Duminică, 12 noiembrie 2017, credincioșii parohiei „Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” din Blăjel, Protopopiatul Mediaș, au îmbrăcat straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost celebrată în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore Blaj. Alături de Preasfinția Sa au concelebrat pr. protopop Biriș Sorin și pr. paroh Nicula Septimiu, împreună cu un sobor de preoți, din protopopiatul Mediaș, dar și din alte protopopiate.
Preasfinţitul Claudiu a fost întâmpinat, conform tradiţiei, de părintele paroh împreună cu părintele protopop cu Sfânta Evanghelie şi Crucea, iar un grup de copii, îmbrăcaţi în frumoase straie populare i-au oferit un buchet de flori.
Primarul localităţii i-a adresat şi el ierarhului un cuvânt cald de bun venit.
Credincioşii au făcut ca biserica să fie neîncăpătoare, fiind prezenţi în mijlocul nostru primarul comunei, Mărginean Marius – prim curator al parohiei, viceprimarul, Făgădar Ioan şi o parte din consilierii locali.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Claudiu a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, subliniind în cuvântul de învățătură importanța pe care hramul o are pentru comunitate. Referindu-se la evanghelia duminicii, Preasfinția Sa ne-a reamintit că Fiul lui Dumnezeu este pentru noi bunul samarinean care a luat asupra lui rănile noastre, plătind cu viața Lui și că la fel suntem și noi datori să dăruim mai departe ceea ce am primit în mod gratuit.
La finalul slujbei, părintele paroh a mulțumit Ierarhului și confraților preoți pentru prezența în mijlocul comunității și, așa cum se obișnuiește în astfel de solemnități, s-a procedat la înconjurarea bisericii și binecuvântarea credincioșilor cu apă sfințită.
Sărbătoarea a continuat după Sfânta Liturghie cu o agapă frățească la Căminul cultural din Blăjel.