea curățenie după efectuarea dușurilor și socializare cu beneficiarii s-a acordat voluntarului Viorica Florea.
Premiul COLECTA DE PAȘTI
La Colecta de alimente de Paști din anul 2017 s-au implicat 125 de voluntari, care au desfășurat 623 de ore de voluntariat contribuind la strângerea de alimente în valoare de peste 8.700 de lei. Premiul pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familiile aflate în dificultate, s-a acordat voluntarului Andreea Munteanu.
Premiul COLECTA DE CRĂCIUN
La tradiționala Colectă de alimente de Crăciun, în anul 2017 s-au implicat 41 de voluntari care au desfășurat 244 de ore de voluntariat contribuind la strângerea de alimente în valoare de peste 7.600 de lei. Premiul pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familiile aflate în dificultate, s-a acordat voluntarului Cristina Sîrb.
Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET
Ne mândrim cu echipa prieteni pentru un zâmbet. Anul 2017 a fost productiv pentru trupă: acum numără 58 voluntari clovni-doctori activi care reușesc să îi viziteze pe copiii internați de 3 ori pe săptămână. O echipă mare și organizată, dedicată meseriei lor minunate, aceea de a le aduce zâmbete pe chipurile celor internați la Spitalul Clinic Municipal. În 2017 au realizat 2023 de ore de voluntariat! Premiul pentru zâmbetele aduse pe chipul copiilor și implicarea constantă în program s-a acordat voluntarului Mălina Arvaș-Popa.
Premiul ADMINISTRATIV
Activitatea administrativă este foarte importantă în organizația noastră. Peste 35 de voluntari ne-au ajutat în acest an realizând peste 270 de ore de voluntariat. Premiul pentru activități administrative în cadrul asociației, s-a acordatvoluntarului Doris Pastor.
Premiul VOLUNTARIAR CORPORATIST
Acest nou premiu îl oferim pentru încurajarea și facilitarea angajaților de a se implica în activitatea Cantinei Sociale în anul 2017: 25 de voluntari au realizat 100 de ore de voluntariat în cadrul Cantinei Sociale în perioada octombrie-decembrie 2017 iar compania a asigurat masa pentru o zi pe săptămână, vinerea. Premiul s-a acordat companieiCelestica.
Premiul pentru DISPONIBILITATE
Disponibilitatea înseamnă a fi prezent la nevoie și când ești anunțat chiar și cu o 1 oră înainte și faci tot posibilul să fii prezent. Apoi aduci cu tine și prieteni… Premiul pentru promptitudinea cu care răspunde solicitărilor asociației s-a acordat voluntarilor Andrei Horgoș și Nicolae Cozma.
Premiul CEL MAI ACTIV VOLUNTAR
Cel mai activ voluntar este persoana care se implică în cele mai multe activități cu dorința de a schimba ceva pentru comunitatea lor. Premiul s-a acordat voluntarului Mihaela Roșca.
Premiul SPECIAL gestionarea depozitului de haine și alimente
S-a acordat voluntarei Sora Veronica.
Premiul SPECIAL pentru promovarea voluntariatului
S-a acordat profesorilor: Carmen Chiș, Alice Scarlat, Mihaela Costea, Florica Crețiu, Adina Cozma Cărăbaș, Dana Mihincău, Mariana Man, Antonia Monica Nica
Premiul VOLUNTARUL ANULUI
„Voluntarul anului” este premiul oferit pentru: implicare, disponibilitate, diversitatea activităților în care s-a implicat, numărul de ore prestate și calitatea serviciilor oferite. Premiul s-a acordat voluntarului Șerban Baciu.
Evenimentul a fost presărat cu momente artistice susținute de Florena Țicu Șandro, Clubul sportiv Exclusiv Dance, Bianca Diana Popa, perechile de dansatori: Miruna Adnana cu Alin Breje și Carina Jurjuc cu Tudor Jurjuc, Denis Szanto și Dacian aka Pantera Neagră, formația Melaz și Sabin Mureșan. Prezentarea evenimentului a fost asigurată de voluntarii Bianca Borghesi și Ionuț Tripon.
Felicitări tuturor voluntarilor și deosebite mulțumiri pentru tot ceea ce au făcut pentru beneficiarii Asociației Caritas Eparhial Oradea și pentru asociație în 2017.
pr. Olimpiu Todorean
președinte Caritas Eparhial Oradea