Bucurie și recunoștință la aniversarea a 30 de ani de activitate a Casei de tip familial „Maica Domnului” din Cluj-Napoca

Aniversarea a 30 de ani de activitate ai Casei de tip familial „Maica Domnului”, a Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD), la 1 iunie 2023 – de Ziua copilului -, a fost o sărbătoare de suflet pentru Eparhia de Cluj-Gherla la care au participat doi Ierarhi ai Bisericii Române Unite: Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla și Preasfinția Sa Ioan, de la Lugoj, care, ca preot al Eparhiei de Cluj-Gherla a însoțit vreme de mulți ani activitățile și parcursul spiritual al acestei Case.

Maica Teodorina Birtoc, superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului, împreună cu sr. Bernardina CMD, coordonatoarea Casei de Tip Familial „Maica Domnului”, au invitat la momentul aniversar preoți – între care, pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Cristian David, rector al Sanctuarului arhiepiscopal major – Mănăstirea Maicii Domnului, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, pr. Henryk Urban SJ superior al comunității clujene a Societății lui Isus, pr. Marius Furtună, rector, și pr. Cristian Langa de la Seminarului Teologic Eparhial din Cluj-Napoca, persoane consacrate – surori CMD din comunitățile de la Cluj-Napoca, Sighet, Oradea, Blaj, surori ale Ordinului Sfântului Vasile cel Mare. De asemenea, din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Cluj-Napoca a participat Nicoleta Molnar, director general, iar din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă, Cluj-Napoca, inspector Paula Vădean.

Au mai luat parte la sărbătoare numeroși colaboratori, binefăcători, voluntari – între aceștia, Ioana Pinca și Oana Maghiar, care se implică de 15 ani în acțiunile Casei, precum și Samuel și Marie-Liesse din cadrul asociației Œuvre d’Orient din Franța. Au fost de față peste 100 de persoane, o mare familie care, de-a lungul timpului, a înconjurat cu grijă părintească, după modelul Părintelui Ceresc, cei peste 200 de copii care aici au fost ocrotiți, iubiți și pregătiți pentru viață.

Maica Teodorina, superioara generală CMD a urat tuturor bun venit, „cu mare bucurie în suflet”, numind această aniversare o „celebrare a recunoștinței față de Dumnezeu”. A spus: „Această operă social-caritativă și educativă a început în anul 1993, imediat după ce Congregația noastră și-a redobândit dreptul la existență și activitate. Maica Sofia Mureșan, Superioara Generală de atunci, împreună cu surorile din Consiliul general CMD – citind semnele acelor timpuri și înțelegând nevoia stringentă a acelui moment – a hotărât să deschidă o casă unde copiii aflați în dificultate să găsească un cămin primitor, un loc în care să beneficieze de o educație integrală, respectându-li-se demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.” A menționat: „datoria de a crește fii ai lui Dumnezeu prin îngrijire și educație, este una dintre formele fundamentale de trăire a carismei” încredințată Congregației Surorilor Maicii Domnului de Părintele fondator, Mitropolitul Vasile Suciu.

Totodată, a explicat specificul Casei de tip familial „Maica Domnului”, care „se bazează pe complementaritatea între competențele profesionale din domeniul asistenței sociale și al educației, respectiv cele ale dimensiunii religioase, prin care surorile, împreună cu toți colaboratorii, voluntarii și binefăcătorii, formează o valoroasă echipă educativă, urmărind același scop: binele copiilor. Datorită acestui țel comun de care sunt animați cu toții, alcătuiesc familia spirituală a copiilor. Acest ambient familial este necesar pentru copii, pentru ca ei să se dezvolte uman, intelectual și în spiritul valorilor creștine. Este o experiență fundamentală care îi va călăuzi în viață și îi va ajuta să dobândească capacitățile necesare pentru a-și croi propria menire în societate, precum și un viitor stabil, rod al educației primite în casa de tip familial Maica Domnului.”

Momentul aniversar a fost și un prilej de mulțumire și recunoștință adus tuturor colaboratorilor, binefăcătorilor, prietenilor care, de-a lungul celor trei decenii, „și-au oferit cu multă disponibilitate și generozitate darurile, resursele și competențele. Fiecare și-a adus aportul prin părticica proprie la creșterea și educația celor peste 200 de copii care au găsit în casa noastră familia de suflet”.

Maica Teodorina a amintit, cu recunoștință, superioarele generale ale CMD care s-au succedat de-a lungul timpului. A spus: „Gratitudinea noastră se îndreaptă spre Maica Sofia Mureșan, care a avut curajul la o vârstă înaintată să inițieze acest proiect de suflet al Congregației; spre Maica Paula Cicoș, care s-a implicat în implementarea și dezvoltarea acestui apostolat, s-a îngrijit de obținerea fondurilor necesare bunei funcționări și a susținut permanent surorile dedicate acestei exigente misiuni; spre Maica Benedicta Saroși, care, împreună cu Consiliul său General, a decis construirea acestui nou edificiu în incinta căruia ne aflăm astăzi, a urmărit îndeaproape desfășurarea lucrărilor până la finalizare și a inaugurat Casa de tip familial «Maica Domnului», la data de 1 iunie 2007.”

