Cu mare bucurie, duminică, 26 martie 2023 (Încheierea serbării Buneivestiri), în cadrul sfintei liturghii, a fost reînființată Reuniunea Mariană „Regina Inimilor” în parohia Șurdești, asociație care a activat aici până în 1948.
După o atentă pregătire, un număr de 15 candidate, avîndu-l alături pe pr. paroh Tomoș Marius, au fost primite solemn în rîndul membrilor Reuniunii Mariane. Și-au adus contribuția doamna preoteasă Carmen Tomoș -marianistă veche- și un grup de marianiste din cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș (Valerica, Luci, Livia, Mirela și soții lor). Au ajutat mult și cu răbdare Surorile Baziliene din România-cărora le mulțumim și pe această cale.
Preacurata Fecioară Maria îi iubește pe cei care o iubesc și se roagă pentru ei. Pornind de la acest dicton, cu toate că suntem nevrednice să îi servim Mariei, cu mult curaj, Valeria, Eufrasina, Maria (sotia dlui prof), Valeria, Maria (mama lui alexa), Dana, Niculina, Maria (din vf Opcinii), Ioana, Maria (mama Martucăi), Paulina, Sabina, Rozalia, Maria și pr. Marius au dorit din inimă să se dedice Fecioarei Maria și sub scutul ei să servească Răscumpărătorului nostru, Domnul Isus Hristos. Își doresc din inimă ca toată viața lor să fie o dovadă vie că fac parte dintre cei mai credincioși fii ai Mariei. Și-au propus cu tărie ca neîncetat să îi servească Preacuratei Fecioare Maria, cu credință și cu iubire de fiice, mame și bunici.
Rînduiala Primirii a fost oficiată de către pr. paroh Marius Tomoș. A participat întreaga comunitate, cu lacrimi de emoție, profundă trăire interioară și amintiri dragi.
Au fost sfințite Medaliile mariane și Diplomele, rugîndu-L pe Împăratul Ceresc să trimită darul Spiritului Sfînt peste ele, ca să fie spre împlinirea rugăciunilor celor care le vor purta, din darul, îndurarea și iubirea Fiului și Mîntuitorului nostru, Isus Hristos.
Au fost distribuite diplomele și medaliile, spunînd: ”Primește această medalie, ca aducîndu-ți aminte întotdeauna de Patroana ta cerească, să implori neîncetat fericirea de veci, pentru toți, dar mai ales pentru cei din Purgator”.
Întreaga celebrare a fost una a bucuriei, așa cum se cântă și în Condacul sărbătorii:
”Ție, apărătoarei Doamne, mîntuiește-ne din nevoi, pentru biruințe mulțumiri ți-aducem, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai săpînie nebiruită, slobozește-ne din tot felul de nevoi, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă pururea fecioară” (Condacul sărbătorii).
Coman Mirela, președinta eparhială a RM
Sursa: episcopiamm.ro