Orașul Oradea a primit vineri, 19 octombrie 2018, vizita corpului diplomatic străin acreditat la București, însoțit de reprezentanții autorităților locale. Vizita celor 27 de ambasadori care au venit la Oradea a fost organizată de Ministerul Afacerilor Externe, cu ocazia Centenarului. După ce au vizitat Prefectura și Primăria, oaspeții au vizitat și comunitățile religioase prezente în oraș. La Catedrala greco-catolică Sf. Nicolae aceștia au fost primiți de către preacucernicul pr. Mihai Vătămănelu, Vicarul General al Episcopiei; pr. Ovidiu Duma, parohul Catedralei; pr. Adrian Podar, profesor de engleză; și Eugen Ivuț, secretar episcopal, în acordurile cântecelor susținute de către corul de copii al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”.

Părintele Vicar a transmis tuturor celor prezenți un mesaj de bun venit: „Rog Excelențele Voastre să primească expresia înaltei noastre prețuiri pentru onoarea pe care ne-o faceți prin vizitarea Catedralei Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Anul acesta, statul român celebrează un centenar de la înființare, iar săptămâna trecută am sărbătorit zilele orașului nostru, și consider că nu se poate face o disociere între istoria unei țări, a unei localități și istoria unei comunități religioase. Biserica Română Unită cu Roma a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii și educației românești moderne; tradițional ea este considerată una dintre cele două Biserici naționale românești.

Biserica Greco-Catolică a fost desființată în 1948, bunurile ei expropriate, iar preoții, Episcopii și o mare parte dintre credincioși au fost persecutați, torturați și întemnițați în închisorile comuniste, unde au plătit cu prețul vieții. În urma desființării Bisericii Unite din perioada 1948-1989, lăcașurile de cult au fost preluate de Biserica Ortodoxă, Catedrala în care ne aflăm fiind retrocedată oficial în anul 2005, când Biserica Română Unită cu Roma a fost ridicată la statutul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, care îi conferă mai multe drepturi și mai multe obligații.

Asistăm în această perioadă la o prefigurare a unui nou început: realitățile pe care le trăim, deschiderile politice și culturale sunt o provocare continuă pentru Biserică și pentru societatea care în ultimii ani s-a dezvoltat deosebit de mult. Sunt numeroși cei care merită recunoaștere pentru realizările care vizează generațiile viitoare, dar aș dori să mulțumesc în primul rând pentru sprijinul categoric, prompt și extrem de generos acordat Bisericii noastre de numeroase organisme și organizații din țările pe care cu onoare le reprezentați.

Aș dori, de asemenea să aduc un omagiu profesiei de ambasador, care prin natura ei este creatoare de pace, de unire, de colaborare. Unirea Bisericii noastre cu Biserica Romei și Unirea Țărilor Române au fost rezultatul unor intense eforturi diplomatice depuse în scopul păcii și al realizării unui mai bine social. Rolul Excelențelor dumneavoastră în realizarea unor mari proiecte social-culturale este esențial, deoarece numai cu ajutorul unor oameni cu viziune se pot crea adevărate punți de legătură prin care să se realizeze schimburi de valori spirituale între popoare și națiuni.

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toate eforturile dumneavoastră.

Vă mulțumesc!”

Cei 27 de ambasadori au reprezentat țările Algeria, Lituania, Iordania, Cehia, Israel, Malaezia, RPD Congo, Tunisia, Algeria, Africa de Sud, Muntenegru, Irak, Chile, Slovacia, Indonezia, Federația Rusă, India, Bulgaria, Armenia, Mexic, Peru, Egipt, Portugalia, Nigeria, Georgia, Pakistan și Sudan, ajungând la Oradea în cea de-a treia sesiune de vizite organizată de MAE, după Iași și zona Maramureșului, urmând ca sâmbătă să se îndrepte spre Arad și de acolo către Timișoara. Scopul vizitei a fost acela de a promova legături comerciale, culturale, educaționale și de alte feluri între zonele pe care le vizitează în România și țările pe care le reprezintă.

Eugen Ivuț – Biroul de presă al Episcopiei de Oradea
via EGCO.ro