A continuat: „Recunoștința noastră se îndreaptă spre sora Adriana Rus, prima coordonatoare a acestui serviciu social, supranumită «Mama Adriana». Ea este cea care a înfruntat cu mult curaj și dedicare dificultățile începutului. Gândul nostru de mulțumire se îndreaptă spre sr. Bernardina Huja, coordonatoarea casei, din anul 2000 și până în prezent, «Mama Dina», după numele dat ei de copii. A reușit să creeze un autentic climat de familie în sintonie cu destinația și numele acestei case de tip familial. În inima ei au avut și au loc toți copiii care trec prin această casă. Ea nu încetează să fie mamă spirituală și pentru aceasta îi suntem profund recunoscătoare. Gratitudinea noastră se îndreaptă spre fiecare soră din Congregație care s-a dedicat pentru un timp mai lung sau mai scurt acestei nobile misiuni. Recunoștința noastră se îndreaptă și spre doamna Nicoleta Molnar, director general al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Cluj, precum și spre toți specialiștii din cadrul instituției pe care o reprezintă. Momentele de asumare reciprocă a numeroaselor intervenții hotărâtoare pentru binele și viitorul copiilor au fost și sunt posibile datorită sprijinului și a încrederii reciproce care s-a creat între instituțiile noastre.”

Mulțumirile au continuat, îndreptate spre fiecare în parte, spre toți colaboratorii angajați, voluntarii, binefăcătorii Casei de tip familial „Maica Domnului”, care, prin profesionalism și dragoste, „au transformat în bine viața multor copii”. Lor, Maica Teodorina le-a adresat un călduros: „Vă mulțumim”, le-a spus: „Voi ați devenit pentru surori și pentru copii persoane dragi, parte a familiei lărgite a Congregației Maicii Domnului”. După acest cuvânt, sr. Bernardina, coordonatoarea Casei, a mulțumit Preacuvioasei Mame Teodorina „pentru grija maternă și pentru atenția cu care ne înconjoară zi de zi, atât pe surori, cât și pe copilași” și, în semn de recunoștință i-a oferit, în numele copilașilor, un frumos buchet de flori.

***

Adresându-se celor prezenți, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla și-a exprimat bucuria că acest eveniment de sărbătoare are loc într-o grădină – „fiindcă grădina este în mod tradițional, simbolic, un loc al creației, un loc în care ne naștem și probabil că principala misiune a surorilor de aici, dar și a noastră, a tuturor, este aceea de a fi parte la o renaștere. Și mă gândesc în primul rând la misiunea pe care surorile și noi toți o avem față de copiii care sunt aici, aceea de a le dărui o nouă viață. Și o nouă viață înseamnă de fapt o nouă naștere.” Și întreaga lucrare care împlinește noua naștere, este inclusă de fapt în planul de mântuire al Domnului pentru fiecare. A spus: „Aici avem ocazia să îl regăsim pe Isus în zâmbetul acestor copii minunați; aici putem să îl regăsim pe Isus, și, la înfricoșătoarea judecată, să putem să îl privim în ochi și să îi spunem: «Ai avut nevoie de un pahar de apă și l-am întins. Ai avut nevoie de o haină și ți-am întins-o». Și, chiar dacă nu întotdeauna conștientizăm prezența lui Isus ascunsă sub zâmbetul acestor copii, Isus este acolo.”

A încheiat, amintind încă o dată de prezența lui Dumnezeu aici și în fiecare viață, de mărturia la care fiecare este chemat să o aducă despre această dragoste, despre această părintească, plină de iubire, prezență: „Sărbătorim 30 de ani de mărturie, 30 de ani de dragoste înspre Dumnezeu și înspre aproapele, 30 de ani de dragoste înspre atâția copii care au trecut pe aici, și care au renăscut. Și am avut ocazia să ascult mărturii minunate despre oameni împliniți la casele lor, care își aduc aminte de acest loc ca de o oază a dragostei și a bucuriei și a unui moment în care Dumnezeu s-a făcut prezent în viața lor, prin chipul măicuțelor care aici își desfășoară misiunea. Dar, nu e doar o sărbătoare a acestui loc: repet, suntem chemați ca, sărbătorind acest loc, să ne aducem aminte de sărbătoarea pe care trebuie s-o ducem în întreaga lume, și de întreaga misiune pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o fiecăruia în felul nostru, cu o slujire specifică.”

