Cu inimile îndoliate aducem la cunoștință că în ziua de 21 mai 2018 a trecut la cele veșnice fratele nostru în Cristos, Preot FLORIN GHEORGHE MIHNEA.
Adormitul în Domnul Preot FLORIN GHEORGHE MIHNEA s-a născut la data de 8 septembrie 1976, în Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, avându-i ca părinţi pe Terezia şi Gheorghe Mihnea.
A absolvit liceul la Grupul Şcolar Industrial Minier din Sărmăşag, judeţul Sălaj, în anul 1994, iar în anul 2003 obţine Licenţa în Teologie – specializarea Teologie Greco-Catolică Pastorală, la Departamentul Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
După absolvirea studiilor teologice, l-a ajutat în activitatea parohială pe Părintele Ieromonah Tarcisiu Roman din Şumal, jud. Sălaj, Eparhia de Oradea, iar în perioada 2007-2010 a trăit în comunităţile călugăreşti baziliene din Cluj-Napoca, Molişet şi Prilog.
În anul 2002 a primit tonsura şi lectoratul.
La 11 martie 2010 adresează o cerere Episcopiei de Lugoj, solicitând să fie primit în Eparhia de Lugoj, dorind să devină preot celibatar.
În anul 2010 primeşte ipodiaconatul şi diaconatul iar la 1 august, în acelaşi an, este hirotonit preot în Catedrala Greco-Catolică din Lugoj de către P.S. Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei de Lugoj şi este trimis ca administrator parohial în parohia Vărădia, Protopopiatul Oraviţa, jud. Caraş-Severin.
Din data de 16 iulie 2013 a fost numit administrator parohial la Centrul Social Greco-Catolic din Oraviţa, unde şi-a desfăşurat activitatea până cu puţin timp înainte de a se muta la cele veşnice.
S-a despărţit de noi toţi în ziua de 21 mai 2018, după o scurtă şi grea suferinţă.
Înmormântarea a avut loc în ziua de 23 mai a.c., la Oraviţa.
Ni-l vom aminti ca un preot blând, bine pregătit în materie liturgică, modest, cu dragoste faţă de Dumnezeu şi aproapele.
Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
Pr.Dr. Marius-Petru Pop
Secretar eparhial