„A UITA DE UNDE AI PLECAT” și sentimentul ratării

Galileea. Amestecul de populație și religii din regiune este cunoscut. Asta îi face și pe iudeii credincioși să fie prudenți și cuviincioși – aici, religia lor, a Templului, e una din multele confesiuni și credințe locale. Prezumția și ostentația nu sunt primele arme de scos la înaintare!

Oamenilor nu le plac situațiile pe care nu le controlează. Nimeni nu funcționează în momente de nesiguranță, acolo unde nu ne simțim siguri pe poziție – un mod absolut auto-suficient. Orice opoziție înseamnă anxietate, rivalitate… „Harul” (ajutorul credinței) riscă să capete un biet statut marginal, transformat în „carburant” care ni se cuvine, înainte de a ne crede, apoi, autorii de drept ai binelui. Următorul pas: legătura cu El nu e decât o „consacrare” a genialității noastre indispensabile! ​

​După Înviere, Isus își trimite ucenicii în Galileea. Ca s-o spunem pe șleau: pentru a-i „reseta”! Nici acum ei nu pricep mare lucru din ceea ce s-a petrecut cu Isus și cu ei. Cu toată bucuria de a-l vedea înviat, nu-și pot înfrunta sau controla frica! Abia de la Rusalii le este dăruit și primesc harul curajului!

Acum, însă, printre satele de pe malul lacului, în locurile unde El îi chemase, au nevoie să-și amintească cine sunt! Să revadă timpul petrecut în preajma lui, să se detașeze de succesul lor public, zguduit de ceasul Vinerii mari! Să vadă inclusiv dincolo de Înviere, de bucuria de a-l revedea viu și nevătămat pe Isus, pentru a pătrunde mesajul adevărat:

Oriunde pe fața pământului, temeiul misionar al credincioșilor lui Isus nu e de a trăi dintr-un sistem al siguranței „strămoșești”, uniformizând cu forța pe cine nu gândește ca noi și închizându-ne într-o bulă a autosuficienței, ci de a fi martori printre ceilalți de legătura personală cu Dumnezeul cel viu.

Interesul Cerului e de a ne convinge și pe noi că iubirea lui e gratuită, că nu răsplătește merite și că, întotdeauna, ne acordă atenție înainte de a putea face ceva pentru Dumnezeu. Reconducându-ne pașii spre locul stânjenitor al începutului, Dumnezeu nu vrea să disperăm, ci să ne amintească că depindem de El, de har – și că asta e CINSTEA noastră ca oameni! Nu ne va șterge lacrimile, dar preschimbă de fiecare dată apa în vin! Și ne invită să sărbătorim cu El o răscumpărare obținută prin jertfa și pe „spezele” lui!

​

Și viața omului credincios ar putea fi confundată cu acea competiție îngrozitoare dintre ariviști și parveniți de care lumea plesnește Înțelepciunea populară recunoaște un însemn negreșit al josniciei în „uitarea de unde ai plecat”. A reveni în Galileea – acel loc sau stare de unde fiecare pornește la drum – înseamnă pentru credincios să redescopere adevărul de a fi sărman, pentru a învăța să se laude în slăbiciune, ca să se arate harul – cum zice Sfântul Pavel.

Tocmai am învățat ce înseamnă a te feri de RATARE!