Asigurându-l că „face parte din familia extinsă a copiilor”, Maica Teodorina a înmânat Preasfinției Sale Claudiu, împreună cu un buchet de flori, un semn de prețuire: Medalia omagială „Mitropolit Vasile Suciu”, Părintele fondator al CMD.

***

Preasfinția Sa Ioan, Administratorul Eparhiei de Lugoj, în cuvântul rostit, s-a referit la recunoștință, mai mult, a vorbit despre recunoștința lui Dumnezeu. A dorit să exprime două gânduri, primul fiind: „Vă mulțumesc!”, iar al doilea gând: „Spunea pr. Marius Cerghizan că sunt «vechi» prieten, da, mi-am dat seama că această casă nu exista când exista o altă casă unde am celebrat. Timpul trece, important e să treacă cu folos. Al doilea gând este o imagine: îmi imaginez un fel de banner imens în fața noastră, sau, o pagină, o coală mare, plină cu nume, cu nume de surori, de colaboratori, mai ales de copii, de familii. O coală plină cu nume, cu experiențe; o pagină de istorie, nu scurtă. Doar atât vreau să vă spun: din poziția și calitatea mea, aș scrie – așa cum există pagini în care este imprimat un scris -, și, peste el, se poate scrie, pe fundal, să nu se vadă decât dacă pui la lumină, altfel să nu se vadă: «A fost frumos» – ceea ce am trăit cât am trăit aici, împreună cu voi, toate aceste experiențe; peste această pagină eu asta aș scrie: «A fost frumos. Vă mulțumesc.»”

Un buchet de flori și același semn de mulțumire a fost acordat, de către Superioara generală a CMD, Maica Teodorina, Preasfinției Sale Ioan: Medalia omagială „Mitropolit Vasile Suciu”.

***

Din partea Direcției de asistență socială și protecția copilului, Cluj (DGASPC), a rostit un cuvânt Directorul general al acestei instituții, Nicoleta Molnar, care, între altele, a mărturisit: „Pentru DGASPC, Casa de tip familial Maica Domnului a însemnat un loc în care am știut că se deschide o ușă unde copiii vor găsi, alături de un acoperiș, multă dragoste, afecțiune, dăruire” și „s-au focusat pe educație devenind astăzi oameni de nădejde ai societății noastre”. Medalia omagială „Mitropolit Vasile Suciu” și un frumos buchet de flori au fost semne de mulțumire și recunoștință pentru buna colaborare, oferite și D-nei Nicoleta Molnar din partea Congregației Surorilor Maicii Domnului.

***

Sr. Bernardina, coordonatoarea casei, a adus celor prezenți mărturia misiunii asumate și împlinite, cu fiecare copil primit în casă, cu multă dăruire. A rostit cuvinte, cu încărcătura a peste 29 de ani de grijă, griji și emoții, de bucurii și căutări în a distinge, din tot ceea ce înconjura fiecare copil, glasul lui Dumnezeu care să îi dezvăluie planul Său de iubire pentru el, să poată ajuta la împlinirea acestui plan. Acum, la ceas aniversar, a mărturisit că îi vin în amintire „multe chipuri de copii, zâmbete, lacrimi și povești de viață”. A vorbit despre misiunea asumată prin această casă care „continuă tradiția de la începuturile Congregației până la intrarea în clandestinitate a Bisericii noastre”, despre sosirea primilor copii la prima locație a Casei de tip familial, pe care „am învățat să îi ținem în brațe, să le veghem somnul, să le ascultăm plânsul și gânguritul, să le privim zâmbetul; să ne bucurăm de primii lor pași, de primele lor cuvinte rostite, pentru că au crescut sub ochii noștri.”

Apoi, din anul 2007, în clădirea actuală, cu aceeași misiune, „de a oferi copiilor adăpost, îngrijire, educație, într-un climat cât mai aproape de cel familial”. A vorbit despre accentul deosebit pus pe educația copiilor, „conștienți fiind că prin prisma educației vor avea șansa la o viață mai bună. Toți copiii frecventează școlile de masă din orașul nostru, dorința noastră fiind să îi ajutăm să finalizeze studiile liceale și chiar universitare. Ne îngrijim de sănătatea lor printr-o asistență medicală adecvată, dar și de dezvoltarea lor socio-emoțională, comportamentală și spirituală. De-a lungul anilor pe care îi petrec la noi îi ajutăm să își dezvolte abilități de viață și să devină adulți independenți și responsabili. Le oferim posibilitatea de a participa la cursuri și activități recreative, în funcție de înclinațiile pe care le au și pe care pot să le dezvolte. În prezent, copiii noștri participă la cursuri de gimnastică ritmică, baschet, cursuri de pian și chitară, fiind înscriși în asociații precum Cercetașii Munților, grupuri corale, au posibilitatea de a dezvolta și relații cu alți copii de vârsta lor. Încercăm să îi ajutăm să se implice în diverse activități în comunitate. Facem împreună excursii și tabere în țară și străinătate, excursii care îi ajută să descopere lumea și să își găsească și să își lărgească orizontul cunoașterii. Colaborăm cu mulți voluntari din orașul nostru care le oferă experiențe recreative plăcute. Scopul pe care îl urmărim cu fiecare copil aflat în grija noastră este de a-l pregăti pentru viață, pentru integrarea într-o familie în societate.”

