Între 27 și 28 octombrie 2023 a avut loc la Centrul spiritual „Manresa” din Cluj-Napoca Adunarea Generală a Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici, AGRU. Au participat 35 de delegați din cele șase eparhii ale Bisericii Greco-Catolice. Programul a debutat vineri, 27 octombrie, la Catedrala Schimbarea la Față cu un program spiritual dedicat comemorării a 75 de ani de la arestarea Episcopilor noștri, în prezența Preasfințitului Claudiu, Episcopul eparhial, împreună cu Preasfințitul John Michael, Episcop greco-catolic al Eparhiei de Canton, SUA.

Programul zilei de sâmbătă, 28 octombrie, a început cu Sfânta Liturghie, prezidată de Preasfințitul Claudiu, și a continuat cu conferința părintelui iezuit Marius Taloș, cu tema: Discernământul. Lucruri lumești văzute cu ochii lui Dumnezeu.

A urmat alegerea președintelui AGRU național, precum și numirea de către Consiliul director național a secretarului și a trezorierului. Astfel, noua structură de conducere pentru următorii trei ani este alcătuită din: președinte – Alin Tat, vicepreședinți: Ioan Moldovan (AGRU arhieparhial), Vincențiu Cernea (AGRU eparhial București), Ștefania Isailă (AGRU eparhial Cluj-Gherla), Adrian Ciurcaș (AGRU eparhial Maramureș), Alin Bădiceanu (AGRU eparhial Oradea), secretar – Cristina Purice, trezorier – Anca Cundiev. Consiliul director național va fi completat cu încă un vicepreședinte din partea AGRU eparhial Lugoj, care urmează să fie ales în data 9 decembrie.

În continuare, s-au discutat teme prioritare ale asociației la acest nou început de drum, precum strategia de dezvoltare a asociației prin înființarea de filiale parohiale, nevoia unei bune comunicări ad intra și ad extra, proiecte la nivel național. Următoarea întâlnire a AGRU național va avea loc la Blaj în luna mai 2024.

Cluj, 28 octombrie 2023


Alin Tat, președinte

Pr. Angelo Pop, asistent spiritual