Sr. Bernardina a adresat o mulțumire specială colaboratorilor, voluntarilor, prietenilor al căror ajutor „ne-a adus lumină și curaj. Ați venit de atâtea ori în ajutorul nostru, exact atunci când aveam nevoie. (…) Putem spune cu certitudine că rezultatele noastre bune se datorează și ajutorului primit din partea dumneavoastră.” A încheiat, spunând: „Așa cum un pictor lucrează la o operă de artă, care are o valoare mare în ochii săi, în care pune toată iubirea și priceperea lui, și pe care o va dărui mai departe lumii, pentru a se bucura de frumusețea ei, la fel, noi, toți, ne străduim să sădim în copiii noștri cele mai frumoase valori, pentru că ei să fie în lume inspirație, dar mai ales persoane împlinite și fericite. Cred cu certitudine că toate momentele de înălțare sufletească și toate realizările noastre fac parte din planul de iubire al lui Dumnezeu pentru fiecare copil și pentru fiecare om. Îi cerem Domnului harul Său pentru a-l putea iubi tot mai mult și a urma cu fidelitate căile minunate ale Providenței divine. Vă mulțumesc.”

Mulțumindu-i în numele tuturor surorilor CMD, Maica Teodorina a înmânat sorei Bernardina, împreună cu un buchet de flori, un semn de prețuire, icoana „Preasfintei Treimi”, „modelul nostru de iubire și comuniune, ca să poți continua să dai mai departe această iubire și comuniune”.

***

Moderator al evenimentului a fost moderat de pr. protopop Marius Cerghizan, de 17 ani capelan al Comunității „Bunavestire” (în care este inclusă și casa de tip familial), prezentat de sr. Bernardina ca „prieten apropiat al casei și foarte îndrăgit de copii”. Prima parte a programului, constând în rugăciune și alocuțiuni, s-a desfășurat în curtea clădirii actuale a casei, și s-a încheiat cu prezentarea, făcută de către pr. Marius Cerghizan, a volumului aniversar recent editat: „Casa de tip familial «Maica Domnului» – 30 de ani de activitate”. Pornind de la filele cărții, părintele a prezentat de fapt o retrospectivă a celor 30 de ani de activitate, istorie care s-a împletit cu istoria Congregației Surorilor Maicii Domnului, în sânul căreia casa a funcționat și continuă să își împlinească menirea.

Părintele a oferit și un reper spiritual, o încurajare care vine de la Maica Sofia, soră mărturisitoare a credinței care a condus Congregația Maicii Domnului pe „drumul prin deșertul” prigoanei comuniste, a cărei cauză de beatificare se află în curs. A spus: „Îndemnul Preacuvioase Maici Sofia rămâne pentru fiecare dintre noi un testament, și anume: «Dumnezeu trebuie slujit cu bucurie. Avem toate motivele să ne bucurăm pentru că pe această cale a răspunsului la chemare, nu are ce să ți se întâmple fără știrea lui Dumnezeu». Deci, bucurați-vă și mulțumiți bunului Dumnezeu și Măicuței Preacurate». Este un îndemn adresat surorilor, dar este valabil și pentru noi, de a continua, a susține și de a ne angaja în a face binele.”

Din cauza ploii de vară care a venit ca o binecuvântare, partea a doua a programului s-a desfășurat în incinta casei. Aici copiii au prezentat un mic program artistic, alături de cei care s-au ocupat de pregătirea lor, fam. Samuel și Marie-Liesse (de la Œuvre d’Orient) și prof. Monica Cerghizan. La încheiere, noi semne de recunoștință – diplome aniversare – au fost oferite de Maica Teodorina, superioara generală a CMD, în numele surorilor, colaboratorilor apropiați și prietenilor copiilor, purtătorilor de grijă care se fac, din dorința de „a face binele” purtători ai harului și ai iubirii lui Dumnezeu în revărsarea necontenită peste suflete. O agapă fraternă a urmat pentru toți participanții, cu noi momente de bucurie și comuniune în Familia și Casa Bisericii – o casă pentru toți și pentru fiecare copil al lui Dumnezeu pe drumul său spre desăvârșire și mântuire.

Galerie imagini
Video